1. Imnul Spaniei nu are versuri
La Marcha Real („Marşul regal”) este unul dintre cele mai vechi imnuri naţionale din Europa, originea fiindu-i necunoscută. De asemenea, este unul dintre puţinele imnuri naţionale fără text.
2. Cleopatra a trăit mai aproape în timp de prima aselenizare, decât de construcţia Marii Piramide
S-a născut în anul 69 î.Hr., la Alexandria, şi s-a stins din viaţă în anul 30 î.Hr., pe 12 august. De ce a trăit mai aproape în timp de prima aselenizare decât de construcţia Marii Piramide? Ei bine, Marea Piramidă din Gizeh a fost ridicată în jurul anului 2560 î.e.n., la aproape 2500 de ani de la naşterea ei. Prima aselenizare, în schimb, a avut loc în 1969, la mai puţin de 2000 de ani de la moartea ultimului faraon activ al Egiptului.
3. România deţine al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume
Muzeul ASTRA din Sibiu este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume. Aici poţi vedea peste 300 de construcţii, printre care case, mori de apă, prese de ulei, fructe şi multe alte obiecte interesante.
4. Mierea nu se strică. Are termen de valabilitate de peste 3000 de ani.
5. Oamenii care au decedat mai pot experimenta „pielea de găină“.
6. Când respirăm pe nas, tragem mai mult aer printr-o nară decât prin cealaltă. Acest lucru se schimbă însă o dată la 15 minute.
7. Corpul uman îşi poate produce singur aspirină. Se presupune că un consum bogat de legume şi fructe favorizează acest proces.
8. Dacă ar fi să înlăturăm spaţiul liber dintre atomii care compun corpul fiecarui om de pe planetă, întreaga populaţie a Pământului ar putea încăpea într-un spaţiu de mărimea unui măr.