Peste 3.000 de absolvenți ai Universității Politehnica București au depus sâmbătă jurământul de credință față de țară și profesie, în cadrul unei festivități care a avut loc la Romexpo.

 

Potrivit rectorului UPB, Mihnea Costoiu, cea de a 199-a promoție de ingineri poartă numele academicianului "Gheorghe Buzdugan".

"Dacă vă aflați aici este pentru că ați reușit prin propriile voastre puteri să întruniți toate standardele de calitate ale celei mai exigente școli de ingineri din România. La nivelul universității suntem perfect conștienți de faptul că exigența și proximitatea dintre oameni sunt doi factori care construiesc comunități. Oameni care împreună încearcă să răzbească pentru a obține un scop comun. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce a fost universitatea exigentă cu voi, aflați astăzi încă o dată care este motivul: pentru ca astăzi să puteți părăsi băncile universității mai mult decât ca indivizi, să părăsiți școala ca o mare familie, ca o mare comunitate. Absolvenții universității noastre reprezintă o importantă parte a antreprenorilor pe care îi vom vedea în lumina reflectoarelor în următorii ani", a afirmat rectorul UPB, Mihnea Costoiu.

El le-a spus proaspeților absolvenți că reprezintă elita națională a domeniilor în care au studiat, având în vedere că au terminat cursurile celei mai vechi școli de inginerie din țară și au fost îndrumați de dascăli de valoare.

"Un lucru vi-l pot spune cu certitudine: voi, cei prezenți în sală, sunteți elita națională a domeniilor în care ați studiat. Sunteți absolvenții celei mai vechi școli de inginerie din țară, ați studiat alături de oameni care profesează în cel mai mare centru de cercetare din România și ați ajuns aici la festivitatea de absolvire. Sunteți vârful de lance al unei generații întregi", a afirmat reprezentantul UPB, care i-a sfătuit pe tinerii absolvenți să aleagă să facă în continuare ceea ce le place, întrucât aceasta este unica șansă pentru a avea realizări remarcabile.

"Fără îndoială că este pentru noi această zi a fiecărui an o zi de mare bucurie, pentru că este momentul în care să ne aducem aminte că Marin Sorescu ne-a lăsat o poezie și spunea așa: 'vine vremea când trebuie să tragem o linie și să adunăm'. Iată, noi astăzi avem ce aduna, aproape 3.000 de absolvenți ai Universității Politehnica din București sunt aici în sală. Vă felicit pe toți! Noi, profesorii, am încercat în cei cinci ani să vă șlefuim. Părinții au încercat înaintea noastră. De acum încolo este misiunea dumneavoastră să vă șlefuiți, este misiunea dumneavoastră să vă creșteți valoarea", a declarat președintele Senatului UPB, Ecaterina Andronescu.

În cadrul festivității, cinci absolvenți ai UPB care au obținut media generală 10 pe tot parcursul facultății au fost premiați și au predat cheia universității următoarei generații de studenți. Festivitatea a continuat cu premierea șefilor de promoție și înmânarea diplomelor de inginer.

Un spectacol artistic a fost oferit de Tavi Colen și de trupa Vunk.

Printre invitații la festivitate s-au numărat ambasadori, oameni de cultură, oameni de afaceri, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, prof. dr. Adrian Badea, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila", Ioanel Sinescu, și rectorul Academiei Naționale de Informații, Niculae Iancu.

Academicianul Gheorghe Buzdugan a fost președinte de onoare al Academiei de Știinte Tehnice din România, șeful Catedrei de Rezistența materialelor a Universității Politehnica din București între anii 1952 — 1987, mentor și model spiritual pentru multe generații de studenți, personalitate de excepție a lumii academice din România.