Irena Sendler si copiii evrei din ghetoul Varsoviei.
Irena Sendler, de nationalitate poloneza, a fost propusa pentru a primi Premiul Nobel pentru pace, in 2007, pentru faptul ca a reusit ca intre anii 1942 si 1945, punandu-si zilnic viata in pericol, sa salveze de la moarte in jur de 2500 - 3000 de evrei, cu preponderenta copii, din ghetoul Varsoviei, intr-o Polonie distrusa si ocupata de nazisti.
Afland de planurile ocupantilor germani de a incepe exterminarea populatiei evreiesti din ghetou, in calitate de lucrator social, sau dandu-se drept asistenta medicala, ea intra zilnic in ghetou, scotand afara mici copii pe care ii seda si pe care ii ascundea in rucsacul ei de serviciu.
Mai tarziu, pentru a putea scoate si copii mai mari, sau chiar adulti, ea a folosit un pick-up in care avea un sac in care baga persoanele salvate. Pentru ca paznicii sa nu urce sa verifice bagajele, ea isi dresase cainele sa latre agresiv de fiecare data cand intra sau iesea cu camionul din ghetou.
Irena schimba numele copiilor si ii plasa in familii adoptive sau ii ascundea in manastiri si orfelinate. Ea punea, in cate un borcan ingropat intr-un loc secret, numele reale ale copiilor, impreuna cu cele fictive, pentru a-i putea reda mai tarziu familiilor lor. Dupa terminarea razboiului, incercand sa reintegreze copiii in familiile lor, a descoperit cu groaza ca aproape toti parintii murisera, fiind dusi din ghetou si exterminati in lagarele de concentrare naziste. Copiii au ramas fie in familiile adoptive, fie au luat calea Israelului, dupa crearea acestuia.
In cele din urma Irena a fost prinsa, in 1943, impreuna cu cativa colaboratori, si interogata bestial, fiindu-i rupte si mainile si picioarele, pentru a-i deconspira pe toti cei care o ajutasera, precum si pentru a spune unde se aflau locurile unde ascundea borcanele ce contineau numele reale si cele fictive ale copiilor plasati in familiile adoptive. Desi suferind chinuri cumplite, ea nu a divulgat niciun secret, asa ca a fost condamnata si ea la moarte, impreuna cu ceilalti colaboratori capturati, care fusesera deja executati. A fost salvata in ultimul moment, de catre restul colaboratorilor sai, care au mituit un ofiter pentru a o face scapata. Acest ofiter i-a trecut numele pe lista celor deja executati si a scos-o afara unde a predat-o organizatiei care ii platise eliberarea.
Dupa ce si-a revenit, Irene a ramas ascunsa, dar si-a continuat eforturile de eliberare a evreilor, in cadrul rezistentei poloneze.
Irena Sendler a murit de pneumonie, la Varsovia, in anul 2008, la varsta de 98 de ani.
Fusese propusa pentru a primi Premiul Nobel pentru pace, cu doar un an inainte, in anul 2007.
Nu a avut insa onoarea de a castiga acest premiu. A pierdut in favoarea vicepresedintelui SUA, Al Gore, care a castigat Premiul Nobel pentru pace, in 2007, pentru contributia adusa la tragerea unui semnal de alarma si la diseminarea catre public a informatiei legate de efectele severe ale incalzirii globale asupra vietii pe Pamant.
