HMD Global a adus pe piață un vârf de gamă pentru anul acesta, iar Nokia 8 se ridică la nivelul așteptărilor, în cea mai mare parte.
Am avut ocazia să mă joc o perioadă cu Nokia 8 și am fost, la fel ca în cazul celorlalte modele, mulțumit de ceea ce a reușit să facă HMD Global odată cu revenirea pe piață. Încă mai e loc de îmbunătățiri, dar e și 2018 un an, așa că putem spera și la mai bine. Nokia 6 (2018), spre exemplu, deja pare extrem de promițător, cu ecran 18:9 și cu specificații mai puternice. Revin însă la Nokia 8, pe care-l voi descrie în 8 puncte importante.
Preț: eMAG îl listează la 2.599 de lei. Are un hardware la fel de bun ca modele high-end mai scumpe, așa că îl poți considera un preț bun.
Cele mai importante specificații
nokia 8 review
Nokia 8.
Pentru că Nokia 9 e încă un miraj, Nokia 8 e un flagship care face față poziției pe care și-o asumă. Procesorul Snapdragon 835 și cei 4GB de RAM îți dau asigurările necesare că totul va merge strună. Cu placa video Adreno 540 te poți și juca destule jocuri cu cerințe ridicate, iar calitatea ecranului de 5,3 inci nu dezamăgește.
Android pur, așa cum te-ai obișnuit
Așa cum ne-am obișnuit, Nokia 8 vine cu Android pur, varianta 7.1.1. Partea și mai bună e că, începând cu finalul lunii noiembrie, poți și să faci upgrade spre Android Oreo. Experiența curată de Android e binevenită și nici launcher-ul nu dezamăgește. Te obișnuiești repede cu tot ce ai nevoie și ajungi rapid la toate setările, fie că ai nevoie de cele din bara de notificări sau din meniu. Dacă nu vrei să ai de-a face cu o grămadă de bloatware, Nokia e un pariu bun.