Salutare, dragi fani PlayStation! În ultimele două săptămâni am avut marea plăcere de a mă delecta cu unul dintre cele mai așteptate jocuri exclusive pentru PlayStation 4, de anul acesta, Horizon: Zero Dawn. Cei de la Guerrilla Games sunt cunoscuți în familia PlayStation ca un developer de top renumit pentru succesul pe care l-au avut cu seria Killzone, iar atunci când aceștia au anunțat că vor aduce un Action RPG, toată lumea a ridicat din sprâncene și se așteptau la un eșec.
Ei bine, pot să vă spun că nimic nu este mai departe de adevăr! Horizon: Zero Dawn este un joc excelent, nu este perfect, dar în opinia mea reprezintă un început extrem de promițător pentru un nou IP exclusiv, care va ajunge să vândă în timp multe console Sony PlayStation și va aduna un număr mare de fani fideli. Am auzit multe voci care acuză echipa de creație că au furat idei din alte jocuri precum Far Cry, The Witcher sau Assassin’s Creed, dar sincer nu mă interesează. Este greu să aduci ceva cu adevărat original în ziua de azi și chiar dacă ideile, mecanicile de joc sau abilitățile sunt inspirate din alte titluri de succes, măcar sunt implementate așa cum trebuie și se leagă foarte bine între ele pentru a oferi o experiență narativă absolut memorabilă. :)
STORY :
Povestea din Horizon ne prezintă aventurile tinerei Aloy, o copilă orfană, alungată din tribul Nora și forțată să-și petreacă copilăria departe de aceștia până în ziua în care poate să-și arate măiestria într-un concurs numit The Prooving. Roșcata noastră este agilă, inteligentă și extrem de curioasă. Vrea să afle cine sunt părinții ei, ce s-a întâmplat cu aceștia, dar cel mai mult își dorește să facă parte din clan, să fie primită cu brațele deschise și să-și poată aduce rugăciunile la altarul zeiței Old Mother, zeitatea în care cred cei din tribul Nora.
GAMEPLAY :
Așa cum îți spuneam și mai sus, Horizon: Zero Dawn adună o mulțime de mecanici de joc din alte titluri Action RPG Open World și pe care le îmbină aproape perfect pentru a aduce o experiență de joc fluidă, antrenantă și distractivă. Misiunile principale leagă foarte bine capitolele poveștii și te țin cu sufletul la gură până la finalul acesteia. Cele secundare nu sunt chiar atât de inspirate și pot deveni extrem de repetitive cu timpul. Eu am încercat să mă axez cât mai mult pe cele obligatorii, deviind foarte rar de la acestea în favoarea celor opționale cu scopul de a aduna resurse și de a crește în nivel.
