Steam introducea funcția Refund pe Steam în 2015, sistem care oferă tuturor clienților posibilitatea de a-și primi integral banii înapoi pe orice produs, cât timp activitatea nu depășește 2 ore.

Multe studiouri indie s-au plâns în acel moment de numărul mare al rambursări. A trecut mult timp de atunci, ce-i drept, dar, într-un final, producătorii unui joc major oferă cifre concrete în acest sens.

Facepunch Studios a anunțat oficial că Rust, aflat chiar și acum în Early Access, din decembrie 2013, a fost vândut în 4,382.032 exemplare. Pe lângă acestea, încă 329.970 unități au fost vândute, dar mai apoi înapoiate de clienți. Acest număr se concretizează în 4,38 milioane $ pierduți și 6% din vânzările totale.

Desigur, niciun studio nu va refuza 4,38 milioane $, dar procentual vorbind, vânzările pierdute nu sunt nici pe departe atât de grave pe cât micii producători le făceau să pară în 2015.

Pentru a vă face o privire de ansamblu, Rust are media recenziilor Steam de 81%. Solid, dar nimic fantastic. Ca urmare, am putea deduce că rambursările jocurilor mai bine cotate sunt chiar mai puține.