Un hacker este un expert în informatică, care se ocupă cu studiul în profunzime al programelor informatice (sisteme de operare, aplicații), adesea folosind tehnici de inginerie inversă (demontare), cu scopul de a obține cunoștințe care nu sunt accesibile publicului larg. Cei ce folosesc aceste cunoștințe în scopuri ilegale, pentru a compromite securitatea sistemelor informatice sau a aplicațiilor, sunt de fapt crackeri (spărgători), însă în percepția publicului (formată de obicei de mass-media) noțiunile de hacker și cracker adesea se confundă.

Se spune despre hackeri că sunt pasionați ai informaticii care se ocupă în special cu "spargerea" codurilor unor sisteme informatice. Este necesară o definire clară a termenilor "hacker" și "cracker".

 

(în vernacular) Cel care sparge/se infiltrează în calculatoarele altora[1][2] (cuvântul corect pentru asta este de fapt cracker,[2][3][4][5] sau sinonimul său „pălărie neagră”).[6] Acest cuvânt provine de la ocupația favorită a crackerilor și anume de a sparge parole. Se poate vorbi atât de crackeri care sparg programe shareware sau altfel de software sau media protejate, cât și de crackeri care sparg calculatoare și obțin accesul la informații confidențiale (de exemplu numere de cărți de credit), sau virusează calculatorul altora (de exemplu, pentru a-l folosi drept fabrică de spam sau a găzdui pornografie, de obicei ilegală, în scop de câștig comercial); sinonime: spărgător de programe și/sau spărgător de calculatoare.

Există o variantă de crackeri-hackeri care sparg sisteme informatice doar pentru a demonstra existența unor vulnerabiltăți în sistem, pe urmă comunicând proprietarilor/producătorilor sistemelor existența acestor exploituri și modul în care se pot proteja de astfel de atacuri (ei sunt numiți crackeri etici sau hackeri etici). Ei pot fi numiți și pălării albe (în limba engleză, „white hats”). Prin urmare, hacker etic este cineva care poate intra într-un sistem informatic pe alte căi decât cele oficiale, pentru a demonstra existența unor probleme de securitate și eventual a le remedia/elimina. Câteva exemple, chiar din România sunt (în ordine alfabetică): Alien Hackers, DefCamp , HackersBlog și Sysboard.

(Super)experți în tehnologii software și/sau hardware.[3]

Hobbyiști care trec peste granițele aparente existente în diverse dispozitive hardware și/sau în diverse programe de calculator.[2][3][7]

Ziarele americane au publicat numeroase articole care spuneau Un anumit hacker a spart un anumit sistem informatic, însemnând de fapt Un anumit expert în calculatoare a spart un anumit sistem informatic.[8][9] Folosirea termenului este corectă, căci dacă oamenii respectivi n-ar fi fost experți în calculatoare, nu ar fi putut sparge astfel de sisteme (pe atunci nu apăruseră haxorii, adică crackeri care nu se pricep la programare și utilizează pentru spart programele făcute de alții). Dar asocierea cuvântului hacker (expert în calculatoare) cu operațiuni imorale și/sau ilegale este doar „între urechile” publicului larg, care a citit astfel de articole, și a ramas cu impresia greșită (prejudecata, stereotipul) că hackerii (în general) ar fi niște infractori.

 

Se mai pot deosebi următoarele sensuri specializate (din subcultura informaticienilor) ale cuvântului hacker:

 

cineva care cunoaște foarte bine un limbaj de programare sau mediu de programare, astfel încât poate scrie un program fără niciun efort aparent;

cineva care inventează, proiectează, dezvoltă, implementează, testează sau îmbunătățește o tehnologie;

cineva care oferă soluții neconvenționale dar adecvate împotriva exploiturilor, erorilor și ale unor alt fel de probleme, cu ajutorul mijloacelor disponibile.

 

Diagrama Euler-Venn pentru crackeri - hackeri - haxori

Că a fi hacker sau cracker sunt două lucruri diferite, o arată hackerii Steve Gibson și Eric Steven Raymond. Gibson precizează:

 

„Vreau să consacru acest moment pentru a-mi demonstra recunoștința pentru enorma influență pe care munca altruistă a comunității mondiale de hackeri a avut-o asupra cunoașterii pe care am dobândit-o. Ei nu sunt «crackerii» malițioși și nici «script-kiddies» care sparg, fură, strâmbă și distrug, abuzând astfel de cunoașterea pe care au dobândit-o de la alții, ci ei sunt adevărații hackeri - în înțelesul originar al termenului - care râvnesc la cunoaștere, pricepere și putere tehnologică pentru valoarea lor intrinsecă.[10]”

E.S. Raymond spune în ghidul pentru cei care vor să devină hackeri:

 

„Hackerii adevărați îi numesc «crackeri» și nu vor să aibă de a face cu astfel de oameni. Hackerii adevărați îi consideră pe crackeri drept leneși, iresponsabili și nu foarte deștepți, reproșându-le că a fi în stare să spargi o protecție te face la fel de hacker pe cât a porni un automobil prin efracție te face inginer. ... Diferența esențială este: hackerii construiesc, crackerii distrug. Dacă vrei să devii hacker, citește în continuare. Dacă vrei să devii cracker, citește grupul de Usenet news://alt.2600 și pregătește-te să faci de la cinci la zece ani de pârnaie din momentul în care afli că nu erai așa deștept pe cât te credeai. Asta e tot ce am avut de spus despre crackeri.[11]”

El consideră că Internetul, Unixul, World Wide Web-ul și softul liber au fost produse de hackeri.[12]

 

Într-o prelegere la Universitatea din Amsterdam, Wynsen Faber, de la Faber Organisatievernieuwing (birou de consultanță care evaluează activitatea unor servicii polițienești din Olanda) a afirmat că infracțiunile informatice sunt printre cele mai ușor de urmărit penal. Gradul de complexitate al urmăririi penale a unei infracțiuni informatice nu se ridică nici pe departe la gradul de complexitate al unei investigații în ce privește clasicul omor. El a afirmat că tot ce trebuie pentru asta sunt niște informaticieni buni în cadrul poliției și cooperare polițienească internațională în caz că s-a acționat din alte țări. Se consultă logurile, se trasează IP-ul, se iau datele personale de la provider, este arestat suspectul și pus să dea declarație că în ziua... la ora... a spart un anume calculator sau a pus un troian pe un sit de phishing.

 

Dacă mulți infractori informatici nu sunt prinși este din cauză că Poliția nu apreciază gravitatea unor astfel de fapte. Conform lui Steve Gibson, costul unei investigații FBI asupra unei infracțiuni informatice se ridică la USD 200 000,[13] ceea ce face FBI-ul să urmărească doar infracțiunile informatice foarte grave; dacă dauna este sub USD 5000 se consideră că nu s-a comis nicio infracțiune.[13] În schimb, costurile procesului Ministerului Public olandez contra lui Holleeder (un infractor clasic) au fost estimate la cel puțin 70 de milioane de Euro.[necesită citare]

 

Motivațiile tipice pentru spărgătorii de calculatoare sunt: bani, distracție, ego, cauză social-politică (activism), admitere într-un anume grup social și obținerea unui statut social.[14] Banii pot fi obținuți de exemplu prin a afla numere de cărți de credit sau prin șantajarea unor firme, amenințate cu blocarea sitului lor de internet.[14] Distracție înseamnă că motivația de a sparge sisteme informatice nu este cea de a produce daune, ci instinctul de joc al lui Homo ludens, adică comportamentul jucăuș și de a face glume.[14] Ego: motivația constă în satisfacția datorată învingerii unor bariere hard/soft prin creativitate informatică.[14] Căuzașii (hacktiviștii) se folosesc de puterea pe care spargerea de calculatoare le-o conferă pentru a promova cauza în care cred cu tărie (drepturile omului, drepturile animalelor, adoptarea Sharia, etc.).[14] Intrarea în grupul social al hackerilor este determinată de merite dovedite în activitatea proprie ca hacker, ageamii nefiind admiși în astfel de cercuri.[14] Statutul social în ciberspațiu poate fi obținut prin a comunica altora experiența obținută de hacker, făcând astfel dovada priceperii proprii, și a înainta prin astfel astfel de conversații și contribuții în ierarhia socială a diverselor canale IRC pe care discută hackerii.[14]