Transferurile pe sume uriașe de pe piața din China "se vor opri, probabil", a afirmat Andre Villas-Boas, antrenorul unuia dintre cluburile care cheltuie cel mai mult pe aceste operațiuni, Shanghai SIPG, apreciind că recentele restricții impuse de Federația chineză au "închis" piața.

"Schimbarea reglementării implică oprirea, probabilă, a pieței în ce privește acest gen de transferuri" mirobolante, a declarat tehnicianul portughez, a cărui echipă are în lot vedetele braziliene Oscar și Hulk, veniți în ultima perioadă de transferuri, care au bătut toate recordurile din China.

Federația chineză de fotbal a întărit în luna mai restricțiile în privința prezenței jucătorilor străini în loturile echipelor. Pentru orice fotbalist cumpărat cu mai mult de 5,7 milioane de euro, cluburile trebuie să plătească o sumă echivalentă la un fond guvernamental destinat formării tinerilor jucători chinezi, iar începând din 2018 ele vor trebui să alinieze un număr egal de jucători chinezi sub 23 de ani cu câți străini introduc pe teren.