Intreaga lume care trec prin aceeași experiență ca și ea.
Pregnancy & Medication Safety este o aplicație care răspunde la majoritatea întrebărilor pe care le are o gravidă despre anumite medicamente pe care vrea să le ia. Cu toate că nu ține locul unei consultații medicale, aplicația îi indică rapid care sunt riscurile adminisitrării unei anumite pastile. Informațiile pot fi folositoare și în perioada de alăptare.
Aplicația Pregnancy Diet Calculator este creată de o companie din Marea Britanie și contorizează aspectele nutriționale de care trebuie să țină cont o femeie însărcinată. Prin intermediul ei, viitoarele mămici pot alege alimentele pe care le mănâncă, pot vedea ce nutrienți le lipsesc din organism și cum ar putea să își diversifice meniul.
Cu toate că magazinele online de aplicații pentru telefon sunt pline de aplicații dedicate femeilor însărcinate, există însă și aplicații pentru tătici. Una dintre acestea este M Pregnancy, cu ajutorul cărora partenerii pot învăța mai multe despre sarcină și despre transformările prin care trece mama.
Un alt dispozitiv util pentru viitoarele mămici este și Bloomlife, un gadget care le ajută pe viitoarele mămici să urmărească și să numere contracțiile. Acesta face diferența între contracțiile adevărate și celelale lucruri care se întâmplă în organism.
Trecând la următoarea etapă și anume aceea de a fi părinte, diferite companii au creat diverse articole utile pentru copii și pentru părinții acestora. Spre exemplu, există o suzetă cu protecție care se închide atunci când cade, astfel ea va fi mereu curată. Capacul este integrat în suzetă pentru a nu se pierde. Pe lângă această suzetă există diferite alte modele care mai de care mai practice. Suzeta cu termometru este un astfel de model.
DinnerTime Plus, o altă aplicaţie a companiei lasă părinţii să gestioneze aplicaţiile pe care le foloseşte copilul lor şi să vadă ce aplicaţii folosesc aceştia în timp real. Aceasta are şi o caracteristică făcută pentru a-ţi arăta cât de mult timp foloseşte copilul fiecare aplicaţie în parte.
Brățara LG W-105T Kizon te ajută să știi în permanență unde se află cei mici, cu ajutorul unei cartele microSIM și a serviciilor de localizare. Am mai scris si despre ceasurile cu acelasi rol aici. (noi le avem si sunt geniale).
Căruciorul electronic Origami se pliază și se extinde singur prin apăsarea unui buton și se încarcă singur grație generatoarelor electrice incorporate în roțile din spate ale căruciorului. Cu energia produsă în timpul împingerii căruciorului mama își va putea încărca și telefonul, printr-o conexiune specială. Căruciorul dispune de lumini de poziție care se aprind în momentul când împingeți căruciorul. La lăsarea întunericului și reducerii vizibilității, căruciorul mai dispune de un set de lumini de drum care se aprind automat grație senzorului incorporat. Ecranul LCD situat la baza mânerului vă oferă informații precum temperatura exterioară, viteza de rulare, distanța parcursă la plimbare și în total , nivelul de încărcare al bateriei.
Biberonul Iiamo are un design original și timp de 4 minute încălzește laptele până la temperatura recomandată pentru hrănirea bebelușului. Și toate acestea fără electricitate, cabluri și baterie. Este suficient doar să agitați biberonul, pentru a lansa reacția chimică cu sare și apă, cu care este umplut cartușul detașabil. Iiamo este unul dintre cele mai practice biberoane pentru părinții aflați mereu pe drumuri sau super activi.
Dispozitivul mamRoo este un fotoliu-balansoar care are cinci tipuri de mișcări: mersul în mașină, kangur, legănatul pe copac, leagăn și valurile oceanului. Acesta reda sunetele naturii sau orice altă muzică de pe MP3-player.