Atunci când descoperi că iubitul tău are o aventură, întreaga ta existență este dată peste cap. De ce are înșelatul un efect atât de puternic aspura noastră? 

 

Partenerul de viață, persoana alături de care îți petreci fiecare zi, la bine și la greu, împreună cu care împărtășești atâtea experiențe, este cu siguranță și omul în care îți pui toată încrederea. De aceea, momentul în care descoperi că toată această încredere imensă pe care ți-ai pus-o în cel de lângă tine a fost trădată, te simți complet bulversată. Un amestec de furie, tristețe și dezamăgire pune stăpânire pe tine astfel încât nici nu știi cum să reacționezi. Dar iată ce opțiuni ai, în cazul în care ai aflat că te-a înșelat:

 

Îl ierți, dacă simți că merită a doua șansă

În cazul relațiilor de lungă durată, când partenerii au petrecut mulți ani împreună, infidelitatea poate cădea ca un trăznet asupra celui înșelat. Nu înseamnă că doar el este cel care suferă. O astfel de situație zguduie relația din temelii și îi afectează pe amândoi, atât pe cel înșelat, cât și pe cel infidel. În aceste cazuri, când partenerii își construiesc viața împreună de mulți ani, destrămarea relației nu pare la fel de simplă precum în cazul cuplurilor aflate la început de drum.

Dacă ești într-o astfel de situație și simți că nu poți renunța brusc la totul, atunci merită să îi dai o șansă iubitului tău și să încercați să o luați de la capăt. Dar iertarea și mai ales recăpătarea încrederii în cel care te-a trădat este un proces dificil, care poate dura foarte mult timp și care are nevoie de implicare din partea ambilor parteneri. 

 

Nu îi dai o nouă șansă dacă își caută scuze

Oricât de mult ți-ai dori să treci peste faptul că te-a înșelat, nu o poți face fără susținerea lui. Iubitul tău trebuie să-ți arate și să-ți demonstreze că regretă ceea ce s-a întâmplat și că este dispus să facă tot ce îi stă în putință pentru a-ți redobândi încrederea. Dar dacă nu pare dispus să recunoască faptul că a greșit și că a cauzat foarte multă suferință, atunci este cazul să renunți și să iei viața de la capăt, fără el. Lipsa regretelor este un mare semnal de alarmă, care îți va arăta că cel de lângă tine nu te respectă, că nu îi pasă ce simți și, mai ales, că nu mai poți avea niciodată încredere în el. De asemenea, dacă încearcă să minimalizeze ceea ce s-a întâmplat, găsind tot felul de scuze, este clar nu este conștient de suferința pe care ți-a provocat-o sau că sentimentele tale îi sunt indiferente.

 

Pui capăt relației dacă simți că nu poți ierta

Sunt persoane care găsesc puterea de a ierta, chiar și atunci când au suferit foarte mult. Dar sunt și oameni care pur și simplu nu-și pot scoate din minte că au fost trădați, oricât de mult și-ar dori. În cazul în care faci parte din cea de-a doua categorie, pentru tine, viața alături de iubitul tău care a călcat strâmb poate fi un calvar, deși poate că el regretă enorm. Dar dacă îți vei ghida viața după emoțiile negative provocate de suferința prin care ai trecut, relația ta va fi oricum sortită eșecului. Decât să-i reamintești permanent celui de lângă tine că te-a făcut să suferi, decât să trăiești veșnic cu teama că se va întâmpla iar și să-ți transformi astfel relația într-un calvar, mai bine găsești puterea de a pune capăt și de a merge mai departe.

Este necesar să te cunoști foarte bine pe tine însăți și să știi dacă ai sau nu capacitatea de a ierta.

 

Faceți o pauză

Uneori ai nevoie să faci un pas în spate ca să poți privi situația în ansamblu. Iar dacă ai aflat că ai fost înșelată și te simți complet debusolată, fără să știi ce ai de făcut mai departe, o pauză în relația cu iubitul tău ar putea să te ajute. Momentele în care sunteți fiecare pe cont propriu vă pot ajuta să înțelegeți care sunt problemele relației voastre, de ce ați ajuns în această situație și, mai ales, ce se poate face pentru a o depăși.