Summitul Uniunii Europene care se va desfăşura în această săptămână la Bratislava trebuie să reprezinte "un punct de cotitură" în ceea ce priveşte protecţia frontierelor blocului comunitar, a declarat marţi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, avertizând că cetăţenii şi-au pierdut încrederea în Uniunea Europeană, transmite DPA.
"Criza migraţiei a fost punctul critic", a scris Tusk într-o scrisoare adresată liderilor UE. "Lipsa unei reacţii rapide şi a unei strategii europene uniforme au slăbit (încrederea) cetăţenilor în guvernele lor, în instituţiile lor şi în establishment" în sensul mai larg al cuvântului, a adăugat el. "Trebuie să demonstrăm cetăţenilor noştri că suntem dispuşi şi capabili să-i protejăm de o repetare a haosului din 2015", a pledat Tusk în scrisoarea sa.
Decizia-şoc din acest an a alegătorilor britanici de a ieşi din UE a fost "o încercare disperată de a răspunde întrebărilor pe care milioane de europeni şi le pun zilnic" în ceea ce priveşte securitatea, protecţia intereselor lor şi a modului lor de viaţă, a mai scris Tusk. "Astăzi, mulţi oameni, nu doar în Marea Britanie, cred că a face parte din UE este un obstacol în calea stabilităţii şi securităţii", adaugă înalta oficialitate europeană.
Summitul trebuie să pună bazele unor eforturi suplimentare de contracarare a terorismului, să protejeze interesele cetăţenilor în acorduri de liber schimb şi să ducă la creştere economică şi a locurilor de muncă, a pledat Tusk, care va prezida discuţiile de vineri. El a cerut totodată statelor membre să se abţină să atace Uniunea Europeană, avertizând că după Brexit "fie putem ieşi din această criză mai slabi şi în conflict, fie mai puternici şi mai uniţi".
Totodată, relatează Reuters, Tusk a pledat pentru o Uniune Europeană mai puţin "corectă politic", care să acţioneze ferm pentru a-şi proteja cetăţenii de frica imigraţiei, terorismului şi globalizării economice, dacă UE doreşte să supravieţuiască Brexitului. Tusk consideră că Brexitul a dovedit că populiştii eurosceptici pot distruge restul UE dacă guvernele nu reuşesc să tragă într-o singură direcţie şi să demonstreze beneficiile apartenenţei la UE în chestiuni care contează cu adevărat. "Cetăţenii Europei vor să ştie dacă elitele politice sunt capabile să recapete controlul asupra evenimentelor şi proceselor care îi copleşesc, îi dezorientează şi uneori îi înspăimântă", mai scrie Tusk citat agerpres.ro
