Piramida lui Keops – numită şi “Marea Piramidă din Giza (Gizeh)”, este una din Cele 7 Minuni ale Lumii Antice. Deşi este cea mai veche minune, această piramidă egipteană este singura minune a lumii antice care s-a păstrat până în prezent. Construită în jurul anului 2.560 i.Hr., Piramida lui Keops a fost timp de peste 4.000 de ani cea mai înaltă construcţie din lume (mai exact, timp de 43 de secole, până când a fost construit Turnul Eiffel, în 1889).
Această piramidă celebră a fost construită de faraonul Kheops (Keops sau Cheops – cum era numit de către istoricul grec Herodot) sau Khufu (cum îl numeau vechii egipteni), pentru a-i servi drept mormânt.
Piramida lui Keops face parte din ansamblul celor 3 Mari Piramide de la Giza (Gizeh), alături de Piramida lui Kefren şi de Piramida lui Mikerinos. Platoul de la Gizeh – cel care găzduieşte aceste 3 piramide celebre – se află lângă capitala Egiptului, Cairo.
Piramida lui Keops a fost construită din peste 2 milioane de blocuri de piatră, fiecare cântărind peste 2 tone. În ciuda masei lor enorme, blocurile erau aşezate cu o precizie uimitoare, iar rosturile se distingeau cu multă greutate cu ochiul liber. Blocurile şlefuite de la baza Piramidei lui Keops, fiecare cântărind 15 tone, sunt potrivite cu o precizie de o sutime de deget: între ele, nicio foaie de hârtie nu poate fi strecurată, decât cu multă greutate.
