Acesta este cel mai recent proiect anunţat de emirat, care vrea să atragă 20 de milioane de vizitatori pe an până în 2020, când Dubaiul va găzdui expoziţia World Expo 2020, scrie News.ro.

Noul complex turistic, numit Marsa Al Arab, va fi format din două insule şi va avea o suprafaţă de 4 milioane de metri pătraţi. Una dintre insule va fi dedicată divertismentului şi turismului de familie, iar cealaltă va include vile de lux şi un port privat, relatează agenţia WAM.

Dubaiul este deja unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, chiar dacă hotelurile, mall-urile şi operatorul aerian Emirates au fost afectate de aprecierea dolarului, care face din emirat o destinaţie mai scumpă pentru mulţi vizitatori străini.

Emiratele Arabe Unite îşi cotează dirhamul în funcţie de dolar.

În primul trimestru, aproximativ 4,6 milioane de turişti au vizitat Dubaiul, în creştere cu 11% comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecută, potrivit datelor