Bun venit la ''Întreabă-i pe cei de la Riot''!
Săptămâna aceasta discutăm despre noile replici ale lui Lux, despre chenarele pentru fereastra de încărcare și despre cei care joacă pentru prima oară cu Galio și aleg s-o facă în ranked.
Când lansați un campion nou sau actualizați unul mai vechi, de ce nu îl dezactivați în ranked timp de o săptămână? De ce nu e necesar un anumit număr de jocuri normale înainte să poți juca un campion în ranked?
Lansarea unui campion nou sau actualizarea majoră a unuia vechi este un moment important pentru noi și pentru jucători, în special în ultima perioadă, când ritmul de lansări este mai lent. După avanpremierele, promovările și prezentările campionilor, vrem ca jucătorii să poată încerca acel campion din primul moment. Pentru jucătorii care interacționează cu LoL mai ales prin modul ranked (și sunt mulți astfel de jucători), o săptămână poate reprezenta o perioadă lungă, în special datorită faptului că, înainte de asta, campionul a fost disponibil în PBE.
Totuși, înțelegem problema de bază pe care ai ridicat-o, când cineva joacă în ranked cu un campion pe care nu l-a mai jucat până atunci, iar echipa ta e posibil să suporte consecințele. Deși credem că noul mod de antrenament va rezolva într-o oarecare măsură problema, am discutat și posibilitatea introducerii unei cerințe de a juca cu acel campion – chiar și măcar un singur meci – înainte de a-l putea alege în ranked. În prezent nu avem planuri concrete de implementare a unei astfel de caracteristici, dar vom sta cu ochii pe această situație.
Ghostcrawler, director de design
În ecranul de încărcare, de ce se pot vedea doar chenarele și emblemele de măiestrie a campionilor ale aliaților și nu și cele ale inamicilor?
Pe scurt: limităm informațiile dezvăluite celeilalte echipe înainte de meci, deoarece acestea pot influența rezultatul meciului și îl pot face mai puțin distractiv.
Informațiile dezvăluite jucătorilor înainte de începerea unui meci le creează acestora o percepție despre modul în care se va desfășura meciul și le poate schimba deciziile și acțiunile. Cel mai la îndemână exemplu este poziția în clasamentul ranked. Când joci împotriva cuiva care s-a descurcat mai bine în sezonul trecut, chiar dacă în prezent are același nivel de îndemânare ca tine, poți fi intimidat într-un fel care să influențeze rezultatul final al culoarului. În aceste condiții, am decis să nu dezvăluim informații despre îndemânarea membrilor celeilalte echipe.
În cazul măiestriei campionilor, deși nu credem că efectul este la fel de mare ca cel al chenarelor pentru ranked, e posibil ca aceasta să aibă totuși un impact negativ similar în unele meciuri. De exemplu, nu-i o experiență prea plăcută să știi că joci pentru prima oară cu un campion, iar ca adversar îl ai pe un Yasuo cu nivelul 7 de măiestrie. Când cântărim impactul negativ al afișării acestor informații în fiecare meci față de beneficiile destul de mici care rezultă din faptul că echipa adversă știe cât de mare e animația ta de măiestrie, ne dăm seama că nu merită.
E un subiect destul de controversat. Unii jucători ar putea spune: faptul că poți folosi animația în joc după ce ajungi pe culoar ar putea avea același efect asupra jucătorilor, deci de ce o permiteți pe aceea? Am dezbătut problema asta când am lansat animațiile și ne-am lăsat chiar și o portiță prin care să le dezactivăm de urgență pentru echipa inamică, în caz că lucrurile scapă de sub control, caz în care le-am permite să fie văzute doar de aliați. În final, am luat decizia de a le lăsa să fie văzute de ambele echipe din două motive. 1. De cele mai multe ori, jucătorii nu-și folosesc animația direct din clipa în care ajung pe culoar. Când o activează, de obicei s-a desfășurat deja o mare parte a jocului, așa că impactul pe care îl are asupra rezultatului este unul minim. 2. Unele dintre cele mai interesante și mai memorabile momente pentru echipe sunt faze în care sunt folosite animațiile. Ni s-a părut important să păstrăm acele momente.
În același timp, știm că mulți jucători se verifică reciproc prin intermediul unor site-uri terțe pentru a vedea poziția din clasament a adversarilor înaintea jocului. Acesta este un rezultat normal al statisticilor publice despre jocurile ranked și al unor jucători care caută prin orice mijloace să obțină un avantaj competitiv. În ciuda acestei situații, nu vom schimba etapa dinaintea jocului pentru a face aceste informații mai vizibile. Deși unii jucători își doresc să vadă aceste informații, nu credem că vom face jocul mai distractiv forțându-i pe și mai mulți să le asimileze.
Riot Socrates, designer principal al jocului
Îmi place actualizarea replicilor lui Lux (și nici măcar nu joc cu Lux). Ne putem aștepta la mai multe astfel de actualizări în viitor? Dacă da, cât de des?
Mă bucur că ți-au plăcut replicile lui Lux!
În prezent, nu avem resurse dedicate actualizării replicilor campionilor vechi. În cazul lui Lux, am profitat de ocazie pentru că actrița venise să înregistreze replicile lui Lux, stăpâna elementelor și, dat fiind faptul ca plănuiam să organizăm un eveniment mare despre Demacia pentru lansarea lui Galio, ni s-a părut momentul potrivit să-i actualizăm replicile pentru skin-ul de bază. S-ar putea ca în viitor să mai facem câteva actualizări de replici, dacă e cazul și avem o ocazie bună. E destul de muncă pentru o astfel de actualizare, așa că trebuie să fim atenți în ce ne implicăm, dar vom mai face una în viitorul nu prea îndepărtat!
Reav3, producător principal, echipa de actualizare a campionilor
Cu toate actualizările Runeterrei, ne putem aștepta la mai multe despre Darkin?