Femeie dragă, chiar nu contează cât de bun este machiajul tău, ci bărbatul care te ține la braț. Cu un bărbat bun lângă tine, vei străluci chiar și fără stratul de machiaj.
Ține minte un lucru: fericirea îl face frumos chiar și pe cel mai urât om. Și mai ține minte încă ceva: niciun machiaj, oricât de bun, nu va putea să-ți ascundă tristețea din privire.
Un bărbat bun te face frumoasă, indiferent dacă este dimineață, la prânz ori seară. Este cel mai bun machiaj, ce poate ține o viață întreagă dacă știți să aveți grijă unul de celălalt. Un astfel de bărbat, îți pune fericirea pe chip, în zâmbet și privire, în felul în care pășești, în felul în care vorbești ori te comporți. Niciun machiaj nu poate face așa ceva.
Știi ce-i rău? Că nu-ți poți machia și sufletul. Astfel, nu s-ar mai vedea că nu ești iubită. Așadar, ia-ți un bărbat care poate să-ți înfrumusețeze, fără mari eforturi, și sufletul. Apoi, poți păși liniștită pe orice covor roșu dorești – vei fi una dintre cele mai frumoase femei.
Bărbatul este capabil să-ți acopere orice imperfecțiune cu un simplu sărut ori îmbrățișare. Îți poate da strălucirea mult dorită, roșul în obraji când îți trimite un mesaj mai năzdrăvan. Rujul ți se duce, dar urma buzelor lui îți va rămâne mereu. Rimelul se va scurge, scipirea din ochi nu.
Și, dacă nu mă crezi, privește în jurul tău. Uită-te la femeile pe care le întâlnești la metrou, la locul de muncă, pe stradă, în cafeneaua preferată și îți vei da singură seama care-i iubită și care nu, care-i fericit și care nu, care-i frumoasă dincolo de stratul de machiaj și care nu.
Renunță să mai cauți fel și fel de machiaje, ci deschide-ți sufletul și mintea și fii pregătită pentru un bărbat pe măsura ta.

