Nici nu mai ştiu cum am dat de concursul acesta minunat, atât de entuzismat sunt. Văzând că pot scrie câte review-uri vor muşchii mei (sau mai bine spus câte mă ţine tastatura) şi observând că unii au scris despre jocuri mai vechi dar bune, am început imediat să mă scarpin în cap încercând să mă gândesc la un joc cât mai unic şi interesant de citit despre.
Am răsfoit printre fişierele HDD-ului, câutând la jocurile pe care nu le-am jucat de ceva vreme şi care sunt intalate cel mai devreme de acum două reinstalări de Windows. În cele din urmă câţiva dintre neuronii rămaşi au reuşit să aprindă beculeţul din cap: Amnesia!
Oh, nu nu nu! Nu vorbesc de Amnesia: The Dark Descent, ci de un alt Amnesia, apărut nu mai tărziu de 1983! Jocul ăsta e mai vechi decât mine cu 12 ani. Primul lucru la care te gândeşti când auzi de asemenea antichitate este ce grafică ar putea să aibă, ca apoi să te uiţi peste screenshot-uri şi să realizezi că nici NU ARE grafică! Nu că e fascinant? Sunt sigur că specimenele generaţiei "cantăr" care au citit până acuma deja au închis pagina cu articolul de faţă şi m-au înjurat pentru că i-am făcut să piardă din preţiosul lor timp. Dar pentru cei care încă mai sunteţi aici...
Aşadar jocul face parte din categoria "text-game", un gen de jocuri îndeajuns de obscur cât să nu aibă majoritatea habar de el. Prima oară când m-am jucat cu aşa ceva a fost de fapt o revistă care nu a reuşit să apară în multe exemplare şi n-a apucat decât 3 ediţii cred eu. Se numea Malik şi apăruse în 2006. "Gameplay-ul" era să citeşti povestea şi la sfârşitul fiecărui pragraf erau opţiuni gen "dacă alegi să x, du-te la paragraful y, sau dacă ai vrea să y du-te la z" pentru fiecare decizie pe care vroiai să o iei. Povestea te punea în pielea unui prinţ plecat spre oraşe sau regate vecine în speranţa de a lega alianţe pentru a ajuta propriul regat în războiul cu o rasă de piei verzi. Revista venea la pachet cu un zar şi nişte cărţi cu personaje. De multe ori dădeai peste inamici şi lupta era inevitabilă. Aşa că dădeai cu zarul să vezi cât HP luai din viaţa inamicului reprezentat de cartea corespunzătoare. Multe decizii sau consecinţe duceau la paragrafe de sfârşit al jocului. Pentru mine a fost o experienţă plăcută, pe atunci nu prea jucam RPG-uri şi Malik m-a învăţat despre ele.
Aici, eşti un individ care se trezeşte gol puşcă într-o cameră de hotel şi complet lipsit de memorie.
Scopul este, indubitabil, acela de a afla cine eşti şi cum ai ajuns acolo, şi eventual să afli şi de ce eşti vânat de asasini. Povestea se complică pe măsură ce avansezi în joc.
Poate tocmai lipsa graficii este ceea ce face atât de interesant jocul. Asemănându-se cu o carte, te lasă să îţi imaginezi împrejurimile în funcţie de descrierile pe care ţi le face textul. Şi este un text care îţi descrie fiecare scenă cu precizie chirurgicală. Dacă eşti bătut la cap cu "mai pune mâna pe o carte", dar tu vrei numai să te joci la calculator, poţi da peste nas jucând Amnesia (*troll face*).
Ori, se poate ca punctul forte să fie libertatea. Poţi parcurge povestea în stilul tău. Poţi tasta aproape orice acţiune. Da, poţi şi să înjuri, jocul are din câte se vede şi ceva umor pe lâgă misterul care te macină permanent, postând un text care te învaţă minte să nu mai spui cuvinte urâte.
Scorul are trei categorii, aşa că în funcţie de acţiunile pe care le săvârşeşti eşti punctat fie la scorul de detectiv, de caracter sau de supravieţuitor.
Binenţeles, ai şi un inventar cu obiectele care le culegi pe parcurs. Trebuie să fi foarte atent la detalii şi să controbăi pe unde se poate, nu poţi să şti pe unde se află vreun indiciu.
Toate astea dovedesc potenţialul de rejucabilitate pe care îl are jocul. Nu ştiu dacă ori ştiaţi deja, ori bănuiaţi, dar eu unul până să descopăr Amnesia nu mă gândeam că mecanicile de diversificare care fac jocul rejucabil existau încă de pe atunci.
Ţin să menţionez că nu sunt un gamer răbdător, în mare eu mă joc shootere sau orice alt joc dinamic şi spontan. Dar iată că amnesia reuşeşte să mă ţină în faţa ecranului, deşi nu este decât text alb pe fundal negru. Aş îndrăzni să fac o comparaţie şi să spun că Amnesia este captivant ca un roman poliţist bun.
După atâtea valuri de jocuri febrile şi obositoare, liniare dar cu grafici care se screm să arate fotorealiste, e bine să mai punem mâna şi pe aşa ceva, când şi când.
Ce aţi mai vrea să spun? Cerinţe de sistem? Cred că glumiţi! Nota care i-o dau jocului? Cred că se cuvenea aşa ceva pe vremea lui, însă acum, ar fi cam aiurea să-i dau o notă, cu toate că merită 10 orice ar fi, scopul articolului a fost de a atrage atenţia asupra lui, nicidecum să îl critic.
Ah! Un link de unde să îl descărcaţi! Nu ştiu cât este de funcţional acum jocul, dar cel puţin pe Windows XP cu SP3 mie îmi merge.
P.S.: Dacă nu înţelegeţi ceva din descrierea jocului de pe acel site la care am dat link, pe mine să mă înjuraţi, deoarece este tradusă de mine, în calitate de translator pentru România pe respectivul site-ul cu pricina.
