În perioada recentă s-a putut observa tot mai mult că Ubisoft îşi doreşte să iasă din poziţia de simplu creator de jocuri şi să devină un creator de jocuri foarte apreciate. Din acest motiv, compania a schimbat de câteva ori tonul şi gameplay-ul anumitor francize pentru a atinge un nivel de spectaculozitate mai mare şi pentru a atrage un public cât mai larg. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu seria Splinter Cell, mai exact odată cu apariţia lui Splinter Cell: Conviction în 2010, un joc cu un ton agresiv şi care îşi pierduse multe dintre elementele stealth ce au consacrat seria. Suntem în anul 2013 şi de doar câteva zile s-a lansat noul Splinter Cell: Blacklist. În continuare veţi afla dacă acesta continuă să se depărteze de origini sau se întoarce la fanii iniţiali ai seriei. Splinter Cell Blacklist POVESTIND POVESTEA Sam Fisher îşi face apariţia în Splinter Cell: Blacklist din poziţia de comandant al unei noi agenţii secrete, The Fourth Echelon, care se află direct sub comanda preşedintelui SUA şi funcţionează dintr-o bază mobilă – un avion ce se află mai mereu în aer, plimbându-se printre continente. Acţiunea jocului se petrece într-un moment de criză naţională pentru SUA – o organizaţie teroristă ameninţă că va executa câte un atac terorist de proporţii în fiecare săptămână, până ce Statele Unite îşi vor retrage toate trupele militare pe care le au dispuse în străinătate. Pentru că Fourth Echelon este o echipă mică, total secretă, care dispune de cei mai buni specialişti şi cele mai bune tehnologii de analiză strategică, această organizaţie joacă rolul vioarei întâi în găsirea celor care doresc terorizarea poporului american. Aşa ajunge Sam Fisher să fie purtat în toate colţurile lumii, urmărind fiecare indiciu şi mergând până în iad şi înapoi doar pentru a afla o nouă informaţie. Iar uneori, informaţiile descoperite sunt capcane lăsate chiar de terorişti. Splinter Cell Blacklist Povestea este una tipică Tom Clancy şi deţine acel element de urgenţă şi importanţă care o poate propulsa în inimile fanilor Splinter Cell şi ai filmelor de acţiune. Pe de altă parte, personajele din Fourth Echelon nu oferă ocazia unui ataşament emoţional faţă de acestea iar uneori parcă simţi că nu îţi pasă prea mult ce se întâmplă cu ele. Poate cel mai simpatic personaj din tot jocul este hacker-ul echipei Fourth Echelon, un tânăr isteţ şi energic care abia aşteaptă să mai spargă un sistem informatic. Interacţiunea cu echipa se realizează în general în centrul de comandă, adică în avionul Paladin, unde Fisher îşi petrece timpul dintre misiuni purtând dialoguri cu fiecare membru al echipajului, sunându-şi fiica sau îmbunătăţindu-şi echipamentul. După ce se plictiseşte, accesează calculatorul central şi îşi verifică statisticile de joc sau porneşte o misiune single player, co-op sau multiplayer. Practic centrul de comandă este o combinaţie între meniul jocului şi discuţii opţionale ce permit cunoaşterea celorlalţi membri ai echipajului. Splinter Cell Blacklist MIEZUL ACŢIUNII Ca gameplay, Splinter Cell: Blacklist ia părţile bune din Conviction şi le uneşte cu cele din Chaos Theory, reuşind astfel să ofere o experienţă care permite şi încurajează mai mult furişarea. Acum Fisher poate din nou să mute corpurile victimelor, poate face zgomot pentru a atrage inamicii, are o mulţime de posibilităţi de căţărare, tot felul de arme şi dispozitive non-letale, plus “ochelarii” săi binecunoscuţi care îi oferă posibilitatea să vadă mai bine pe timp de noapte. Pe de altă parte, tehnica “mark and execute” din Conviction a rămas în joc şi permite din când în când marcarea unor inamici şi apăsarea unui buton pentru ca Sam să dea automat câteva headshot-uri în mai puţin de o secundă. Tot ca o moştenire a lui Conviction avem parte şi de o funcţie destul de utilă care afişează poziţia în care Fisher a fost văzut ultima dată de inamici, dar şi de un sistem de cover care din păcate lasă de dorit datorită modului stângaci în care funcţionează. Splinter Cell Blacklist Sunt cazuri în care Sam nici măcar nu reacţionează la butonul de intrare în cover. Alteori trebuie neapărat să fie scos din cover pentru a putea merge după colţul peretelui. Într-un joc stealth precum Blacklist, un sistem de cover bine pus la punct este crucial pentru o experienţă de joc antrenantă. Altfel, Fisher are mai multe şanse să fie detectat de inamici, iar în acest mod se duce pe apa sâmbetei tot efortul de furişare. Nivelurile de joc au fost concepute într-un mod care îi va mulţumi pe fanii seriei. Există multă verticalitate, rute alternative, ţevi, margini de care Sam se poate prinde, tuburi de ventilaţie şi, în majoritatea misiunilor, multă umbră în care Sam se simte cel mai sigur. E seară şi vrei mai multă umbră? Un glonţ în reflectorul acela supărător rezolvă problema. Există şi misiuni pe timp de zi, unde Sam trebuie să fie foarte atent la mişcările patrulelor inamice şi să profite de momentele lor de neatenţie. Abordarea este mult diferită în aceste situaţii. Splinter Cell Blacklist Locurile prin care Sam îşi face de cap sunt diverse. Într-un moment Sam trebuie să se strecoare într-o vilă foarte bine păzită, iar într-un alt nivel va trebui ca într-o singură seară să se infiltreze şi să iasă din închisoarea de maximă securitate Guantanamo din Cuba fără a fi detectat. Alteori va trebui să-şi facă dreptate prin blocurile sărăcăcioase din Benghazi, prin depozite din Londra sau să prevină atacuri teroriste pe teritoriul Statelor Unite. Toate aceste niveluri au un design diferit şi complex, numai bun pentru a preveni monotonia. Practic, jocul îl poartă pe Sam prin toate colţurile lumii, unde acesta va încălca toate legile importante şi se va lupta cu oricine pentru a-şi apăra ţara şi a pune stop ameninţărilor. În mod ironic, Sam face exact ceea ce teroriştii din joc spuneau despre trupele militare americane – invadează teritoriul străin, face ravagii şi pleacă cu informaţiile şi eventual oamenii de care are nevoie. Dar el o face fără a fi detectat. Splinter Cell Blacklist Producătorii spun că Blacklist este un joc pentru toată lumea şi că poate fi abordat în intregime prin furişare, fără a ucide un inamic, sau din contră prin atacuri zgomotoase în care gloanţele zboară în toate direcţiile. Experienţa mea în Blacklist mi-a arătat că cea mai bună tactică este o combinaţie între cele două, în care inamicii din zonele dificile sunt ucişi unul câte unul într-un mod cât mai silenţios şi nedetectabil. Abordarea zgomotoasă nu este deloc viabilă – Sam moare după doar câteva gloanţe încasate şi nici nu dispune de foarte multă muniţie. Abordarea “fantomă” (fără a fi detectat şi fără atacuri letale) este cea mai elegantă, dar este şi cea mai dificilă având în vedere numărul mare de inamici din majoritatea nivelelor de joc. PERSONALIZARE ŞI BECULEŢE ROZ Dincolo de nivelele diverse, Sam are la dispoziţie şi o vastă selecţie de upgrade-uri, adică îmbunătăţiri ale echipamentului său. La finalul fiecărei misiuni Sam primeşte bani pe care îi poate folosi pentru a-şi achiziţiona arme şi dispozitive noi sau pentru a şi le îmbunătăţi pe cele existente. Există upgrade-uri “ale avionului” şi upgrade-uri ale echipamentului propriu-zis al lui Sam.
