REACŢII după calificarea Simonei Halep în semifinalele US Open - Nadia Comăneci: Îmi place când luptă până la sfârşit. Ruzici: Şi-a regăsit luciditatea. Mats Wilander: Joacă un tenis foarte inteligent

Nadia Comăneci: Îmi place tot timpul când Simona luptă până la sfârşit

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a susţinut-o din tribune pe Simona Halep la meciul cu Victoria Azarenka, subliniind că îi place atunci când jucătoarea luptă până la sfârşit şi anunţând că va fi prezentă şi la partida din semifinale cu Flavia Pennetta.

"Am reuşit să ajung la acest meci care a foarte frumos şi foarte greu în acelasi timp, ea a dominat primul set absolut, şi îmi place tot timpul când luptă până la sfârşit şi revine şi îşi arată dominarea. Voi fi prezentă şi la semifinale, stau de pe o zi pe alta", a declarat Nadia Comăneci.

În momentul în care i s-a transmis că-i poartă noroc Simonei, Nadia a răspuns: "Ea a fost cea care şi-a purtat noroc, ea a jucat efectiv. Este foarte talentată şi foarte ambitioasă".

Ruzici: Simona şi-a regăsit luciditatea şi dorinţa de a câştiga

Singura câştigătoare din România a unui Grand Slam, Virginia Ruzici, actualul manager al Simonei Halep, a declarat că aceasta a avut o revenirea extraordinară după întreruperea cauzată de ploaie la meciul cu Azarenka, subliniind că jucătoarea şi-a regăsit luciditatea şi dorinţa de a câştiga.

"Simona a avut o revenire extraordinară după întreruperea cu ploaia, şi-a dat în sfârşit drumul la picioare, la braţ, la minte, şi-a regăsit luciditatea şi dorinţa absolută de a câştiga.Toată echipa a facut maximum pentru ca ea să fie astăzi într-o stare mentală perfectă", a declarat Ruzici.