Eram amândoi în cadă, unul de-o parte a ei, celălalt de cealaltă parte. Între noi, la mijlocul căzii, o scândură veche găsită în apartament, o scrumieră, un pachet de țigări și o brichetă neagră. Ne-am decis să stăm de vorbă, la cald.
– Te-ai gândit vreodată să mă părăsești? mă întreabă în timp ce trag din țigară.
– Da, îi răspund eu.
A făcut ochii mari și s-a oprit pentru câteva secunde din fumat. Era surprinsă de-a dreptul. Simțeam că ar fi fost în stare să mă înece. Ceva a oprit-o dintr-un atac furibund.
– Ce?!
– Da, m-am gândit. De fapt, în fiecare zi mă gândesc.
– Cum îndrăznești …
– Oprește-te, Eva! Mă gândesc să te părăsesc în fiecare zi doar pentru că simt că îmi acaparezi toată ființă! Dacă mă gândesc mai bine, am o adevărată luptă interioară cu mine însumi.
– Și ce e rău în asta, Adam? Ce este rău în a iubi? Ce este rău în a împărți o viață cu cel care te iubește mai mult decât pe propria persoană?
– Nimic, nimic! Chiar dacă sunt bărbat, am și eu temeri. Așadar, îmi este teamă de momentul în care altcineva sau altceva te va desprinde de mine.
– Prostule! Să îți fie teamă doar de tine și doar de momentul în care nu vei mai iubi. Doar tu mă poți desprinde de tine!
– Poate ai dreptate. Habar nu am. Ți-am spus ceea ce gândesc.
– Și nu-ți este greu să trăiești zilnic cu astfel de gânduri? Nu-ți apasă cumva pe umeri greutatea lor?
– Ba da, dar m-am obișnuit. Poate că asta-i crucea pe care eu trebuie s-o port – nesiguranța zilei de mâine. Sau poate, pur și simplu, sunt un idiot, un nebun sau cum vrei tu să-mi spui.
– Doar prost. Nesiguranța zilei de mâine o am și eu, și ceilalți oameni, însă am învățat că ACUM este momentul cel mai important din viața unui om. Nici trecutul, nici prezentul nu contează când vorbim despre posibilitatea de a pierde ceva sau pe cineva.
– Da, așa o fi! Și ce vrei să fac, Eva? o întreb iritat.
