Comisia Europeană publică o serie de cifre care ne arată de ce în anul 2015, fostul premier Victor Ponta punea o presiune uriașă asupra ANAF să crească gradul de colectare. În vara anului 2015, premierul Victor Ponta a făcut o adevărată campanie pentru a crește gradul de colectare, dar demersul său a fost sortit eșecului.

Potrivit Comisiei Europene, cele mai mari deficite de încasare a TVA au fost înregistrate în România (37,2%), Slovacia (29,4%) și Grecia (28,3%). Cele mai mici deficite au fost observate în Spania (3,5%) și Croația (3,9%). În termeni absoluți, cel mai mare deficit de încasare a TVA, de 35 de miliarde de euro, a fost înregistrat în Italia.

 

Deficitul de încasare a TVA a scăzut în majoritatea statelor membre, cu cele mai mari îmbunătățiri înregistrate în Malta, România și Spania. Șapte state membre au înregistrat mici creșteri: Belgia, Danemarca, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Finlanda și Marea Britanie.

 

"Deficitul de încasare a TVA", care constituie diferența globală dintre veniturile din TVA preconizate și sumele efectiv colectate, demonstrează încă o dată necesitatea unor reforme serioase astfel încât statele membre să poată să beneficieze pe deplin de veniturile din TVA pentru bugetele lor.