Apple a prezentat noua generaţie de laptopuri, care par să păstreze liniile de design din 2015, dar care vin cu câteva noutăţi legate de hardware şi funcţionalitate. Noul Macbook Pro este mult mai mic decât modelele din generaţia precedentă, indiferent de dimensiunea display-ului, foloseşte exclusiv mufe USB Type-C şi are o tastatură nouă, echipată cu un display secundar OLED numit Touch Bar care înlocuieşte butoanele F1-F12 şi butonul ESC, potrivit portalului go4it.ro.
Apple a ales să folosească acelaşi design al tastelor precum în cazul Macbook-ului de anul trecut, realizând o nouă generaţie de taste „butterfly”. Acestea au o cursă scurtă, însă ar trebui să ofere destul feedback tactil pentru a simţi fiecare apăsare de tastă. În dreapta barei OLED, care poate fi folosită de aplicaţii pentru acces la funcţii rapide, a fost integrat şi butonul Power, care este acum un pătrat de culoare neagră cu un senzor de amprentă TouchID pentru autentificarea în sistemul de operare, în diverse conturi online şi pentru aprobarea plăţilor prin Apple Pay. Trackpad-ul a fost de asemenea îmbunătăţit, fiind acum mult mai mare, pe toate modelele de Macbook Pro.
Vor exista trei versiuni de Macbook Pro. Un model cu display de 13 inci care va veni cu o tastatură standard, fără ecran secundar OLED şi cu doar două port-uri Thunderbolt 3 (Type-C), un model de 13 inci cu ecran OLED şi patru port-uri Thunderbolt 3 şi un model de 15 inci cu aceleaşi 4 port-uri Thunderbolt 3 şi ecran secundar.
La capitolul configuraţii, modelul fără OLED vine standard cu un procesor Core i5 la 2.0 GHz, SSD de 256 GB şi 8 GB memorie RAM. Versiunea de 13” superioară este livrată cu procesor Core i5 la 2,9 GHz, SSD de 256 şi 8 GB RAM, în timp ce modelul de 15” vine exclusiv cu procesor Core i7, 256 GB stocare şi 16 GB RAM. Toate vor beneficia însă de un jack audio de 3,5 mm.
În ceea ce priveşte preţurile modelul de bază fără display, OLED secundar porneşte de la 1.499 dolari, în timp ce varianta cu OLED de 13” porneşte de la 1.799 dolari. Cel mai ieftin model de Macbook Pro de 15” costă însă 2.399 dolari şi poate atinge chiar 4.000 dolari în cazul adăugării de opţiuni extra.