Nu are rost să deschis saga din spatele lui Samsung GALAXY Note7. Cert este că Samsung s-a gândit să reducă din pierderile generate de Note7 și a lansat GALAXY Note Fan Edition din componentele precomandate pentru phabletul anunțat în vara lui 2016. 

 

Produsul a debutat în Coreea de Sud, iar pe canal neoficial a ajuns și în țara noastră. Unde credeți?

 

Pe QuickMobile la prețul de 3199 lei.

 

Costul mi se pare mare, dar să stiți că și în Coreea de Sud l-au poziționat destul de sus ca preț. Costă 611 dolari / aprox. 2439 lei. Nu am idee dacă sunt taxele incluse sau ce valoare are TVA-ul în Coreea de Sud. Cert este că QM urcă de la 2500 lei la 3200 lei.

 

Din perspectiva integrării stylus-ului, Note FE nu are un rival direct. Să presupune că stylus-ul nu este element-cheie în procesul de selecție al acestui dispozitiv, nu prea sunt motive reale în a-l alege. Samsung GALAXY S7 Edge este o alternativă mai bună, la un cost mult mai așezat. La peste 3000 lei mai bine te orientezi spre Samsung GALAXY S8, superior din mai toate punctele de vedere.