QNAP a prezentat solutiile de stocare de mare viteza pentru Inteligenta Artificiala (AI) in cadrul CES 2018, inclusiv noul pachet de dezvoltare AI impreuna cu un NAS cu accelerare pe GPU pentru invatarea mecanica AI, mini serverul IoT de noua generatie pentru aplicatii IoT. Totodata, QNAP a dezvaluit un robot de companie cu rol de asistent AI pentru mediile casnice.

 

QNAP NAS pregatit pentru invatarea mecanica AI in cazul serviciilor bazate pe model

Potrivit unui recent studiu Gartner, 59% din organizatii inca sunt in procesul de colectare de informatii pentru construirea strategiilor AI proprii, in timp ce restul au facut deja progrese in prototiparea sau adoptarea solutiilor AI. QNAP a constientizat rapid aceasta tendinta importanta, inovand dincolo de piata de stocare, pregatind solutiile QNAP NAS optimizate pentru AI si apeland la unitatile grafice in procesarea eficienta a sarcinilor orientate pe AI.

 

La standul QNAP de la CES 2018 a avut loc un demo live al sistemului NAS de inalta performanta TS-1277, echipat cu procesor AMD Ryzen ™ 7 1700 si o placa grafica de ultima generatie instalata pentru a furniza puterea de calcul necesara pentru aplicatii de invatare mecanica cu utilizare intensa de date. QNAP va lansa "QuAI" - un pachet de dezvoltare AI pentru a construi, pregati si optimiza rapid modelele AI care ruleaza pe NAS-urile QNAP pentru a demonstra capacitatile de invatare ale masinii si a prezenta rezultate solide pentru anumite servicii bazate pe modele, cum ar fi clasificarea imaginilor. Cum aplicatiile si serviciile vor incorpora AI la un anumit nivel, QNAP combina atuurile hardware si software pentru a oferi solutii de stocare 'big data' la costuri reduse. Acest lucru le va permite organizatiilor sa urmareasca o utilizare mai inteligenta si sa identifice oportunitatile de afaceri la fiecare nivel.

 

"QNAP urmareste sa fie printre primii jucatori in domeniul AI si suntem foarte incantati sa dezvaluim inovatiile noastre bazate pe NAS, privind invatarea mecanica AI", a declarat Chang Meiji, General Manager QNAP. "De vreme ce AI presupune 'big data', procesari masive in cloud si algoritmi puternici, solutiile QNAP sunt capabile sa integreze toate aceste elemente pentru a le oferi organizatiilor experiente avansate in utilizare si o valoare adaugata mai mare."

 

AfoBot: Robotul insotitor, conceput pentru asistenta familiei si a casei

AfoBot, robotul de companie dezvoltat de QNAP, ofera interactiune vocala, recunoastere faciala si apeluri video pentru a facilita comunicarea, ingrijirea batranilor, divertismentul si asistenta cotidiana. Designul orientat pe utilizarea casnica are pe langa scopurile utilitare si rol in imbunatatirea calitatii vietii si a comunicarii la domiciliu.

 

AfoBot are o inaltime de 27,6 cm si cantareste 1,7 Kg. Are o capacitate de stocare locala de 32GB, adaptor Wi-Fi incorporat si o conexiune Bluetooth, ce permite controlul vocal pentru lansarea de programe, comenzi si actiuni. De asemenea, accepta apeluri video (single sau four-peer), fiind usor de utilizat de catre persoanele in varsta. Seniorii pot folosi vorbirea naturala pentru a interactiona cu robotul, acesta facandu-le legatura cu membrii familiei si prietenii. Pentru asistenta zilnica, AfoBot ofera un ceas desteptator, un raport meteo si poate fotografia automat. Aplicatia mobila AfoTalk poate fi folosita ca telecomanda, pentru si mai multa comoditate. De asemenea, AfoBot poate initia redarea de muzica, video si radio prin comenzi vocale simple.

 

"Conceput pentru mediul de acasa, AfoBot darama bariera 'decalajului tehnologic', arunca tastatura si foloseste vorbirea naturala pentru a extinde interactiunile firesti, simplificand integrarea in familie si ajutand la imbunatatirea stilului de viata", a declarat Aaron Lee, vicepresedinte al diviziei de solutii 'consumer' din QNAP.

 

QBoat Sunny: un mediu pentru transmisia de date a dispozitivelor si aplicatiilor IOT

Noul lansat "QBoat Sunny" a castigat o notorietate semnificativa, iar vizitatorii CES au avut sansa sa vada cum functioneaza acest mini-server IoT de 12 cm x 12 cm cu Philips Hue pentru iluminare inteligenta si cu Domotz pentru monitorizarea si gestionarea in premiera a retelei la distanta, pentru profesionisti. Dispunand de Container Station si QIoT Suite Lite, QBoat Sunny le permite utilizatorilor sa gestioneze si sa monitorizeze fara probleme aplicatiile, dispozitivele si datele IoT pentru o experienta de dezvoltare IoT fara intreruperi si foarte eficienta.

 

QBoat Sunny ofera performanta de procesare si stocare fara precedent cu procesorul sau AnnapurnaLabs AL-314, memoria RAM de 2 GB si cele doua sloturi M.2 SATA SSD. in plus, QBoat Sunny este echipat cu trei porturi 1000BASE-T, doua porturi USB 3.1 Gen 1 Type A si un slot M.2 pentru instalarea modulelor fara fir (lungime 2230). Se poate conecta la placi de dezvoltare, dispozitive, aplicatii si poate fi folosit ca server pentru aplicatii IoT la scara mica sau in medii private. De asemenea, poate servi ca nod/gateway pentru 'fog computing' in medii IoT mari/publice , realizand o gama mai larga de proiecte IoT cu functionalitate completa si la un pret accesibil.

 

Pe scurt, despre noile produse NAS prezentate la CES 2018

 

• TS-328: primul sistem QNAP NAS cu 3 compartimente care permite construirea unei matrice RAID 5 cu cele mai putine discuri. Este echipat de un procesor quad-core Realtek RTD1296 de 1,4 GHz, disponibil cu 2 GB sau 4 GB RAM, suporta transcodarea si redarea 4K, snapshot-uri, back-up si sincronizarea de fisiere intre multiple dispozitive.

• TS-x28A: un NAS de buget, disponibil 1 sau 2 compartimente de stocare pentru utilizarea in casa, cu un procesor Realtek RTD1295 quad-core de 1,4 GHz si 1GB memorie RAM. Ofera functii de stocare multimedia si date, partajare si streaming, capabilitati complete de protejare a fisierelor si a datelor, precum si suport pentru snapshot-uri pe baza de blocuri.

• TS-x53Be: un NAS accesibil, disponibil cu 2 sau 4 compartimente, cu procesor Quad-core Intel Celeron de 1,5 GHz cu 2GB sau 4GB RAM. Acesta ofera doua iesiri HDMI 4K si expansiune PCIe, care ofera posibilitati fantastice pe termen lung pentru ca NAS-ul sa fie modernizat pentru a adauga caracteristici precum cache-ul SSD si conectivitatea 10GbE.

• TVS-x73e: un NAS de inalta performanta disponibil cu 4, 6 sau 8 compartimente, cu un APU quad-core AMD RX-421BD, pana la 64 GB DDR4 RAM, doua sloturi SSD M.2 SATA 6Gb/s, doua iesiri HDMI 4K si transcodare video 4K asistata hardware. Ofera doua sloturi PCIe pentru instalarea flexibila a placilor NIC 10GbE, a cardurilor QM2 sau a placilor USB 3.1 10Gbps pentru a indeplini diferite nevoie de afaceri.

 

Despre QNAP:

 

QNAP Systems, Inc. este o companie privata fondata in anul 2004, ce ofera mediului de afaceri si consumatorilor unitati de stocare NAS, unitati profesionale NVR pentru supraveghere video si playere video de retea. QNAP valorifica nu numai designul hardware ci si competenta sa in dezvoltarea software-ului pentru a aduce pe piata produse cu cea mai ridicata performanta disponibila alaturi de fiabilitate, scalabilitate si usurinta in instalare si utilizare. QNAP este o companie multinationala cu sediul in Taipei (Taiwan) si birouri in China si Statele Unite ale Americii.