Când vine vorba de playere video, lucrurile par bine stabilite. Partea leului este împărţită între programe precum VLC, KMPlayer sau BS.Player. Utilizatorii acestora formează majoritatea iar restul aplicaţiilor trebuie să se mulţumească cu firimituri. Pentru a evita parcă monotonia, din când în când descoperim surprize plăcute care duc un aer proaspăt şi un alt punct de vedere. Surpriza de azi se numeşte Splash. Splash este program atipic care nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum. Este atipic chiar începând cu numele. Spre deosebire de alte playere video, nu conţine cuvântul Player. Este pur şi simplu, Splash, ca o vedetă care are un singur nume de scenă. Totodată, Splash este un program nou în lumea playerelor video. Prima versiune finală a fost lansată în septembrie 2009. Acesta este motivul pentru care, cei mai mulţi dintre voi, nu aţi auzit de el până acum. SplashSplash Splash va fi disponibil în două versiuni: Lite (gratuit) şi Pro (contra cost). Versiunea din urmă va conţine o serie de funcţii suplimentare dar, deocamdată, nu este disponibilă. Prezentarea de faţă se bazează pe versiunea Lite. Interfaţă spectaculoasă Am bănuiala că numele Splash este, de fapt, o metaforă care ilustrează principiile interfeţei. Şi mai bănuiesc că la originea ei stau nişte graficieni talentaţi. Pe scurt, unul din motivele pentru care scriu de acest program este faptul că-mi place foarte multe interfaţa. SplashSplash În afară de suprafaţa de redare, interfaţa grafică este compusă din doar trei elemente principale: Bara de butoane (jos) - conţine funcţiile principale de redare, volumul şi ora; Un meniu care devine vizibil când duci cursorul în partea de sus a ferestrei - facilitează accesul la opţiuni, deschiderea filmelor şi a subtitrărilor; Meniul contextual (este afişat când dai click dreapta) - conţine câteva dintre cele mai importante funcţii. Simplitate întruchipată Un alt aspect pe care îl remarci imediat la Splash este uşurinţa configurării. Deşi include cele mai importante facilităţi ale unui player video, utilizatorul obişnuit este scutit de hazardul setărilor complicate şi configurarea unor funcţii pe care oricum nu le înţelege. SplashSplash Numărul opţiunilor este limitat. Şi asta nu pentru că nu ar oferi facilităţile necesare, ci pentru a uşura viaţa utilizatorilor care nu sunt experţi în codec-uri, setări video etc. De asemenea, denumirile opţiunilor sunt alese în aşa fel încât să fie pe înţelesul oricui. De exemplu, când vine vorba de alegerea formatului video (4:3, 16:9 etc.), nu sunt prezentate doar nişte cifre care au nici un sens pentru utilizatorul care nu pricepe. Fiecare format este însoţit de o schiţă care îi indică cum va arăta imaginea în formatul respectiv. SplashSplash Strictul necesar Cum am mai spus, Splash nu oferă un set foarte bogat de funcţii. Oferă însă strictul necesar majorităţii utilizatorilor şi o experienţă deosebită: Deschide automat următorul fişier (util în cazul serialelor sau al filmelor pe mai multe CD-uri) Poate încărca automat subtitrarea dacă este bifată această opţiune Permite sincronizarea subtitrării Dispune de un sistem propriu de gestionare a resurselor pentru laptopuri (în versiunea Pro) Te anunţă când apare o versiune nouă printr-un mesaj plasat pe bara ferestrei SplashSplash Accelerare hardware În afară de strictul necesar, Splash are câteva surprize pentru utilizatorii săi. Accelerarea hardware este una dintre acestea şi este disponibilă în versiunea gratuită. Splash foloseşte codec-uri proprii pentru formatele MPEG-2 şi AVC/H.264. Acestea sunt optimizate pentru procesoarele cu mai multe nuclee şi oferă suport pentru accelerarea hardware. SplashSplash Pe înţelesul tuturor, dacă ai o placă grafică Nvidia, procesorul acesteia va fi pus în slujba redării video. În acest caz, va fi afişat un mesaj care te va anunţa că accelerarea hardware este activă. De asemenea, în timpul redării unui film, pe bara de jos, va apărea logo-ul GPU. În cazul în care apar probleme, accelerarea hardware poate fi dezactivată de la opţiuni. Personal nu am întâmpinat până acum nicio problemă cu această facilitate. SplashSplash Rezultatul acestei abordări se traduce într-o performanţă excelentă. Filmele în format HD, rulează fluent iar Seek-ul - saltul la un anumit moment - se face instant. La fel de impresionat este faptul că deschiderea unui film HD durează vizibil mai puţin decât în cazul altor playere. Pe calculatorul pe care l-am testat, un film în format 720p se deschide în aproximativ o secundă. Acelaşi film, se deschide în peste 5 secunde în KMPlayer. Televiziune digitală Splash are tehnologia necesară pentru a funcţiona ca software de tuner TV. Mai precis, un software de tuner DVB-T. Adică pentru acele tunere care, folosind o antenă, prind posturile digitale transmise aerian. În România, la ora această, se prind 11 astfel de posturi, dintre care trei sunt HD: Pro TV HD, Sport.ro HD şi TVR HD. Acest player oferă cele mai importante funcţii caracteristice formatului în cauză. Printre acestea se numără suportul pentru EPG (Electronic Program Guide), Timeshifting, subtitrări şi captură video. SplashSplash Scanarea se poate face atât automat, cât şi manual. Recomand a doua metodă în cazul în care cunoşti frecvenţele exacte. Asta pentru că scanarea automată durează câteva minute bune. Dacă ţi se pare că imaginea unui post HD este mai bună comparativ cu alte programe, de fapt, nu ţi se pare. Chiar aşa şi este. Splash dispune de o tehnică proprie de conversie a formatului 1080i în 1080p. Versiunea Pro oferă şi un sistem de superscalare a formatului SD (Standard Definition) la HD. Rezumând, Splash este un player video care oferă o performanţă excelentă, are o interfaţă deosebită şi este extrem de simplu de configurat. Este adevărat că, fiind la început, mai are unele mici probleme. De exemplu, funcţiile din playlist nu par să funcţioneze la acest moment. Dată fiind performanţa excelentă oferită prin intermediul accelerării hardware, putem trece cu uşurinţă peste micile inconveniente. Splash este un player video de care vom auzi multe lucruri bune pe viitor.


