Guvernul are deschidere pentru reducerea birocraţiei în activitatea medicilor de familie şi pentru majorarea fondurilor cabinetelor medicale, a afirmat, luni, premierul Mihai Tudose.
Potrivit unui comunicat al Executivului, remis STIRIPESURSE.RO, prim-ministrul Mihai Tudose a avut la Palatul Victoria o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie, în continuarea consultărilor începute săptămâna trecută.
"Şeful Executivului a exprimat deschiderea pentru adoptarea unor măsuri care să soluţioneze problemele semnalate de reprezentanţii medicilor de familie, între care reducerea birocraţiei activităţii cadrelor medicale şi creşterea fondurilor alocate funcţionării cabinetelor medicale. De asemenea, premierul Tudose a menţionat că doreşte să rezolve pe termen lung problema lipsei medicilor de familie din zonele defavorizate", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, premierul Tudose a subliniat că la nivelul Guvernului, în contextul elaborării proiectului de buget pentru 2018, se are în vedere identificarea soluţiilor pentru creşterea anvelopei financiare atât pentru serviciile medicale, cât şi pentru cheltuielile legate de funcţionarea cabinetelor.
În acest context, preşedintele interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Teohari Vulcănescu, a prezentat o propunere în vederea creşterii graduale a venitului cabinetului medical, aplicabilă prin implementarea noului contract-cadru, completată, ulterior, de fonduri suplimentare acordate prin rectificări bugetare."Propunerile premierului şi preşedintelui CNAS sunt răspuns la solicitările reprezentanţilor medicilor de familie, care au reiterat dificultăţile cu care se confruntă, în special cele legate de finanţarea cabinetelor medicale şi birocratizarea activităţii medicilor de familie.