Regulament Lideri
N-LIFE.ECILA.RO
Funcția de lider este oferită jucătorilor cu suficientă experiență și activitate pentru a administra o facțiune într-un mod optim. Această funcție poate fi dobândită, în funcție de server, la propunerea liderului sau prin aplicație. De regulă se aleg cel puțin trei candidați care vor trece mai departe la un vot unde vor vota managerul lideri, managerul factiunii și ownerii. Vă rugăm notați faptul că managerul lideri decide care sunt jucătorii care intră pe lista de vot și nu liderul care are rolul doar de a propune.
Reguli lideri si factiuni.
Durata , activitatea si comportamentul liderului
1. Durata minimă în funcția de Lider trebuie să fie de cel puțin 30 zile altfel se va acorda o pedeapsă de Faction Punish 50. Această pedeapsă se acordă fie că respectivul Lider a renunțat de bunăvoie, fie că a fost înlăturat din funcție.
2. La trei avertismente primite la funcția de Lider veți fi înlăturat din ea cu Faction Punish 50 dacă îndepliniți durata minimă stabilită mai sus.
3. Renunțarea la funcția de Lider și propunerea unor noi candidați se va face printr-un post în topicul din secțiunea liderilor cu cel puțin 3 zile pentru a avea suficient timp să găsim un Lider nou.
- veți fi scoși din funcție numai după alegerea noului Lider.
- dacă nu vă faceți treaba până la alegerea noului lider veți fi scoși cu Faction Punish 100 indiferent de durata voastră ca lider.
4. Funcția de Lider este un privilegiu oferit de stafful Night Life nu un drept. Această funcție poate fi revocată în orice moment considerăm că nu vă faceți treaba corespunzător.
5. Liderul este obligat sa anunte sedinta in timpul saptamanii, cel tarziu duminica, pe forum cat si prin /gmotd.
** O persoană care a deținut funcția de lider cel puțin o luna de zile și renunță la ea sau îi este scoasă va trebui să aștepte o luna de zile din momentul renunțării/scoaterii pentru a primi o altă șansă la o astfel de funcție.
** O persoană care a deținut funcția de lider sub o luna de zile și renunță la ea sau îi este scoasă va trebui să aștepte 2 luni de zile din momentul renunțării/scoaterii pentru a primi o altă șansă la o astfel de funcție.
Activitatea unui lider
1. Liderii care nu au minim o săptămână vechime nu pot face cereri de inactivitate.
2. Liderii care nu au minim 2 saptamani vechime nu vor putea face cereri de inactivitate mai mari de 7 zile.
3. Liderii care nu au minim 40 de ore jucate pe lună vor fi considerați inactivi și riscă să rămână fără funcție.
4. Liderii inactivi de cel puțin 3 zile fără cerere de inactivitate riscă să rămână fără funcție.
- în cazul existenței unor probleme anunțați un Admin 4+ și faceți o Cerere de Inactivitate.
- inactivitatea completă sau parțială fără a fi anunțată va fi sancționată cu un avertisment la început și înlăturarea din funcție dacă se continuă.
Comportamentul unui lider
1. Un Lider are obligația de a avea un comportament exemplar atât în joc cât și în cadrul forumului.
2. Mare atenție la limbaj, în special pe forum dar și în joc.
- veți fi sancționat indiferent de locul de pe forum în care ați cauzat problema.
- dețineți o funcție importantă în cadrul Comunității iar acest lucru are consecințe pentru întreaga Comunitate, nu doar în joc și secțiunea forumului serverului.
3. Vă este strict interzis să împărțiți contul din joc sau de pe forum cu vreo altă persoană.
- parola contului dumneavoastră nu trebuie cunoscută de nimeni altcineva.
- dacă se dovedește că ați încălcat această regulă veți fi scoși din funcție fără avertismente în prealabil.
Subliderii factiunii
- orice Lider are dreptul să aibă maxim doi Sublideri simultan.
- puteți alege cel mult 3 sublideri în decurs de-o lună.
- puteți acorda gradul de Sublider oricărui jucător care credeți că-l merită atâta timp cât deține nivelul minim necesar și are o aplicație decentă.
- un lider poate înlătura gradul Subliderului atunci când consideră că nu mai are nevoie de serviciile sale și-l va degrada acordându-i rankul în funcție de vechimea sa în facțiune și de regulile cu privire la acordarea rankului unui membru.
- puteți fi ajutați de către Sublider în administrarea facțiunii la care sunteți Lider însă majoritarul muncii trebuie făcut de către dumneavoastră.
- orice greșeală majoră a Subliderului poate avea consecințe directe asupra funcției dumneavoastră de Lider.
- jucătorii care primesc ban pentru coduri/moduri grave, pe lângă interdicție în ganguri, vor primi interdicție la funcția de Sublider timp de 1 luna de zile la prima abatere. Durata interdicției se va dubla la fiecare abatere.
- jucătorii care primesc ban pentru necooperare, pe lângă interdicție în ganguri, vor primi interdicție la funcția de Sublider timp de 1 luna de zile la prima abatere. Durata interdicției se va dubla la fiecare abatere.
- împărțirea conturilor cu o persoană care are interdicție va extinde interdicția și pe conturile voastre, situație în care regula de mai sus se aplică și vouă.
Exemplu de degradare a Subliderului:
- în exemplul nostru Subliderul are o vechime în facțiune de 25 de zile într-un departament și trebuie degradat.
- Liderul va trebui să verifice regulamentul general al tipului de facțiune din care face parte, mai exact la Regulamentul de acordare rank.
- mai apoi va trebui să adune numărul minim de zile de așteptare pentru fiecare rank după cum urmează:
-- pentru rank 2: 14 zile.
-- pentru rank 3: 21 de zile
-- pentru rank 4: 28 de zile
- așadar Subliderul nostru are vechimea necesară pentru rank 3 în cazul în care n-a primit niciun Faction Warn.
- fiecare Faction Warn adaugă 14 zile suplimentare de așteptare.
Subforumul Facțiunii / The Faction's Subforum
- modificarea topicurilor din cadrul facțiunii la care sunteți Lider se face numai prin aprobare de la managerul liderilor
- topicurile nu se șterg, ele se mută în secțiunea Coșul de Gunoi a forumului.
- topicurile importante ale facțiunilor precum: Aplicații, Raportează un Membru, Regulament, Anunțuri și așa mai departe trebuie să fie permanent puse ca Pinned.
- asigurați-vă că toate topicurile din cadrul facțiunii sunt actualizate la zi.
- când faceți o modificare sau anunțați ceva, aveți obligația de a anunța acest lucru cu cel puțin 48 de ore înainte de a intra în vigoare.
- nu permiteți membrilor să facă spam în topicurile facțiunii, în special în cel de Discuții între Membri.
-- eventual închideți topicul dacă se face prea mult spam, raportați posturile cu pricina și sancționați membrii respectivi în joc.
Recrutarea Membrilor / Member Recruitment
Un Lider poate accepta în facțiunea sa orice jucător care consideră el că merită atâta timp cât îndeplinește niște cerințe minime:
- să dețină levelul minim necesar de aplicare.
- să aplice și să aibă o aplicație decentă.
- să fi trecut testele impuse de facțiune [regulament + altele].
- să nu aibă interdicție în respectiva facțiune.
- să nu se afle pe blacklistul unei facțiuni.
- dacă jucătorul se află pe blacklist și a reușit să intre în facțiune va trebui să plătească blacklistul sau va fi demis.
Deschiderea Aplicațiilor
Aplicațiile pot fi deschise atunci când există cel puțin un loc liber în facțiune sau urmează să se elibereze un loc.
- Liderii au obligația de a deschide aplicațiile și de a recruta minim 1 jucător atunci când au cel mult 5 locuri libere.
- dacă liderul nu are cerere de inactivitate și nu recrutează timp de 5 zile când are cel mult 5 locuri libere, riscă să fie sancționat.
Răspunderea la Aplicații
- ordinea în care răspunde la aplicații nu este importantă.
- toate aplicațiile trebuie să primească un răspuns la cel mult 72 ore din momentul în care au fost realizate.
- Liderul poate respinge orice jucător care consideră că nu merită să facă parte din facțiunea sa, oferindu-i un motiv pentru respingere sau nu.
Închiderea Aplicațiilor
Aplicațiile pot fi închise în orice moment consideră Liderul necesar.
Testarea celor Acceptați
Singurele persoane cărora le este permis să efectueze teste cu noii aplicanți sunt membrii cu Rank 4+.
- cei acceptați pentru teste vor susține un test de cunoaștere a regulamentului general și a regulamentului intern.
- se vor adresa între 10 și 20 de întrebări relativ complexe din aceste două regulamente; testerii au obligația de a ține o evidență cu dovezi foto sau video pe parcursul testelor din regulamente timp de 7 zile. Această evidență trebuie să conțină dovezi cu toate persoanele testate, a întrebărilor adresate acestora și a răspunsurilor oferite de ele. Dovezile nu le vor publica niciunde decât la cererea unui lider sau admin. În cazul în care se solicită aceste dovezi și nu există, membrul responsabil cu testul va fi degradat și se vor stabili măsurile necesare pentru persoana cu care a dat testul. În cazul în care testul este dat în mod incorect se vor aplica aceleași sancțiuni ca mai sus.
- testerii trebuie să prezinte regulamentul testului înainte de a-l susține cu jucătorul și să se asigure că acesta l-a înțeles cât și care sunt situațiile în care poate pica testul.
- se va susține și test practic în cazul în care se consideră necesar, aici nefiind nevoie de o evidență.
- nu trebuie să existe discriminări sau diferențieri de niciun fel între jucătorii cu același nivel de experiență ori a jucătorilor străini.
- fiecare jucător acceptat trebuie să i se ofere suficient timp să susțină testele și să aibă cu cine să le susțină; cel mult 72 de ore de la acceptarea aplicației. De preferat precizați-le o persoană de contact și un interval orar la care se pot prezenta.
Reaplicarea în Aceeași Facțiune
Un membru demis din facțiune, voluntar sau nu, nu are voie sa fie invitat în aceeași facțiune din care a fost demis timp de minim 2 săptămâni.
Sancțiuni și Demiteri / Punishments and Dismissals
Demiterea Membrilor
Excluderea sau sancționarea unui membru din facțiune se face numai pe bază de dovezi clare.
- recomandăm să folosiți comanda [/members] pentru aceste acțiuni în schimbul Leader Panelului deoarece șansa de a greși crește considerabil pe Leader Panel.
- orice sancțiune acordată, fie că este Faction Warn sau demitere, trebuie să aibă un motiv concret: demisie, neascultare lider, wanted aiurea, etc.
- la aplicarea sau ștergerea unei sancțiuni, a unei promovări, demiteri, etc. se va ține cont și de ora la care a fost primită sancțiunea, invite-ul.
Faction Punish 0/50
Se acordă [/uninvite] fără Faction Punish membrilor care au cel puțin 7 zile și își depun cererea de demisie fără a avea reclamații la activ.
- înainte de a demite sau promova un membru verificați ce reclamații are și răspundeți la ele.
- acordați toate sancțiunile care trebuie să le primească înainte de a-l demite sau a-l promova.
- nu trageți de timp când răspundeți la reclamații pentru a promova membrul și apoi să-l sancționați deoarece veți fi voi sancționați.
Faction Punish 50/50
Orice membru care nu are minim 1 saptmana în facțiune va fi demis cu Faction Punish 50.
- membrii care acumulează 3 Faction Warns fără a avea minimul de 2 săptămâni în facțiune nu li se vor acorda al treilea Faction Warn de pe Leader Panel ci li se vor da direct [/uninvite] cu Faction Punish 50.
- dacă acordați sancțiunile de pe comanda [/members] puteți să-i acordați și al treilea Faction Warn deoarece va fi demis automat cu Faction Punishul necesar.
- pot exista anumite excepții în care jucătorii pot ieși fără Faction Punish; aceste excepții fiind stabilite de către admini.
În cazuri speciale se poate acorda Faction Punish 50 și membrilor care au peste 1 săptămâna în facțiune.
- membrii banați pentru coduri sau moduri grave interzise a căror durată e de 30 de zile, vor fi demiși întotdeauna cu FP 50/50.
- membrii cu interdicție care reușesc cumva să intre într-o facțiune vor fi demiși întotdeauna cu FP 50/50.
- contactați un Admin 4+ pentru a primi aprobare pentru astfel de situații care considerați că merită sancționate astfel.
Sancționarea Membrilor
Un Lider are obligația de a-și sancționa membrii în mod corect atunci când aceștia încalcă regulile serverului sau ale facțiunii.
- favorizarea anumitor membri în caz de reclamații pe site sau prin PM de la alți membri se va sancționa.
- favorizarea sau discriminarea anumitor membri în cadrul facțiunii se va sancționa.
- membrii care primesc ban 3 zile sau mai mult de la admini trebuiesc demiși din facțiune, în caz contrar veți fi sancționați.
- trebuie să țineți respectivii membri în facțiune timp de 48 de ore până când fac cerere de unban și primesc un răspuns. Vor rămâne în facțiune doar dacă primesc unban de la admini, nu dacă își cumpără unban.
- orice membru care nu părăsește facțiunea prin cerere de demisie ci o părăsește fiind sancționat de lider o vă părăsi cu Faction Punish 0 sau 50 în funcție de situație.
- în caz că aveți nelămuriri cu privire la sancțiuni contactați un Admin 4+ cu motiv și dovezi.
Jucătorii cu conturi multiple (cei care dețin mai multe conturi) nu li se permite să fie cu mai mult de un cont în aceeași facțiune.
- întrebați-vă membrii care au astfel de conturi și cu care cont doresc să rămână în facțiune; dacă aflăm că aveți astfel de conturi atunci ambele conturi ale respectivului jucător vor fi demise iar voi veți fi sancționați
Membrii pot fi sancționați cu Avertisment Verbal, Faction Warn, Degradare sau Demitere în funcție de gravitatea faptei, după cum urmează:
1. Avertisment verbal pentru încălcări minore ale regulilor:
- spam, jigniri repetate colegilor, DM pe colegi, neplată amendă, tazer aiurea, punish aiurea, skin greșit, job greșit, etc.
2. Faction warn pentru încălcări clare ale regulilor:
- ceartă cu colegii, DM pe alți jucători, raport neefectuat, wanted aiurea, confiscate aiurea, neascultarea superiorilor, etc.
3. Degradare pentru încălcări ceva mai grave ale regulilor:
- teste incorecte cu aplicanții, comentarii și miștouri la adresa superiorilor, activitate scăzută, nerespectarea atribuțiilor rankului, etc.
4. Demitere cu 50 FP pentru încălcări grave ale regulilor:
- ban de minim 3 zile (daca are peste 7 zile nu se da cu faction punish), interdicție în facțiune, limbaj vulgar, inactivitate de minim 3 zile(daca are peste 7 zile nu se da cu faction punish), activitate scăzută(daca are peste 7 zile nu se da cu faction punish), abuz de funcție, etc.
Inactivitatea sau Activitatea slabă a Membrilor
Nu se permit inactivități mai mari de două săptămâni. Asta include și inactivități secționate, însemnând că face inactivitate 5 zile, joacă 3 și face iar inactivitate.
- membrii cu o inactivitate mai mare de 3 zile fără a fi anunțată pe forum trebuiesc demiși deoarece ocupă locuri aiurea în facțiune. Demiteți astfel de membri cât mai repede sau riscați să fiți sancționați.
- acești membri cu inactivitate neanunțată vor fi demiși cu 3/3 Faction Warnuri dacă au minim 1 săptămâna vechime în facțiune sau FP 50/50.
- un membru nou intrat în facțiune nu are dreptul la cereri de inactivitate în prima sa săptămână în acea facțiune.
- un membru care nu are minim o lună în facțiune nu are dreptul la cereri de inactivitate mai mari de 7 zile.
- un membru are dreptul la cel mult 2 săptămâni de inactivitate o dată la 45 de zile.
- după expirarea unei cereri de inactivitate membrul are la dispoziție 24 de ore să se conecteze pe server sau liderul are dreptul de a-l demite.
Liderul are dreptul de a demite membrii cu o activitate slabă în decursul unei luni în funcție de numărul de ore jucate pe server, punctele efectuate la raportul de activitate, prezența la ședințe și antrenamente, etc.
Reclamatii Website si raport de activitate.
Reclamații Website
- Liderii au obligația de a răspunde tuturor reclamațiilor adresate membrilor săi la cel mult 48 de ore de la deschiderea acestora.
- reclamatul are la dispoziție 24 de ore să aducă dovezi pentru a se apăra.
- în situația în care liderul sau reclamatul are cerere de inactivitate atunci respectivele durate de mai sus nu se aplică.
- în situația în care liderul are nelămuriri legate de reclamație și apelează la ajutorul adminilor fără a primi un răspuns din partea acestora în acele 48 de ore atunci respectiva durată nu se mai aplică.
- reclamația membrului cu cerere de inactivitate va rămâne deschisă până la 24 de ore de la expirarea cererii.
- în tot acest timp liderul nu are voie să promoveze membrul sau să-i accepte cererea de demisie.
- dovezile din reclamații trebuie să fie valide, asta înseamnă: să aparțină persoanei care face reclamația, să nu fie mai vechi de 3 zile, să aibă pe ele numele reclamantului, serverul cât și data și ora.
- reclamațiile care nu au dovezi valide vor fi anulate.
- reclamațiile fără dovezi vor fi anulate.
- reclamațiile anulate nu pot fi refăcute.
- reclamațiile în care reclamantul folosește un limbaj vulgar vor fi anulate iar acesta va fi sancționat.
- reclamațiile în care reclamatul folosește un limbaj vulgar vor fi sancționate de către liderul acestuia prin demitere.
Raport de Activitate
- fiecare membru de rank 1-5 are obligația de a efectua raport de activitate.
- singurii scutiți de raportul de activitate sunt Subliderii.
- Adminii și Helperii vor avea un raport de activitate redus față de restul membrilor ori vor fi scutiți de acesta în funcție de decizia liderului.
- sunt scutiți de efectuarea raportului membrii cu cereri de inactivitate sau jucătorii nou intrați în facțiune.
- membrii cu rank cuprins intre 1-2 primesc uninvite daca raportul de activitate nu este complet
- membrii cu rank 3+ primesc fw daca raportul nu este complet.
Reguli obtinere rank
- rank 1 se primeste automat cand intrati intr-o factiune.
- rank 2 se poate primi doar dupa minim o saptamana de la intrarea in factiune.
- rank 3 se poate primi dupa minim 1 saptamana de la acordarea rank-ului 2.
- rank 4 se poate primi dupa minim 1 saptamana de la acordarea rank-ului 3.
- rank 5 se poate primi dupa minim 2 saptamani de la acordarea rank-ului 4.
- rank 6 este subliderul.
Daca un membru primeste FW in acest timp, perioada minima se prelungeste cu inca o saptamana pentru fiecare FW primit.
Reguli Suplimentare / Extra Rules
1. Fiecare Lider are obligația de a respecta Regulamentul Serverului, Regulamentul Liderilor, Regulamentele Facțiunii sale cât și să aplice sancțiunile corecte pentru încălcarea acestora.
2. Un Lider nu are voie să facă reclamație unui alt Lider.
- în cazul în care există motiv de reclamație se va contacta prin PM managerul liderilor cu motivul și dovezile necesare.
3. Nu este permis să se dea Wipe la membri fără un motiv extrem de serios și ca o ultimă soluție.
- se acordă Wipe numai prin aprobarea unui Admin 4+.
4. Liderilor le este interzis să joace pe mai multe conturi.
5. Un avertisment la funcția de lider poate fi înlăturat după minim o lună de zile de la primirea acestuia în cazul în care n-ați mai primit alte avertismente între timp.
- aceste avertismente se vor înlătura numai la cererea liderului și numai cu acordul unui Admin 6 dacă acest consideră că liderul merită să-i fie șters avertismentul.
6. Este strict interzis unui Lider să ceară diverse compensații pentru a accepta un jucător în facțiune, a-l trece testul, a-l scuti de sancțiuni, a-l promova, etc.
Regulament Blacklist
- se vor putea adăuga pe blacklist jucători de minim level 7, indiferent că fac parte dintr-o facțiune sau sunt civili.
- adăugarea unui jucător pe blacklist se va face de către membrii de rank 4+ și numai pe baza unei dovezi clare care va fi postată pe forum în topicul cu evidența dovezilor pentru blacklist. (sancțiuni: Faction Warn, Rank Down)
- înlăturarea unui jucător de pe blacklist se va face de către membrii de rank 4+ în cazul în care un jucător a fost adăugat greșit, înlăturarea jucătorilor fără motiv fiind sancționată. (sancțiuni: Faction Warn, Rank Down)
- jucătorii aflați pe blacklist pot fi omorâți constant [excepție la departamente] până când plătesc blacklistul, exceptând în Safe Zone și la activități importante precum evenimente, târguri, joburi legale, licitații etc.
- jucătorii pot fi puși pe blacklist cu 1 sau 2 avertismente în funcție de situație.
-- 1 avertisment: jigniri ușoare sau luat la mișto membrul sau facțiunea, încurcarea membrului să-și facă datoria, DM/DB aiurea, kamikaze.
-- 2 avertismente: limbaj vulgar, DM/DB excesiv, deranj excesiv a membrului când și face datoria sau la activități.
- nu se va acorda blacklist la departamente pentru lucruri care se pot sancționa cu wanted.
- se va acorda câte un avertisment pentru fiecare abatere.
- jucătorii cu facțiune aflați pe blacklist au la dispoziție 72 de ore dacă nu au cerere de inactivitate să plătească blacklistul sau vor fi demiși.
- plata blacklistului se face pe website sau direct în joc prin comenzile specifice, fără a acorda respectivii bani unui membru din acea facțiune.
- odată ce plata a fost efectuată jucătorul va fi înlăturat automat de pe blacklist.
- membrii de facțiune care cer sau acceptă bani pentru blacklist în loc să informeze jucătorul să folosească comenzile aferente va fi demis.