România se pregăteşte de sărbătoare. Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire, iar politicienii bat de ceva vreme toba cu Centenarul.
Duminică, la „România te iubesc”, vedem cum arată acum ţara, cum trăiesc românii, ce fac aleşii şi căutăm oamenii care contruiesc România următorilor o sută de ani.
România 2018, Anul Centenarului. Au trecut o sută de ani de la Marea Unire. Din păcate, însă, ţara noastră ascunde după dealurile ei şi oameni care îşi duc viaţa mai rău decât acum un secol.
Într-o casă care abia se ţine pe picoare, într-un sat din Botoşani, familia Hariaga trăieşte de pe o zi pe alta. Doi adulţi şi cinci copii locuiesc într-o odaie şi singura dovadă că suntem în secolul XXI este televizorul care merge toată ziua.
Membru al familiei: „Ne descurcăm cum putem.”
u au bani de lemne, în soba îndeasă tizic, un amestec de găinaţ şi paie.
Membru al familiei: „Bălegar îndoit cu paie şi cu pene. Cum să nu ardă? O ia de numa-numa.”
Reporter: „Şi nu mirose urât?”
Membru al familiei: „N-are cum dacă trage soba.”
Duminică, echipa „România, te iubesc” face o radiografie a României la 100 de ani de la Unire, cu bune şi rele şi se întreabă încotro ne îndreptăm şi mai ales cum vom construi România următorilor o sută de ani. Ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, nici măcar n-a vrut să afle despre ce este vorba.
La capitolul strategii şi promisiuni, Teleormanul stă excelent. În 2010, Consiliul Județean, condus pe atunci de Liviu Dragnea, elaborează Strategia de dezvoltare durabilă a judeţului Teleorman 2010-2020, un teanc de hârtii - 336 în total -, pline de promisiuni.
În stategia judeţului se prevede că Teleormanul va avea aeroport în 2016, un drum expres şi autostradă către Bucureşti în 2015 şi un parc industrial în 2014. Nimic nu s-a realizat. Din 92 de comune, canalizare există în doar 12, dar şi acolo puţini sunt cei care s-au racordat la reţea din cauza sărăciei. Liviu Dragnea a fost preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman 12 ani.Liviu Dragnea, fost preşedinte CJ Teleorman: „Știți că în toate judeţele sunt sate fără apă. Eu ştiu acţiunea dvs.”
Reporter: „Şi ce faceţi pentru ele? În judeţul Teleorman își cară apa.”
Dragnea; „Facem separat.”
Reporter: „Vă întreb pe dumneavoastră, că aţi fost preşedinte acolo. Aţi promis că în 2015 au autostradă acolo.”
Dragnea: „V-aţi atins obiectivul. ”
Reporter: „Care?”
Dragnea: „Obiectivul România, te iubesc. Asta e. Iubim cu toţii.”
Duminică, echipa „România, te iubesc” ajunge şi locurile în care România este vie şi funcţionează, locuri care pot fi servi tuturor drept model. Oradea s-a transformat în ultimii ani şi a fost desemnat cel mai eficient şi sigur oraş din România. Locul este condus după carte.
Ilie Bolojan, primar Oradea: „Primarii New York-ului sunt primari legendări. Nu pentru că au fost la New York, ci pentru că au făcut ceva. Şi nebunul de e Blumberg a scos, a scos o carte: „Cum se administrează un oraş. Cât e lăţimea străzilor, cum se pun bordurile, cum se plantează arborii, cum se pun instalațiile de termoficare, trotuare, piste de biciclete.”