Poţi dori să-ţi dresezi pisica, dar de fapt, pisica te dresează pe tine. Ea decide atunci când vrea să fie mângâiată, când să se joace şi dacă să te trezească în toiul nopţii.
Aceste detalii vin în urma studiului publicat recent în revista Nature, care a inclus analiza genetică a mai mult de 200 de pisici româneşti, egiptene şi africane din ultimii 9.000 de ani. Aceştia au descoperit că pisicile domestice provin din două linii geneaologice distincte. Prima linie a început acum 6.400 de ani undeva între Europa şi Asia de sud-vest, dar prietenia a început acum 8.000 de ani, când abilitatea pisicilor de a prinde şoareci a dus la apropierea felinelor de zonele locuite de oameni. Coautorul studiului, Claudio Ottoni de la Universitatea Leuven din Belgia, explică faptul că oamenii nu ţineau pisicile în cuşti pentru a le domestici, ci pur şi simplu, îşi lăsau prietenii necuvântători să se domesticească singuri.
O altă linie genealogică a început acum 3.500 de ani, când pisica egipteană s-a răspândit şi în Europa. Aceste pisici erau cunoscute pentru sociabilitatea lor, ceea ce bineînţeles, a atras oamenii.
Totuşi, abia în Evul Mediu se remarcă prima schimbare genetică a pisicilor în urma apropierii de oameni. Pisicile cu pete sau cele vărgate au apărut pentru prima dată în Imperiul Otoman, apoi s-au răspândit în toată Europa şi Asia. Blana lor a fost asociată cu domesticirea abia în secolul al XVIII-lea, iar în secolul al XIX, s-au creat rase cu diferite trăsături.
Totuşi, oamenii nu au început să selecteze pisici pentru anumite sarcini, aşa cum s-a întâmplat în cazul câinilor. Coautoarea studiului, Eva-Maria Geigl, precizează că „nu era nevoie ca pisicile să fie supuse unui proces de selecţie pentru că nu era necesar să fie schimbate. Erau deja perfecte”.
