Un agent din forţele speciale a fost grav rănit în cursul unei percheziţii. UPDATE 10:15 Un elicopter al MAI l-a preluat pe poliţist pentru a-l transporta la Iaşi, la Spitalul Clinic de Urgenţă. UPDATE 9:50 Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat pentru AGERPRES că polițistul este în stare gravă și că, în acest moment, nu ar fi transportabil spre altă unitate medicală. ″Nu e bine. Tocmai a făcut examenul tomografic la cap și așteptăm rezultatul. I se face și o radiografie la mână. Este intubat. Nu cred că starea lui permite transportul acum″, a spus Ardeleanu. Ministrul Carmen Dan a folosit cazul pentru a cere sporirea puterilor poliţiştilor. ″Este o altă întâmplare nefericită în care un poliţist al Poliţiei Române este rănit în misiune, în timp ce-şi face datoria. În acest moment suntem mobilizaţi să facem tot ce se poate pentru salvarea poliţistului. După ce a fost evaluat la Rădăuţi, este transportat la un spital din Iaşi, iar acolo va fi evaluat mult mai profund şi analizăm cu cei de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă care monitorizează situaţia lui să vedem dacă se impune o intervenţie neurochirurgicală să-l transportăm la un centru medical universitar″, a spus Carmen Dan la Digi 24. Citește și Mesajul unui polițist: Mă simt umilit când infractorii sunt lăsaţi în libertate, iar profesia mea este luată în derâdere Potrivit ministrului de Interne, astfel de situaţii ar putea fi prevenite şi, de aceea, e importantă adoptarea legislaţiei pentru protecţia poliţiştilor în misiune. ″Pot fi prevenite astfel de situaţii şi noi am făcut tot ce a ţinut de minister în sensul acesta. Ştiţi foarte bine câte discuţii au fost în ultima vreme pe pachetul legislativ pentru întărirea autorităţii poliţistului. Poate că acum, în ultimul ceas, vom înţelege cât de important este să şi adoptăm un set de măsuri care să-i protejeze pe poliţişti atunci când sunt în misiune. Poate că de acum vor înceta speculaţiile care sunt în spaţiul public şi care spun mai degrabă că vrem să dăm puteri sporite poliţiştilor. (...) Vrem să-i ferim să fie puşi în situaţia în care muri la datorie″ Monitorul de Suceava Un polițist din cadrul SAS Suceava este în comă indusă la spital, după ce a fos lovit cu sabia în zona capului și a brațului în cursul unei percheziţii ce a avut loc marţi dimineaţă în Rădăuţi. El ar putea fi transportat la un spital din Capitală în următoarele ore. Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), agentul şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian a fost stabilizat de medicii de la spitalul din Rădăuţi. ”El a fost transportat la spitalul din Suceava unde este supus unei evaluări medicale aprofundate. Specialiştii de la Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă din MAI monitorizează situaţia şi dacă se va impune o intervenţie neurochirurgicală, colegul nostru o să fie transportat la un centru medical universitar. De asemenea, un elicopter SMURD este pregătit de intervenţie, pentru cazul în care va fi nevoie”, au transmis reprezentanţii MAI. Aceştia au anunţat că agresorul a fost reţinut. Pe pagina de Facebook a Poliției Române a apărut un mesaj de solidaritate pentru agentul rănit: Suntem alături de colegul nostru, agent şef adjunct de poliție Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, care,în această dimineață, a fost rănit foarte grav, la cap şi braț, în timpul unei misiuni. Să ne rugăm cu toții ca Ciprian să ducă misiunea până la capăt, și să se întoarcă în rândurile noastre sănătos! Monitorul de Suceava Potrivit Monitorul de Suceava, atacatorul este Alexandru Huțuleac, cercetat într-un mare dosar de trafic de droguri al procurorilor DIICOT. În vara lui 2016, acesta a fost și arestat preventiv în acest dosar, ulterior fiind plasat sub control judiciar, până în octombrie 2017.
Locked