Implicat intr-un conflict cu Florin Tanase la mijlocul saptamanii trecute, Sulley Muniru l-a suparat pe Becali, cel care a anuntat dupa meciul cu CSU ca intentioneaza sa il taxeze foarte drastic pe ghanez. Becali a dezvaluit ca l-a amendat pe mijlocas cu 40.000 euro si a lasat de inteles ca ii va rupe contractul fotbalistului la finalul sezonului. Mijlocasul in varsta de 24 de ani al formatiei ros-albastre, care a bifat 19 prezente in actualul sezon al Ligii I, nu se gandeste insa la acest lucru si spune ca va munci in continuare. Muniru a postat un mesaj cu tenta religioasa. "Crezi si roaga-te! Munceste si lasa restul in voia lui Allah! Sa aveti cu totii o saptamana luminata si productiva", a scris Sulley Muniru pe Twitter. Dupa meciul cu CSU, acesta a postat: "Trei puncte importante. Cateodata, ceea ce pare a fi o dezamagire te duce intr-o pozitie mai inaltatoare".