Cei trei militari au fost înaintaţi în grad la rang de sublocotentent post-mortem. Mihai Ionuţ Toma a fost condus pe ultimul drum în localitatea Mioarele(jud. Argeş), George-Emilian Catană a fost îngropat în cimitirul din localitatea Lereşti(jud. Argeş), iar Petre Cristian Toader a fost condus, de sute de oameni, pe ultimul drum în Câmpulung (jud. Argeş).

"Cu adâncă durere în suflet îi conducem astăzi pe ultimul lor drum pe sublocotenenţii post-mortem Mihai Ionuţ Toma, George-Emilian Catană şi Petre Cristian Toader. Vestea morţii lor, pe drumul de întoarcere din misiunea executată la Cincu, a căzut ca un trăznet în familiile lor şi printre prietenii şi colegii cei care i-au cunoscut şi apreciat, ca luptători şi ca oameni. În cumplitul accident din Valea Urdii, Armata României a pierdut trei militari de elită, toţi veterani ai teatrelor de operaţii, bărbaţi puternici şi mândri, crescuţi la şcoala aspră a luptătorilor alpini. Asigur familiile celor trei sublocotenenţi că le suntem alături în cumplita suferinţă şi le vom rămâne sprijin, de acum înainte”, a fost mesajul transmis de către ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, familiilor celor trei militari decedaţi.

Pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale a fost postat şi un mesaj al colegilor: ”Rămas bun, dragi camarazi! Astăzi ne luăm rămas bun de la cei trei colegi ai noştri care au decedat în urma accidentului nefericit petrecut pe Valea Urdii”