Crotone şi Empoli s-au duelat duminică seară pentru evitarea retrogradării. Pescara, Palermo şi Crotone s-au aflat aproape tot sezonul pe ultimele trei poziţii ale clasamentului, dar echipa lui Stoian s-a redresat pe finalul de campionat, reuşind să devină o adevărată forţă. În ultimele opt partide, numai Juventus a reuşit să treacă de Crotone. Lazio fost ultima victimă pe lista "Rechinilor", în epilogul sezonului.

 

Pentru a se salva, Crotone avea nevoie de o victorie, dar şi de un pas greşit al celor de la Empoli. Meciul cu Lazio a fost rezolvat fără mari probleme, Nalini şi Falcinelii reuşind să marcheze în minutele 14 respectiv 22. Immobile a redus din diferenţă după o lovitură de la 11 metri, dar Falini a reuşit dubla după o oră de joc, astfel că presiunea s-a mutat în Sicilia.

 

 



Palermo a primit vizita lui Empoli în ultima etapă, însă şi-a vândut scump pielea. Deja picată în Serie B, echipa pentru care au evoluat Cavani, Dybala, Pastore sau Dorin Goian a jucat de plăcere şi a reuşit să câştige cu 2-1, graţie reuşitelor lui Nestorovski şi Bruno Henrique. Al doilea a profitat de o greşeală în defensiva oaspeţilor şi l-a lobat pe Pelagotti de la peste 20 de metri. Krunic a marcat golul de onoare pentru Empoli.


 


Crotone s-a aflat la 13 puncte de salvare la jumătatea campionatului, dar Stoian & Co. au izbutit să realizeze un adevărat miracol în ultima etapă. La primul sezon în Serie A, Crotone refuză să coboare de pe prima scenă a fotbalului italian astfel că va răspunde "prezent" şi la următoarea strigare.


 


Rezultatele de astăzi din Serie A:


 


Cagliari - Milan 2-1


AS Roma - Genoa 3-2


Sampdoria - Napoli 2-4


Crotone - Lazio 3-1


Fiorentina - Pescara 2-2


Inter - Udinense 5-2


Palermo - Empoli 2-1


Torino - Sassuolo 5-3