Vă prezint următorul regulament care este valabil 

pentru toţi participanţii la acest proiect:

#1. Membrii Gather Nights sunt obligați ca în timpul Gather-ului să poarte Hashtag-ul de "#Gather-Night" și să anunțe în "Nickname Gather Nights" cu ce nick vor juca , altfel prezența lor va fi anulată.
#2. Toți membrii proiectului sunt obligați să poarte un limbaj decent atunci când se află în momentul desfășurării unui Gather pe serverele înscrise. Vă reamintesc că noi suntem "musafiri" pe server.
#3. Obligația membrilor din proiect este de a participa la minim 2 gathere pe săptămână.
#4. Orice membru care întâmpină probleme în ziua în care este trecut în program, este rugat să facă cerere de absenta (Cererile făcute după terminarea gather-ului nu vor fi acceptate)
#5. Dacă sunt 2 gathere în aceeași zi, aveți obligația să participați la ambele.
#6. Membrii proiectului sunt obligați, de asemenea, să își facă minimul de "60 minute" (prezență pe server) în timpul Gather-ului.
#7. Fiecare membru nou acceptat este obligat să își facă topic de "Supervizor" și să se treacă în Programa Gather-ului .
#8. Membrii proiectului sunt obligați să joace, nu să stea spectatori, altfel vor fi Avertizați/Sancționați .
#9. Coordonatorii au obligația să își respecte sarcinile pe care le dețin astfel vor primi DOWNGRADE.
#10. Membrii proiectului, de asemenea, pot veni cu "Propuneri de noi membri în proiect".
#11. Membrii Gather Nights sunt obligați să posteze poza/print-ul cu prezența după finalizarea acestuia, atât în topicul său cât și în topicul server-ului (cel târziu până a-2-a zi dimineața la ora 10:00, în caz contrar, vor fi avertizați).

 


--------------------------------------------------IMPORTANT--------------------------------------------

[!]: Doar Liderii proiectului au dreptul la modificarea regulamentului sau la excluderea unui membru coordonator.

-----------------------------------------------------------------



UPDATE: REGULAMENT PENTRU DEŢINĂTORII DE SERVERE.


1. Fiecare deţinător este obligat să pună pluginul la timp. Are la dispoziţie maxim 20 de minute să îl seteze.
2. Are obligaţia să stea prezent pe server în timpul gather-ului sau să pună alt admin pentru a păstra o bună desfăşurare a Gather-ului.

3. Pentru a folosi comenzi pe un supervizor / coordonator trebuie să prezinte dovezi clare.

4. Un deţinător de server este obligat să păstreze o hartă până în ultimele 5 minute (asta în caz că nu intervine ceva, gen se goleste serverul.)


În caz că aceste cerinţe nu sunt respectate, serverul va fi exclus din Gather.

FAQ: Gather 4 Ever


[!]: Menţionez că se vor 
mai face modificări.

Cu respect,
STAFF-UL Gather Night