Leo Messi a început să urmărească pe Instagram contul lui Manchester City. Este un detaliu ce pare nesemnificativ, dar care îi îngrijorează pe suporterii Barcelonei şi îi bucură pe cei ai lui City.
Plecarea lui Neymar la PSG a zguduit vestiarul Barcelonei. Jucătorii lui Valverde par cu moralul la pământ, lucru care s-a văzut în dubla cu Real Madrid, din Supercupa Spaniei (câştigată de madrileni cu 5-1 la general). Însă fanii Barcelonei au acum noi motive şi mai mari de îngrijorare. Leo Messi a început să urmărească pe Instagram contul lui Manchester City şi gândul lor zboară spre un transfer.
Şi nu s-ar fi ajuns aici dacă Messi ar fi fost mulţumit la FC Barcelona. Starul argentinian încă nu şi-a prelungit înţelgererea şi condiţionează semnătura de aducerea unor jucători importanţi. Messi este nemulţumit de politica de transferuri pe care a dus-o conducerea clubului până acum. Rezultatul a fost slăbirea constantă a echipei şi plecarea lui Neymar a fost picătura care a umplut paharul.