Dealurile de Vest reprezintă o unitate geografică deluroasă situată în partea vestică a Carpaților Occidentali.

Formarea vorbește despre tipul unității de relief: este o unitate piemontană cu înclinare dinspre zona montană spre zona de câmpie (E spre V). Altitudinile scad de la 450 m la sub 200 m, în partea de vest. Râurile au fragmentat piemontul astfel că, aspectul actual este de dealuri prelungi situate discontinuu. Tipul de relief fluvial este bine conturat cu terase și lunci largi.

 

Alcătuirea geologică cuprinde pietrișuri, nisipuri, intercalații de argile și cărbuni inferiori (lignit, în partea nordică). Între porii rocilor s-au acumulat rezerve de hidrocarburi, exploatate în zona Barcăului.

 

Foste masive montane s-au scufundat treptat și au fost acoperite de materiale sedimentare transportate de râuri; acestea formează în partea de nord o punte de legătură între Carpații Occidentali și Carpații Orientali numită Jugul intracarpatic. Acesta este alcătuit din culmi cristaline precum Dealul Preluca, Dealul Codrului, Dealul Prisnel, Dealul Mare.

 

Dealurile de Vest pătrund în spațiul montan occidental prin depresiuni golf: pe valea Crișului Repede, depresiunea Vad–Borod, pe valea Crișului Negru, depresiunea Beiuș, pe valea Crișului Alb, depresiunea Gurahonț și pe valea Carașului, depresiunea Oraviței.