Savanţii au descoperit o bilă neagră când vine vorba de avantajele oferite de o astfel de dietă, care nu se referă la reţetele în sine, ci la calitatea ingredientelor care poate varia extrem de mult în funcţie de statutul socioeconomic al individului.

 

Cercetătorii italieni au ajuns la această concluzie după ce au analizat 19.000 de persoane care au aderat la dieta mediteraneană, găsind că beneficiile cardovasculare ale dietei variau, în ultimă instanţă, în funcţie de buzunarul fiecăruia, scrie Science Alert.

 

„Cu alte cuvinte, o persoană cu un statut socioeconomic scăzut, care încearcă să urmeze dieta mediteraneană, are şanse mai mici să obţină aceleaşi avantaje decât o persoană cu un venit mai mare, deşi aderă la aceeaşi dietă sănătoasă”, precizează Marialaura Bonaccio, cercetătoare la IRCCS Neuromed din Pozzili, Italia.

 

Cercetătorii au monitorizat persoanele timp de aproximativ patru ani şi au observat o reducere în riscul apariţiei bolilor cardiovasculare cu 60%, dar numai în cazul celor care aveau studii superioare sau cu un venit mai mare de 40.000 de euro pe an.

 

În schimb, cei cu venituri mici dar care urmau aceeaşi dietă mediteraneană nu aveau niciu beneficiu în ceea ce priveşte scăderea riscului apariţiei bolilor cardiovasculare.

 

Motivul, conform cercetătorilor, constă în calitatea ingredientelor. Cele mai ieftine au o valoare nutriţională mai mică, iar procesul de creştere al ingredientelor poate fi chiar nociv pentru organism, comparativ cu produsele organice mai scumpe.

 

Astfel, cercetătorii au pus în discuţie sensul conceptului de dietă mediteraneană, menţionând că un factor important îl reprezintă chiar calitatea ingredientelor şi, prin extensie, calitatea vieţii unei persoane.