Ancheta în cazul atentatului terorist de la Barcelona avansează încet. Trei dintre cei cinci jihadişti ucişi de poliţie la Cambrils au fost identificaţi.

 

Este vorba despre Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani, Saïd Aallaa (18 ani) şi Mohamed Hychami (24 de ani), toţi locuitori la Ripoll, o localitate situată în nordul regiunii catalane, potrivit poliţiei.

 

Un al patrulea suspect, Younes Abouyaaqoub, în vârstă de 32 de ani, este căutat în continuare. Acesta, identificat de presa spaniolă drept Younes Abouyaaqoub, de origine marocană, ar fi încă în viaţă, a anunţat poliţia spaniolă citată de BBC News. El ar fi fost cel care a condus furgoneta printre oameni. 

 

Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani, a fost considerat iniţial drept principalul suspect, însă vineri noapte, şeful poliţiei, Josep Trapero, a declarat pentru un post local de televiziune că teoria că adolescentul a fost şoferul “are în prezent mai puţină greutate”.

 

Potrivit El Pais, pare din ce în ce mai probabil ca Abouyaacoub să fi fost principalul suspect.

 

Oukabir este suspectat că a folosit documentele fratelui său pentru a închiria furgoneta folosită în atacul de la Barcelona, precum şi o alta, descoperită câteva ore mai târziu în oraşul Vic, la nord de Barcelona. Aceasta din urmă ar fi urmat să fie folosită pentru a fugi.