Nu se întâmplă des să-ți vină să lauzi un telefon mai ieftin de 100 de euro, dar ZTE Blade Spark vine la pachet cu o configurație impresionantă.

Într-o perioadă în care ne pregătim pentru unele dintre cele mai importante lansări de telefoane din acest an, cei de la ZTE reușesc să ne atragă atenția cu un smartphone foarte accesibil. În timp ce unii visează la iPhone 8, Galaxy Note 8 sau LG V30, ZTE Blade Spark se adresează celor care nu au un buget foarte generos, dar își doresc un terminal cu o performanță decentă.

În Statele Unite, ZTE Blade Spark s-a lansat nesubvenționat cu 100 de dolari. Suma rotundă se transformă în aproximativ 400 lei. Acesta a fost menit pentru clienții AT&T care se orientează către o cartelă preplătită, dar, cel mai probabil, se va comercializa și în alte colțuri ale lumii, cu un preț similar și, probabil, cu un nume diferit.

Gadgetul cu pricina este construit în jurul unui ecran HD cu diagonala de 5,5 inci. Pe partea din spate are o cameră principală de 13 megapixeli, iar pentru selfie-uri te vei rezuma la cinci megapixeli. Având în permanță în vedere prețul de 400 de lei, restul configurației hardware este cu atât mai remarcabilă. În definitiv, nu găsești un senzor de amprentă, Dolby Audio și Gorilla Glass 3 într-un pachet atât de ieftin. Sistemul de operare preinstalat Android 7.1.1 și butonul dedicat de selfie reprezintă împreună cireașa de pe tort.

Mai multe pe: https://playtech.ro/2017/zte-blade-spark-minuni-100-de-euro/