Gadgeturile ocupă un loc din ce în ce mai important in viaţa omului modern, devenind aproape indispensabile traiului său. ”Jucării” pe care odată le vedeam doar în filme acum ne sunt din ce în ce mai accesibile. Gândiţi-vă doar ce v-aţi face fără laptopul dumneavoastră, fără telefonul mobil inteligent sau fără Mp3 playerul nostru cel de toate zilele. Şi acestea sunt doar un exemplu...
Casino Royale Desigur, universul cinematografic promovează în continuare noi şi noi dispozitive, care de care mai ciudate, care de care mai interesante. Filme precum cele din seria ”James Bond”, ”Matrix”, ”” (alte exemple, macar 1-2) nu ar fi avut acelaşi succes fără gadgeturile ce ajută eroii principali în lupta lor contra răului.
Casino Royale, ultima invenţie Holywood-iană ce îl are pe celebrul Agent 007 în rolul principal, nu face rabat de la regula impusă de predecesorii ei, aducând în prim plan câteva creaţii tehnologice cu adevărat interesante. Totuşi, parcă ceva diferă faţă de filmele mai vechi: deşi aceste dispozitive sunt interesante, ele nu mai par desprinse din lumea extraterestră, fiind parcă mai umane, mai accesibile.
Amintiţi-vă doar de arsenalul pus la dispoziţia lui Pierce Brosnan în ”Die another day” de către Q: spledidul Aston Martin Vanquish cu dispozitiv de camuflaj ce îl făcea invizibil şi armament asemănător unui tanc, inelul cu ultrasunete ce trasforma un geam în praf şi pulbere instantaneu, ceasul Omega Seamaster echipat cu un laser foarte puternic, cuţitul cu GPS sau placa de surf cu locaş pentru pistol si explozibil. Ei bine, toate aestea nu se mai găsesc în Casino Royale. Parcă odată cu dispariţia lui Q, au dispărut şi gadgeturile cu adevărat speciale. A, şi dacă e posibil să nu stiţi cine e Q, el era cel care îi dădea pe mână echipamentul agentului 007...
Dar destul cu trecutul. Să vedem ce ne aduce noul film cu James Bond. În primul rând, un nou agent, Pierce Brosnan fiind înlocuit cu Daniel Craig. Nu putem zice că schimbarea a fost făcută în rău, ci doar că noul 007 este altfel: mai dur, mai violent, mai blond şi mai lipsit de stilul caracteristic al altor actori ce au interpretat pe James Bond, precum Sir Sean Connery, Roger Moore sau chiar predecesorul său, Pierce Brosnan.