Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu simpla revendicare a unor drepturi.
Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de Declarația drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmînd egalitatea ei juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication of the Rights of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourieriști, socialiști sau mișcări cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile de gen la textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.). Teoretic, ideile sunt precizate, însă evoluția militantistă a mișcării este una anevoioasă și complicată.
Organizarea concretă și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea numită "a sufragetelor", structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia care-și propune denunțarea formelor de sclavie socială și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota (acordat pentru prima dată în lume în Noua Zeelandă în anul 1893) este statuat în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele Unite ; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ș.a.m.d.
Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-sociologică și tipologică a condițiilor sociale și psihologice de inferioritate la care femeia este constrânsă, provoacă încă de la apariție un interes imens și este considerată până astăzi textul fondator al feminismului contemporan.
Subliniind minoratul la care structurile patriarhale au condamnat femeia, Simone de Beauvoir analizează deopotrivă tipologiile malformate rezultate din complicitatea implicită cu modelul tutelar: "tânăra fată", "mama", "narcisista", "prostituata", "îndrăgostita", "femeia mistică" etc. Este, până astăzi, una dintre mizele cele mai puternice și mai ambițioase ale cărții: autoarea evită capcana unei simple poziționări trans-sociale revendicative și diferențialiste a femeii, vizând în permanență o emancipare transcendentă a sa, căutarea libertății proprii, a unei construcții autonome de sine întemeiată pe libertatea umană. "Femeile nu trec niciodată mai departe de pretext", ele "fac inventarul lumii fără a încerca să-i descopere sensul", subliniază ea în finalul cărții, pentru a distinge adevărata miză transcendentă a luptei, înscrisă în contextul devenirii generale a subiectului.
