Colegiul Național al Asistenților Sociali din România a declanșat o amplă campanie națională de promovare a profesiei de asistent social, intitulată "România se ridică în picioare pentru asistența socială", care, vineri, a ajuns și la Reșița.
"Dorim să redăm demnitatea asistentului social, să aducem în atenția autorităților publice locale nevoile din domeniul asistenței sociale și mai cu seamă statutul profesional al asistentului social din România. Scopul suprem al campaniei este acela de a promova și valoriza profesia de asistent social la nivel național. Desfășurăm evenimente în fiecare județ al țării, prin toate filialele noastre locale. Ne așteptăm la schimbări importante în ceea ce privește salarizarea în domeniul asistenței sociale, în ceea ce privește creșterea gradului de angajabilitate a absolvenților din domeniul asistenței sociale, la dezvoltarea infrastructurii, a logisticii, a serviciilor de sprijin și susținere a asistentului social la nivel local", a precizat președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, Doru Buzducea.
Din păcate, sunt multe primării de orașe, de comune, unde pe un post cu atribuții de asistență socială lucrează persoane care nu au nicio legătură cu acest domeniu, afirmă prodecanul Facultății de Științe Sociale, conf. univ. dr. Lavinia Popp.
"Membrii Colegiului Național al Asistenților Sociali din România își doresc ca cei care au putere de decizie la nivelul administrației publice locale sau centrale să conștientizeze acest lucru și, pe viitor, să acrediteze serviciile sociale pe care le au, iar acest lucru se poate realiza doar având asistenți sociali profesioniști", susține Lavinia Popp.
La evenimentul care s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin și la care au participat câteva sute de persoane a fost făcut și un îndemn către primari, de a angaja, pe posturile de asistenți sociali, persoane calificate în acest domeniu. La nivelul județului, din cele 69 de comune, doar 18 au angajat astfel de asistenți sociali.
"Am adresat un îndemn primarilor pentru a angaja, în primării, pe posturile de asistenți sociali, persoane calificate în această meserie, având în vedere că, la nivelul județului Caraș-Severin, doar în 18 comune, din totalul de 69, avem asistenți sociali, adică persoane calificate. De asemenea, la primăriile de orașe, din cei 20 de asistenți sociali, 16 sunt din Reșița. Celelalte orașe au un deficit major în aceste servicii de asistență socială", a afirmat directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, Elena Solomonesc.