"Acest titlu ne obligă!", declara Gheorghe Hagi imediat după ce Viitorul devenea campioana Ligii 1, conştient că echipa sa are nevoie de întăriri în vederea partidelor din preliminariile Champions League.

 

Chiar dacă constănţenii vor intra în competiţie pe ruta campioanelor şi vor avea parte de adversari de un calibru apropiat, Hagi ştie că în această competiţie are nevoie şi de jucători cu experienţă şi pare să facă paşi în acest sens.

 

 

Una din ţintele "Regelui" din această vară este japonezul Takayuki Seto (foto sus, alături de Budescu), care în acest sezon a evoluat la Astra, sub formă de împrumut, anunţă DigiSport. Seto aparţine de gruparea turcă Osmanlispor până în 2018, însă mijlocaşul defensiv nu pare să intre în planurile formaţiei la care evoluează şi româmnul Raul Rusescu.

 

Conform sursei citate, Hagi a demarat deja negocierile cu reprezentanţii jucătorului şi sunt şanse să se ajungă la un acord până când Viitorul va relua pregătirile.

 

În vârstă de 31 de ani Seto este un jucător care a acumulat multă experienţă atât în Liga 1 cât şi în cupele europene. Japonezul a strâns aproape 300 de meciuri în tricoul Astrei, dintre care peste 30 în cupele europene.