Capitala Thailandei, Bangkok este cunoscută de locuitorii acestei ţări sub denumirea de Krung Thep Maha Nakho, dar numele de ceremonie este Krung Thep Mahanakhon Amon Rattanakosin Mahinthara Ayuthaya Mahadilok Phop Noppharat Ratchathani Burirom Udomratchaniwet Mahasathan Amon Piman Awatan Sathit Sakkathattiya Witsanukam Prasit.

Astfel Bangkok are cel mai lung nume de oraş din lume.

Bangkok este cel mai mare oraş al Thailandei,având o populaţie de aproximativ 8 milioane de locuitori şi atrage anual un număr impresionant de turişti fiind una din cele mai populare destinaţii de vacanţă din lume.

Printre obiectivele turistice are metropolei se numără unul din cele mai importante temple budiste denumit Wat Pho şi tot aici se găseşte Siam Ocean World, cel mai mare acvariu din sud-estul Asiei.

În Thailanda există fenomene meteo neprevăzute şi este bine să fim informaţi despre vremea din Bangkok înainte de a planifica o excursie.

 

 

Ştiaţi că… Numele iniţial al motorului de căutare Google a fost Backrub?

Larry Page și Sergey Brin s-au întâlnit pentru prima dată la Universitatea Stanford în anul 1995. Larry, în vârstă de 22 de ani, absolvent al Universității Michigan, este interesat de universitate, iar Sergey, în vârstă de 21 de ani, este desemnat să îi servească ca ghid.

Un an mai târziu, în anul 1996, Larry și Sergey încep să colaboreze la dezvoltarea unui motor de căutare numit BackRub. BackRub a funcționat pe serverele de la Stanford timp de peste un an, până când a ajuns să ocupe prea multă lățime de bandă. Numele de backRub (masaj la spate) a fost ales datorită faptului că back-link-urile aveau o pondere foarte mare în calcularea page rank-ului fiecărui site.

Numele de Google este un joc de cuvinte pornind de la „googol”, un termen matematic pentru numărul reprezentat de cifra 1 urmată de 100 de zerouri și întruchipează misiunea lui Larry și a lui Sergey, aceea de a organiza o cantitate aparent infinită de informații de pe internet. Domeniul google.com a fost achiziţionat în anul 1997.

În anul 1998, pe 4 septembrie, este înregistrată în California firma Google Inc. cu ajutorul lui Andy Bechtolsheim care devine cofondator printr-o investiţie de o sută de mii de dolari.

 

 

Ştiaţi că… Hipopotamul îşi poate deschide gura într-un unghi de 180 de grade?

Hipopotamul are corpul în forma de butoi cu o gură enormă, picioare scurte și câte patru degete la fiecare picior.

Noaptea hipopotamii merg pe trasee cunoscute lor, până la 10 km în pășunile din jurul apei, pentru a se hrăni timp de 5-6 ore.

Are caninii lungi iar incisivii sunt utilizați doar ca armă – păscutul este realizat apucând iarba cu buzele largi și smucind capul cu putere.

Totuşi hipopotamii mănâncă destul de puţin comparativ cu greutatea lor corporală, aproximativ 35 kg de mâncare pe noapte, deoarece nevoile lor de energie sunt scăzute ca urmare a faptului ca majoritatea timpului îl petrec stând în apa caldă.

Hipopotamii nu rumegă dar reţin hrana un timp îndelungat în stomac, extrăgând proteinele prin proces de digestie bazat pe fermentaţie.

Procesul lor digestiv este răspunzător pentru eliberarea unui număr mare de nutrienți în râurile și lacurile africane, favorizând astfel peștii, care sunt la rândul lor o sursă de proteine crucială pentru populația umană locală.