Acele sentimente pe care nu le pot descrie în cuvinte. Acele zile cu tine în care îmi doresc să se oprească timpul în loc – măcar o viață. Acele visuri ce urmează să le împlinim în doi. Acele promisiuni tăcute între privirile noastre. Da, acelea mi-au făcut tatuajul sub piele!
Acele nopți în care nu-mi venea să adorm,de teamă că ai putea dispărea dimineață și, uite așa, te păzeam ore în șir și mă minunam cât de mult te pot iubi. Și acele dimineți când ne trezeam goi, continuând ce am început de cu seară – să facem dragoste. Acele momente sunt nebunia ce-mi hrănește ființa, sufletul, mintea și îmi alimentează imaginația.
Acele clipe când m-ai văzut căzut și, fără să stai pe gânduri, m-ai ridicat de jos, m-ai scuturat, m-ai sărutat și mi-ai spus să am încredere în mine și să nu mă opresc din luptă. Cine se oprește din a lupta pierde mai mult decât lupta. Pierde o viață. Așa spuneai. Și, de fiecare dată, am găsit puterea să mă ridic mai puternic. Mulțumesc, draga mea!
Acele momente simple în care mă țineai de mână, când mă îmbrățișai, când mă sărutai pe frunte.
Tu ai folosit toate acele momente și sentimente ce m-au ridicat până la nori, acele zile și nopți fierbinți să-mi faci tatuaj sub piele, să-mi dai lumea peste cap într-un mod plăcut, să-mi pătrunzi în sânge și, în cele din urmă, în viață.
Tu ai înțepat așa cum au încercat alte femei ce au trecut prin viața mea. Acele lor aproape că mi-au ajuns la suflet, gata gata să îl străpungă fără milă, fără scrupule, fără să le pese că m-ar fi durut. Știi și tu că-mi este teamă de ace. Și apreciez că nu le-ai folosit pentru a-mi tatua pe chip suferința, tristețea, deznădejdea.
Te iubesc, femeie, pentru toate acelea!
