Smart EpiGenetX ofera teste genetice de ultima generatie si un algoritm de interpretare a rezultatelor unic la nivel mondial, precum si consultanta in nutritie, dietetica, genetica si activitate fizica, prin specialisti acreditati in domeniu. Este un startup lansat in 2017 de o echipa de oameni de stiinta, medici si experti in genetica din Romania, care vor beneficia in cadrul Startarium.Inc de sprijin si mentorat pentru consolidarea brandului si a afacerii la nivel international. "Alegerea celor 5 startupuri cu care vom lucra in cadrul acceleratorului a fost foarte dificila pentru ca am avut multe propuneri extrem de interesante. Speram insa ca vom demonstra in acest ciclu ca le vom aduce un mare plus de valoare si ca vom scala programul pe viitor. Ne bucuram ca avem proiecte atat de diverse si ca putem demonsta potentialul antreprenoriatului romanesc in domenii atat de diferite", a declarat Catalin Vasile, Head of Advisory Channels Management ING Bank, mentor pentru antreprenori, membru in Advisory Board Startarium.Inc. Ce beneficii vor avea cele 5 startup-uri castigatoare Resurse de crestere a vanzarilor, produsului, capitalului, notorietatii, a echipei si a ecosistemului antreprenorial Finantare: 6.000 de euro chiar la inceput, acces catre business angels, investitori sau platforma de crowdfunding proprie Startarium Invatare: de la optimizari pe produs pana la planificare financiara si lansare pe piete internationale, urmeaza 12 luni de crestere si invatare sustinute Cele 5 startup-uri castigatoare si echipele lor isi vor incepe activitatea in Impact Hub Bucharest pe 15 septembrie intr-un spatiu dedicat. Vor fi conectati permanent la o retea ampla de mentori, iar trimestrial vor raporta in fata unui Advisory Board care le va oferi feedback aplicat. In program s-au inscris 146 de startup-uri, dintre care 15 au fost selectate in finala, unde au prezentat in fata comisiei formate din: Ana-Maria Andronic (Head of Intellectual Property & Technology DLA Piper), Catalin Rusu (Co-fondator & CEO Rusu+Bortun Brand Growers), Daniel Llano Manibardo (Head of Retail Banking, ING Romania), Iulian Circiumaru (Co-fondator Benefit Seven), Michal Szczurek (CEO, ING Romania), Sergiu Negut (Associate Dean MSM Romania, Chairman of the Board Startarium.Inc) si Vlad Craioveanu (CEO, Impact Hub Bucharest si Cluj-Napoca). Criteriile de evaluare au inclus: piata pe care isi desfasoara activitatea si potentialul acesteia; problema sau nevoia pe care o rezolva si solutia oferita in acest sens; competitorii si diferentierea fata de acestia; analiza financiara, potentialul de crestere si scalabilitate; experienta si structura echipelor.