FCSB l-a semnat pe fundașul Artur Jorge (23 de ani), dar finanțatorul roș-albaștrilor a precizat că echipa lui Dică nu și-a încheiat încă actuala campanie de achiziții. Contactat telefonic în cadrul emisiunii Fotbal Club, Gigi Becali a precizat că FCSB va mai aduce în această săptămână un apărător central.

 

 

Așa cum digisport.ro a anunțat azi, FCSB insistă pentru favoritul antrenorului Nicolae Dică și al managerului sportiv Mihai Stoica, Bogdan Planic. Fundașul de 25 de ani a fost întreaga vară în atenția vicecampioanei României și au fost probleme inclusiv cu suma de transfer: sârbii de la Vojvodina Novi Sad au cerut 500.000 de euro, dar în cele din urmă au fost de acord cu suma oferită de Becali: 300.000 de euro.

 

Finanțatorul roș-albaștrilor a recunoscut că sârbul nu a dat încă niciun semn și vicecampioana s-a reorientat către un fundaș sud-american. Totul se va rezolva în zilele următoare, a devăluit Becali

 

"N-am mai primit vreo veste de trei zile despre Planic. Dar săptămâna asta va mai veni un fundaş central. Sau el, sau un brazilian. Sud-americanul ăsta e foarte bun, iar echipa care îl are cere două milioane de euro. Are co-proprietate cu o firmă din Brazilia. O să punem o clauză de un milion-un milion jumate şi îl luăm împrumut un an" a declarat Becali.

 

Jucătorii transferați de FCSB în această vară: Artur Jorge, Romario Benzar, Dragoș Nedelcu, Constantin Budescu, Filipe Teixeira, Junior Morais, Ionuț Larie, Cătălin Golofca, Andrei Vlad, Robert Grecu, Toma Niga și Paul Szecui; plus Daniel Benzar, revenit după împrumutul la Academica Clinceni.