Femeia iartă mult! Uneori, poate, prea mult!
Sunt bărbat și din această postură spun tare și răspicat faptul că femeia iartă mult. Uneori, poate, prea mult. De-a lungul timpului, am fost iertat când i-am vorbit urât, când am înșelat-o, când am fost nenorocit și i-am ignorat total nevoile.
Poate că sunteți tentați să le considerați naive, dar nu-s! Femeia, spre deosebire de bărbat, are o încredere oarbă în puterea bărbatului de a se reabilita, de a își repara greșelile, de a nu mai comite alte, de a o iubi frumos și de a-i oferi liniștea mult dorită. Și există bărbați care se îndreaptă și bărbați care se complac în mizeria în care trăiesc. Depinde de inteligența fiecăruia, desigur.
Bine, fie, singura naivitate a femeii este că uneori, nu pentru că aşa este ea, ci pentru că îşi iubeşte bărbatul crede mult prea mult în el. Să știi că femeia-i nehotărâtă, dar doar atunci când trebuie să-și aleagă hainele, nu și atunci când are de ales între suferinţa în doi şi singurătate. După ce-i este călcat sufletul în picioare în mod repetat, pleacă pentru totdeauna, fără regrete și fără să se uite-n spate.
Am văzut cum o femeie își poate încălca principiile, limitele, doar pentru că își iubea enorm bărbatul. Am văzut cum, după ce a plâns zile și nopți în șir, după ce a fost nevoită să poarte cearcănele o săptămână, după ce a crezut că lumea ei s-a prăbușit, după ce și-a pierdut încrederea în ea, ca femeie, am văzut cum s-a ridicat de jos, s-a scuturat și și-a sărutat bărbatul, iertându-l. Acea femeie a crezut vorbele celui din față, chiar dacă, de cele mai multe ori, erau vorbe goale, scuze care s-au mai repetat după o vreme.
Însă, dacă ești bărbat și mizezi pe faptul că-ți va ierta câte-n lună și stele, ești un măgar! N-o meriți nici măcar pentru o amărâtă de noapte! Și, te asigur, acceptă cât acceptă ș-apoi te lasă să o privești de la spate, dar nu-n pat, ci cum pleacă de lângă tine.
Dacă ești un bărbat mișto, în toată puterea cuvântului, nu-ți obliga femeia să ierte prea multe. Eventual să ierte ziua pentru că are doar 24 de ore, timpul că trece peste voi și îmbătrâniți.
