Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă, vineri, de favoriții numărul doi, Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia), cu 7-6 (3), 4-6, 10-7, în sferturile de finală ale probei de dublu, în turneul ATP de la Washington, dotat cu premii totale de 1.750.080 dolari.
Tecău și Rojer, campioni la Washington în 2014, au reușit 7 ași în acest meci, dar au făcut și 5 duble greșeli, înclinându-se după o oră și 39 de minute.
Perechea româno-olandeză va primi un cec de 13.490 dolari și 90 de puncte ATP pentru participare.
Tecău și Rojer au fost învinși pentru a treia oară de cuplul Lukasz Kubot/Marcelo Melo. Perechea polonezo-braziliană a mai câștigat în 2015, în sferturi la Viena, cu 7-6 (4), 6-4, și anul acesta, în optimi la Miami, cu 6-4, 3-6, 11-9.
Cuplul româno-olandez are patru înfrângeri în ultimele cinci partide.