Back to ∆ ombladon™ ∆'s profile
∆ ombladon™ ∆

Posts by ∆ ombladon™ ∆

342 posts

  1. #121
    Reply in Chat & Socialize

    Poate că doar am fost eu mai atent în ultimul an, dar telefoanele au făcut un salt tehnologic ceva mai mare în aceste 12 luni decât în trecut. Dacă arunci o privire pe marile lansări de telefoane din 2017, ai să vezi că producătorii s-au zbătut să vină cu lucruri mai mult sau mai puțin revoluționare.

    Au făcut ceva, cum ar spune unii, și ne-au dat și nouă. Ne-au dat camere foto duale, ecrane cu un raport de aspect nou, procesoare cu inteligență artificială și nu numai. Numele unora dintre producători erau deja pe toate gardurile, în timp ce ale altora au fost afișate recent. Cât vor rămâne acolo, e altă discuție.

    Privind la astfel de inovații ale producătorilor bifate în 2017, nu putem decât să ne întrebăm ce ne va aduce 2018. Privind atât înapoi, cât și înainte, cred că, mai degrabă, 2018 va fi un an al rafinării și al cimentării trendurilor actuale. Marii vor fi mari în continuare, dar și cei mici sau încă necunoscuți au șanse să ajungă sus.

    Ce-i al lor, e pus deoparte

    Samsung și Apple vor rămâne, în continuare, capi de afiș ai lansărilor din 2018. Sud-coreenii vor avea două momente cheie, în timp ce Apple va merge pe unul și bun.

    Deja putem intui că Samsung Galaxy S9 va fi unul dintre telefoanele anului, având în vedere cât de bine a performat S8. Tocmai pentru că S9 calcă pe urmele fratelui mai mare, însă, nu vom vedea mari inovații din partea companiei, cel puțin nu la final de iarnă, când va fi dezvăluit noul duo; deja știm că perechea viitoare de telefoane va miza pe rafinarea noutăților de pe S8 și nu pe alte revoluții.

    Telefoanele vor avea margini ceva mai mici, dar dimensiunile au șanse mari să rămână aceleași. Samsung pare să schimbe strategia, însă, și să-ți ofere un bonus dacă scoți mai mult din buzunar: S9 ar putea să rămână cu o singură cameră pe spate, în timp ce S9 Plus ar putea avea camere foto duale, ca să te simți mai premium.

    Note 9, pe de altă parte, ar putea face câțiva pași în plus. Dincolo de îmbunătățirea ecranului și a sistemului de camere foto duale, Galaxy Note 9 ar putea aduce primul senzor de amprentă pe ecran pentru un telefon Samsung. Vivo le-a luat fața și va aduce primul astfel de telefon în 2018, iar S9 a intrat deja în producție cu senzorul pe spate, cel puțin conform știrilor pe care le-am tot văzut venind din direcția fabricilor care colaborează cu compania. Și nelipsitul S-Pen ar putea primi ceva îmbunătățiri, așa cum și varianta din 2017 a făcut un salt în comparație cu modelul anterior.

    După cum spuneam, și Apple va fi pe podium, poate cu un iPhone X (2018). Telefonul lansat astă-toamnă a făcut cel mai mare salt de până acum la capitolul inovație, aducând un ecran OLED care nu prea mai cochetează cu ideea marginilor. A dispărut și butonul Home, înlocuit de Face ID. E greu să mai zgudui încă o dată piața cu altceva, dar poți să îmbunătățești ceea ce ai deja, pregătind astfel un smartphone mai bun (și poate nu cu mult mai scump) decât zecele.

    Cineva trebuie să tragă mai tare

    Huawei va trage tare să își îmbunătățească și să-și consolideze poziția pe piețele globale. Noile Huawei fac un așa-zis salt de 10 și se vor numi, probabil, P20, denumire completată de toate variațiile aferente. Producătorul are deja un procesor cu inteligență artificială, pe care cu siguranță va vrea să-l îmbunătățească și să aducă lucruri mai utile pentru utilizator. AI-ul nu mai e science fiction, dar rămâne în continuare un concept ușor abstract. E popularizat în continuare, dar publicul va vrea inovații cu adevărat utile ca să dea crezare trendului. Mulțumită Leica, aspectul foto-video al telefoanelor stă destul de bine. La ecrane și la margini s-ar mai putea umbla, însă.

    Google trebuie să execute un hat-trick, așa că vom vedea Pixel 3 anul acesta. Uitându-mă la primele două telefoane din serie, însă, nu vreau să-mi creez așteptări foarte mari pentru următorul. Nu pot spune că m-a bucurat vreunul din ele după apariție, poate pentru că n-am fost încântat de designul propus de Google. Poate, însă, a treia e cu noroc.

    Conuri de umbră

    Nume precum LG și HTC, care altădată erau între cele mai importante, par să fi intrat într-un con de umbră în ultima vreme. LG a adus două telefoane interesante anul trecut, G6 și V30. Pe G6 îl apreciez pentru că a introdus raportul de aspect de 18:9, dar parcă lumea a uitat repede de el după apariția lui S8, cu ușor ajustatul 18,5:9. HTC se străduiește tare în ultimii doi ani, dar nici telefoanele lor nu mai au popularitatea de altă dată. Pare mai degrabă că oamenii se adună în jurul celor mai importanți, iar cei de nivel 2 intră fără să vrea într-un con de umbră, poate nu întotdeauna meritat.

  2. #122
    Reply in Chat & Socialize

    Samsung Galaxy S9 va fi prezentat abia în primăvară, dar până atunci zvonurile îl anunță drept un smartphone important din trei puncte de vedere.

    Samsung Galaxy S9 va fi lansat după ce iPhone X va fi deja stabilizat în piață și la aproximativ un an după Galaxy S8. Totodată, se vehiculează că va fi disponibil în două versiuni, ca până acum, și că va prelua din noutățile aduse de Galaxy Note 8. De regulă, Samsung anunță un nou smartphone în preajma Mobile World Congress, ceea ce înseamnă în februarie – martie 2018.

    Până atunci, despre Samsung Galaxy S9 se mai zvonește că va avea Qualcomm Snapdragon 845, cel mai bun procesor de anul viitor, și sud-coreenii au exclusivitate pentru el. De asemenea, nu va lipsi o versiune Exynos. Ecranul versiuni mai mici de Samsung Galaxy S9 va fi de 5,8 inci, pe când S9 Plus va avea unul de 6,2 inci. Din nou, aici nu ar fi nicio modificare față de anul acesta.

    Totuși, Samsung Galaxy S9 ar avea o tehnologie nouă a ecranului S-AMOLED, denumită „Sunflower”. Și aceasta este prima noutate importantă. Odată cu iPhone X pe piață, pentru care tot Samsung produce ecranele AMOLED, se prea poate ca sud-coreenii să încerce să se distanțeze mai mult față de competiție. Până acum, telefoanele lor au avut cele mai bune display-uri, atât ca nivel de luminozitate, cât și ca redare a detaliilor.

    A doua noutate notabilă de pe Samsung Galaxy S9 ar fi modemul Cat 18 LTE cu suport 6CA. Acesta ar urma să fie produs la începutul anului viitor și ar putea atinge viteze de până la 1,2Gbps. Asta înseamnă o creștere cu 20% a performanței față de ce ai acum pe Galaxy S8. Desigur, trebuie și o rețea care să susțină așa ceva. Recent, Digi Mobil a anunțat și că primul smartphone pentru VoLTE este Samsung Galaxy S8.

    Nu în ultimul rând, tot legat de ecran, Samsung Galaxy S9 ar avea un design similar iPhone X. Acel spațiu de deasupra ecranului ar fi prezent pe viitoarele modele, unde ar fi „înghesuite” camera pentru selfie-uri, senzorul de luminozitate, scannerul pentru iris (dacă va fi folosit), dar și senzorul de proximitate. Informația aceasta este susținută de un brevet aprobat deja serviciul care administrează drepturile de proprietate intelectuală în Coreea de Sud.

  3. #123
    Trust GTX 180 Kusan
    Reply in Chat & Socialize

    Evolutia companiei Trust se poate vedea in fiecare produs al lor. Spun asta dupa ce am testat casti, tastaturi si mousi si boxe semnate de ei, iar acestea au excelat acolo unde isi propuneau. GTX 180 Kusan este un mouse pentru jucatorii profesionisti sau competitivi si a fost dezvoltat impreuna cu echipa de eSport Epsilon.

    GXT 180 este un mouse ergonomic realizat din materiale usoare si a fost testat de echipa Epsilon. In dotarea sa, Kusan are un senzor Pixart 3325 si un soft bine pus la punct pentru a oferi cea mai buna precizie.

    Kusan-Mouse1-1200x801.jpg

    Dispune de 6 butoane cu actiuni diferite, memorie interna pentru a putea salva 5 profile de gaming diferite si un cablu lung de 180cm din cauciuc. Iluminarea RGB este prezenta. Desi nu aduce nici un spor la capitolul performanta, design-ul are de castigat.

    Mouse-ul este ambidextru, simplu si elegant, insa suficient de performant incat sa poata concura cu modele de la alte companii. Este un model de luat in seama atunci cand vrei sa-ti cumperi un mouse nou. O sa-l testam probabil in viitorul apropiat.

  4. #124
    Reply in Chat & Socialize

    Nvidia a anuntat noua placa de top GTX 2080 ce urmeaza sa-si faca debutul in luna aprilie. Impreuna cu aceasta placa si cu noua serie 2000, Nvidia urmeaza sa prezinte modele noi care sa inlocuiasca actualele din toate segmentele de pret.

    Stim ca productia actualelor procesoare GP102 s-a oprit, deci anul acesta vor disparea complet de pe stoc actualele placi Nvidia. Conform teoriilor de pe net, noile placi Nvidia ar trebui sa fie construite cu procesoare pe 14nm in colaborare cu Samsung si memorie GDDR6.

  5. #125
    Reply in Chat & Socialize

    De data aceasta am marit putin miza, insa am incercat sa realizam un sistem echilibrat pentru gaming intr-un buget cat mai mic. Problema placilor video scumpe trage in sus pretul sistemului, insa nu va faceti griji. Noile procesoare AMD au placa video integrata Vega si te vor scuti temporar de achizitia unei placi video. Insa daca insisti…

    Configuratie de gaming Ryzen 5 2400G

    Procesor: AMD Ryzen 5 2400G 3.6GHz

    Placa de baza: MSI B350

    RAM: ADATA GAMMIX D10 16GB

    SSD: WD Green 120GB

    HDD: WD 1TB

    Sursa: FSP Hyper 500W

    Placa video: RX 580 sau GTX 1060

    Carcasa: Deepcool Tesseract SW

    Sistemul este alcatuit din noul Ryzen 5 2400G. Este un quad core cu grafica integrata Vega ce poate sustine fara probleme jocurile moderne la rezolutie Full HD si detalii low-middle. Stim ca preturile placilor video sunt inca mari, asa ca lasam la alegerea fiecaruia daca doreste placa video in acest sistem.

    Am ales o sursa mai puternica, un model de 500W de la FSP care va tine sistemul in viata chiar si cu o placa video de top. Este o sursa sigura, puternica si pe care o recomand mai ales ca este semnata de FSP.

    SSD-ul in cazul de fata este un WD Green de 120GB. Suficient pentru Windows si aplicatiile cele mai folosite. Pentru stocare ai un HDD de 1TB.

    Am marit cantitatea de memorie RAM la 16GB si am pus un kit dual channel cu radiator. Folosesc memoriile astea si sunt foarte multumit de ele. Sunt de la ADATA, nu sunt foarte inalte si arata bine.

    Carcasa este subiectiva. Fiecare isi pune ce vrea. Fiind un sistem de gaming as prefera o carcasa cat mai frumoasa si moderna.

    Cat despre placa video….Of! Poti merge pe un GTX 1060 sau un RX 580. Acestea doua ar face o pereche foarte buna cu acest procesor. Depinde daca ai un buget atat de mare pentru solutia grafica. Nu uita ca procesorul are grafica integrata Vega, deci achizitionarea unei placi video nu este obligatorie pe moment. Poti sa mai astepti pana scad preturile.

  6. #126
    Reply in News about sports

    Noi detalii despre situaţia celor 4 arene care vor fi refăcute pentru EURO 2020. Unde va fi construit până la urmă stadionul Dinamo

    Noi detalii despre situaţia celor 4 arene care vor fi refăcute pentru EURO 2020. Unde va fi construit până la urmă stadionul Dinamo

    Liga 1

    astăzi, 11:31

    Compania Naţională de Investiţii a comunicat situaţia în care se află cele patru stadioane care vor fi reconstruite pentru EURO 2020. Cel mai scump va fi cel al Stelei, care va costa aproape 65 de milioane de euro.

    Cele patru arene care vor fi folosite drept baze de pregătire pentru echipele care vor veni la Bucureşti, la EURO 2020, sunt aproape de demolare. Actele pentru arenele Steaua şi Arcul de Triumpf sunt aproape gata, în timp ce la stadionul Rapid urmează să se facă studiul de fezabilitate.

    Cel mai în urmă se află arena din Ştefan cel Mare, din cauza scandalului care a fost provocat de drepturile de proprietate asupra părţilor din stadion. Până la urmă, stadionul Dinamo a fost relocat şi va fi ridicat pe terenul pe care acum se află velodromul, în timp ce actuala arenă va rămâne în picioare.

    Stadionul Steaua

    a. Recomandarea FRF privind capacitatea stadionului este de 30.000 de locuri

    b. A fost avizat Studiul de fezabilitate in cadrul CTE CNI si CTE MDRAP. Urmeaza avizarea acestuia in consiliul interministerial si emiterea hotararii de guvern de avizare a indicatorilor tehnico economici.

    c. Valoarea estimata, conform studiului fezabilitate, este de 301.771.470 lei inclusiv TVA

    Stadionul Dinamo

    a. Recomandarea FRF privind capacitatea stadionului este de 20.000 – 25.000 de locuri

    b. A fost predata documentatia preliminara prin care se propune construirea Stadionului Dinamo pe o suprafata de teren care include si actualul Velodrom. În urma acestei solicitari s-a inaintat propunerea includerii noului amplasament in Lista sinteza a subprogramului Complexuri sportive, asa cum se procedeaza cu orice solicitare de includere in subprogramele derulate de CNI, ca si etapa premergatoare aprobarii indicatorilor tehnico economici. Dupa introducerea pe lista sinteza, daca documentele privind noul amplasament vor fi conforme cu normele de derulare a programelor gestionate de CNI, se vor putea demara procedurile in vederea promovarii si avizarii indicatorilor tehnico - economici.

    Stadionul Rapid

    a. Recomandarea FRF privind capacitatea stadionului este de 15.000 – 20.000 de locuri

    b. Au fost contractate serviciile de proiectare privind intocmirea studiului de fezabilitate. Termenul de predare in vederea avizarii este estimat pentru luna februarie 2018.

    c. Valoarea estimata in studiul de prefezabilitate este de 119.753.200 lei

    Stadionul Arcul de Triumf

    a. Stadionul Arcul de Triumf va fi construit pe amplasamentul vechiului stradion de rugby, masurile de modernizare incluzand cresterea capacitatii la 8.000 de locuri (recomandarea FRF), construirea unui centru de recuperare pentru sportivi

    b. A fost avizat studiul de fezabilitate in cadrul CTE CNI si CTE MDRAP. Urmeaza prezentarea in vederea avizarii in cadrul consiliului interministerial si emiterea hotararii de guvern de avizare a indicatorilor tehnico economici.

    c. Valoarea estimata potrivit studiului de fezabilitate este de 126.409.876 lei inclusiv TVA

  7. #127
    Reply in News about sports

    Ciprian Tatarusanu a impresionat in primul sau sezon la Nantes.

    Site-ul oficial al Ligue 1 ii dedica astazi un material lui Ciprian Tatarusanu. Cu titlul "Gigantul carismatic al lui Nantes", materialul contine mai multe interviuri despre sezonul fantastic al romanului. Echipa lupta pentru calificarea in cupele europene in acest sezon, avand una dintre cele mai bune aparari din campionat - doar PSG si Montpellier au primit mai putine goluri!

    "L-am intalnit prima data pe Tatarusanu cand eram managerul Greciei si am jucat impotriva Romaniei. L-am urmarit la Fiorentina, este un portar bun, experimentat, foarte inalt, iese foarte bine pe centrari" spune antrenorul lui Nantes, Claudio Ranieri, despre Tatarusanu.

    Acelasi lucru il spune si antrenorul de portari de la Nantes: "Este un portar foarte bun, inalt, cu multa personalitate. In Ligue 1 exista 3-4 portari foarte foarte buni. Vorbesc despre Areola, Costil, Mandanda si Tatarusanu" spune Paolo Orlandoni.

  8. #128
    Reply in News about sports

    Aproape campioni in Anglia, cei de la Manchester City au avut parte de un incident inedit.

    Fundasul stanga al celor de la Manchester City, Benjamin Mendy, a negat un interviu cu el in care anunta ca ar putea sa revina pe gazon la derby-ul orasului Manchester. Ce este cu adevarat surprinzator este ca interviul a fost publicat chiar pe site-ul lui Manchester City!

    Mendy, 23 de ani, a suferit o ruptura a ligamentelor genunchiului la victoria cu 5-0 in fata lui Crystal Palace din luna septembrie. Revenirea lui era estimata pentru sfarsitul lunii aprilie, insa cei de la City au anuntat saptamana aceasta ca Mendy ar putea fi pe teren pe 7 aprilie, la derby-ul Manchester City - Manchester United.

    "Derby-ul Manchester este o tinta realista. Asta e clar in mintea mea. Vreau neaparat sa joc in acel meci. Ma voi intoarce mai rapid decat era asteptat. Cred ca e posibil sa ma intorc in 4 saptamani" era citatul de pe site-ul celor de la Manchester City.

  9. #129
    Reply in News about sports

    Transferat in 2012 de Borussia Dortmund de la Monchengladbach, Marco Reus a devenit rapid unul dintre cei mai buni jucatori din Bundesliga si din Europa. Cand se pregatea sa faca saltul la urmatorul nivel au aparut accidentarile iar acestea nu i-au mai dat pace.

    Ultima a avut loc in finala Cupei Germaniei din sezonul trecut, o ruptura a ligamentelor care il tine pe bara restul anului. Reus este insa determinat sa revina in prim plan. Intr-un interviu pentru GQ, Reus a vorbit despre drama sa.

    "Lacrimile au venit la 2-3 zile dupa accidentare cand am reluat in mintea mea tot ce s-a intamplat. Sa fiu singur, sa lucrez pentru a reveni este cel mai solicitant lucru. Eram deja extenuat dupa 3 saptamani. Este un test mental brutal pentru ca trebuie sa lucrezi pe cont propriu.

  10. #130
    Reply in News about sports

    Sergio Ramos, căpitanul lui Real Madrid este cunoscut în vestiarul "galacticilor" drept Churu, însă puțină lume știe originea poreclei primite de apărătorul iberic. Responsabil pentru ea este Javier Saviola, unul din puținii jucători care au evoluat atât la Real Madrid cât și la Barcelona.

    Aventura lui Javier Saviola la Real Madrid a fost una de scurtă durată, argentinianul bifând doar 17 meciuri în doi ani petrecuți pe Bernabeu, însă atacantul sud-american și-a pus amprenta asura istoriei madrielnilor. "Saviola ma numit Churrua, și de acolo a rămas în Churu" a explicat fotbalistul Realului în timpul unei discuții cu fanii pe rețelele de socializare.

    Deși fundașul a dezvăluit că Saviola a fost cel care i-a găsit porecla, misterul privind motivele pentru care fostul atacant l-a numit așa există în continuare.

    Ajuns la Real Madrid în 2005, Ramos este căpitanul albilor din 2015 și are în palmares cu formația de pe Santiago Bernabeu, printre altele, patru titluri în Spania și trei Ligi ale Campionilor. Internațional spaniol din 2005 și căpitan al naționalei iberice din 2016, Ramos are două titluri europene și unul mondial cu Furia Roja.

  11. #131
    Reply in Did you know that

    Ştiaţi că… Armadillo naşte de fiecare dată patru pui identici?

    Armadillo sunt mamifere placentare cu o carapace tare ca o armură şi au o lungime medie de aproximativ 75 cm cu tot cu coadă.

    Găsim acest animal în principal în America de Sud și Centrală, mai ales în Paraguay și zonele înconjurătoare, multe specii fiind pe cale de dispariție. Armadillo sunt mici pentru mamifere mijlocii, astfel cea mai mică specie este denumită zână roz, are aproximativ 85 g și 11 cm în lungime totală.

    Cele mai mari specii de Armadillo gigant poate avea marimea unui porc mic astfel ei cîntăresc până la 60 kg și pot avea peste de 100 cm în lungime. Perioada de gestaţie este cuprinsă între 60 şi 120 zile, în funcție de specie şi cei mai multi membri ai acestei familii de animale dă naștere la patru monozigoți tineri.

    Puii de armadillo se nasc cu pielea moale care se întăreşte în decurs de câteva săptămâni şi ajung la maturitate sexuală într-un interval de până la 12 luni.

  12. #132
    Reply in Did you know that

    Ştiaţi că… Iuri Alexeevici Gagarin este primul om care care a calatorit în afara atmosferei terestre?

    În anul 1960 după un proces de selecţie intens, Yuri Gagarin a fost selectat împreună cu alţi 19 cosmonauţi pentru Programul Spaţial Sovietic. Alături de ceilalți cosmonauţi, el a fost supus la o serie de experimente riguroase menite să-i testeze rezistenţa fizică şi psihică. A urmat şi un antrenament intensiv pentru pregătirea zborului ce avea să fie efectuat.

    Nava a fost numita Vostok 1 şi în acelaşi timp a mai fost pregatit înca un cosmonaut, gata sa preia comanda în cazul în care lui Iuri Gagarin i s-ar fi întâmplat ceva.

    La data de 12 aprilie 1961 racheta şi nava erau pregătite pentru lansare. Aparate speciale monitorizau în permanenta parametrii vitali, precum si indicii conditiilor necesare vietii.

  13. #133
    Reply in Did you know that

    Ştiaţi că… Sfântul Laurenţiu este cel mai lung canal fluvio maritim artificial?

    Acesta are o lungime de 304 km şi realizat pe cursul superior al fluviului cu acelasi nume, din NE Americii de Nord, care leaga Marile Lacuri, cel mai mare complex lacustru cu apă dulce şi cel mai mare sistem de navigaţie continentală – cu Oceanul Atlantic. Canalul a fost realizat în perioada 1954 – 1959 de catre Statele Unite şi Canada şi se desfasoară de la Port Weller, zona de unde fluviul Sfântul Laurenţiu iese din lacul Ontario până la Montreal.

    Este acoperit de gheaţă aproximativ 100 – 110 zile pe an, dar circulaţia navelor se realizează aproape neîntrerupt datorită spărgătoarelor de gheaţă.

  14. #134
    Reply in Did you know that

    Ştiaţi că… Chow Chow este singurul mamifer terestru cu limba albastră?

    Aceasta este o rasă de câini care se încadrează raselor de talie medie având o descendenţă foarte veche, fiind originar din China. Chow-Chow-ul a fost prima dată adus în Anglia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a devenit popular după ce Regina Victoria şi-a arătat interesul pentru această rasă. Apoi a ajuns în Statele Unite ale Americii la începutul anilor 1900 şi a fost rapid acceptat în American Kennel Club în anul 1903, ca membru al grupei Non-sporting.

    Chow-Chow-ul are o blană formată dintr-un păr des şi un puf moale, iar cele mai frecvente culori sunt ruginiu, negru sau cafeniu deschis. Înălțimea la care poate ajunge este de 46-56 de cm, iar greutatea nu depăşeşte 25-38 kg.

  15. #135
    Reply in Did you know that

    Ştiaţi că… Primul laptop din istorie este Xerox NoteTaker?

    Acesta a fost produs de Xerox in 1976, prin compania PARC şi conţinea o tehnologie foarte avansată pentru acele timpuri: 128 kB RAM şi un procesor de 1 MHz. Costurile mari de producţie, estimate acum la aproximativ 50.000 dolari, au făcut ca acest model să rămână un prototip produs în câteva exemplare.

    Primul laptop comercial, a fost Osborne1, produs în anul 1981, acesta costa 1795 de dolari dar oferea un pachet software de 2000 de dolari, pe lângă configuraţia hardware destul de avansată pentru acele timpuri: 64 kB RAM, procesor Z80 de 4 MHz şi doua unitati floppy.

  16. #136
    Reply in News about the world

    Erin Clark, o studentă de 19 ani din Scoţia, a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care a spus că doreşte să închirieze un apartament în Paris. Tânăra urmează studiile Institutului de Studii Politice din capitala Franţei. La un moment dat a primit un mesaj de la Francesco. Locuinţa oferită de acesta i-a plăcut tinerei. Următorul pas, firesc, a fost discuţia despre chirie.

    Bărbatul i-a spus că nu doreşte bani şi nici favoruri sexuale, dar vrea ca Erin să accepte câteva lucruri. În primul rând să împartă cu el locuinţa, ceea ce nu a deranjat-o foarte tare. Francesco are, însă, un fetiş pentru picioare, aşa că a întrebat-o pe tânără dacă ar fi dispusă să îl lase să îi „lingă picioarele” din când în când. Mai mult, el dorea ca Erin să păstreze cheia de la dispozitivul lui de castitate.

    „Gadgetul” respectiv este un model numit CB 3000. Aceasta este realizat din plastic transparent şi are un lacăt. Dispozitivul costă 91 de dolari pe Amazon.

    Incidentul, povestit de Erin pe Twitter, s-a viralizat. Tânăra a refuzat oferta lui Francesco.

    SURSA: GO4IT

  17. #137
    Reply in News about the world

    n cazul în care cetăţenii vor constata că operatorii de date personale nu le respectă drepturilor conferite de Noul Regulament General privind Protecţia Datelor ce va inta în vigoare din 25 mai 2018, vor putea depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere, transmite Mediafax.

    Începând cu data de 25 mai 2018, va fi pus în aplicare Noul Regulament General privind Protecţia Datelor - Regulamentul (UE) 2016/679, care conferă persoanelor fizice mai multe drepturi, pe care şi le pot exercita în mod gratuit faţă de entităţile care le prelucrează datele – operatorii de date, informează un comunicat al autorităţii.

    Drepturile sunt: dreptul la informare, dreptul de acces la datele personale, dreptul la rectificare şi ştergere (dreptul de a fi uitat), dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziţie.

    Dacă plângerea este admisibilă, aceasta va putea fi urmată de o investigaţie la operatorul de date reclamat.

    Măsurile corective pe care Autoritatea de Supraveghere le va putea dispune în temeiul Noului Regulament General privind Protecţia Datelor Personale se referă la: dispunerea unei avertizări în atenţia unui operator, acordarea unei mustrări, obligarea operatorului să informeze persoana vizată cu privire la o încălcare a protecţiei datelor, impunerea unei limitări temporare sau definitive, inclusiv o interdicţie asupra prelucrării, rectificarea sau ştergerea datelor sau restricţionarea prelucrării, etc.

    În privinţa stabilirii sancţiunilor cu amendă, aceasta va avea la bază o analiză temeinică, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte.

    Autoritatea precizează că în cazul în care va lua decizia impunerii unei amenzi administrative, precum şi valoarea acesteia în fiecare caz în parte, va acorda atenţia cuvenită criteriilor prevăzute de Regulamentul General privind Protecţia Datelor, astfel încât să se asigure principiul proporţionalităţii.

    Autoritatea de Supraveghere „respinge publicitatea agresivă a unor terţe părţi în încercarea de monetizare a prevederilor Regulamentului General privind Protecţia Datelor, prin mediatizarea ”perspectivei de a se aplica amenda maximă de 4% din cifra de afaceri” şi acreditarea ideii false că aplicarea amenzii maxime ar fi principalul obiectiv al Regulamentului”, arată comunicatul.

    Autoritatea de Supraveghere va elabora o secţiune de întrebări frecvente în cadrul website-ului propriu, www.dataprotection.ro, privind principalele obiective ale RGPD.

    SURSA: GO4IT

  18. #138
    Reply in News about the world

    Conceptul „Stories” a fost pionierat de Snapchat, oferind utilizatorilor un loc unde să publice imagini şi clipuri video scurte efemere, care dispar după 24 de ore. Acesta a prins amploare în special după ce Facebook a copiat funcţia în toate serviciile sale de socializare, iar acum Stories ajung şi pe Google, direct în căutări. AMP Stories vor putea fi realizate de publicaţiile online şi vor apărea într-un flux special, deasupra altor rezultate.

    Deja toată lumea cunoaşte conceptul de Stories. Acestea apar sub formă de slideshow, fiecare panou reprezentând o fotografie nouă, un clip nou, sau un câmp pentru text. Formatul AMP Stories de la Google va permite publisherilor să realizeze articole de acest gen în orice combinaţie, fiecare „poveste” fiind dedicat unui singur subiect. Astfel, fiecare articol poate fi transformat într-un story cu mai multe pagini, clipurile putând include chiar şi sunet. Implicit, articolele stories pornesc cu sunetul oprit, însă acesta poate fi pornit cu o simplă apăsare de buton.

    Se pare că această capabilitate va fi activată doar pentru site-urile care folosesc AMP (Accelerated Mobile Pages), sistemul de afişare mobil dezvoltat de Google. Integrarea AMP Stories ar trebui să fie simplă pentru cei care aveau deja site-ul optimizat pentru AMP, însă momentan nu există unelte care să ajute la crearea de stories într-un mod rapid şi eficient. Succesul şi longevitatea acestui concept va depinde însă de apariţia unor astfel de unelte pentru toţi cei care folosesc AMP, întrucât momentan doar site-uri foarte mari cu echipe mari de dezvoltatori în spate au primit acces la AMP Stories beta de la Google şi le pot publica în acest moment.

    Printre parteneri enumerăm site-uri precum CNN, Mashable, Mic, Vox Media şi The Washington Post, ale căror articole ar trebui să apară pentru cei care accesează link-ul de test. O mică menţiune: AMP Stories sunt afişate în acest moment doar pe mobil, aşa că va trebui să accesaţi link-ul de mai jos de pe un smartphone, fie cu Android, fie cu iOS. Nu trebuie decât să căutaţi numele publicaţiei, iar fluxul de AMP Stories va fi afişat sub reclamele de deasupra căutării normale.

    Conceptul este interesant şi îmbină modul obişnuit în care utilizatorii au început să consume conţinut pe mobil cu presa tradiţională, oferind nu doar divertisment, ci şi informaţii utile în acest mod. Rămâne de văzut cât de populare se vor dovedi a fi AMP Stories şi dacă acestea vor primi suportul necesar din partea Google, sau vor rămâne în istorie drept încă un experiment eşuat al companiei.

    SURSA: GO4IT

  19. #139
    Reply in News about the world

    După ce a nemulţumit publicaţiile partenere retrogradând prioritatea acestora la afişare în News Feed, Facebook face o mişcare în direcţia opusă, introducând în tab-ul Watch din aplicaţia pentru mobil o secţiune dedicată ştirilor de ultim moment.

    Facebook nu precizează când va fi disponibilă noua listă de conţinut, însă este posibil ca aceasta să urmeze directiva anunţată deja pentru News Feed, acordând prioritate la afişare ştirilor locale.

    Tab-ul „Watch” nu înlocuieşte tab-ul Video, disponibil utilizatorilor de mai multă vreme. În timp ce „Video” oferă un amalgam de clipuri virale fără a le organiza într-un anume fel, acesta fiind livrate în funcţie de algoritmii reţelei de socializare, în tab-ul Watch, utilizatorii vor găsi conţinut mult mai bine structurat.

    Cât despre motivul pentru care Facebook ar dori să aducă ştiri locale într-o secţiune rezervată mai ales pentru conţinut original , acesta ar putea fi diversificarea audienţei prin atragerea de utilizatori care frecventează site-urile de ştiri. Scopul final, desigur, este creşterea numărului de vizualizări pentru mesajele publicitare, sursa principală de venit a reţelei de socializare.

    Momentan Facebook Watch este disponibil pentru un număr limitat de utilizatori din Statele Unite, însă este posibil ca această funcţie să fie extinsă în viitorul apropiat.

    SURSA: GO4IT

  20. #140
    Reply in News about the world

    Galaxia Andromeda, vecina Căii Lactee din care face parte şi sistemul nostru solar, s-a format în urma unei coliziuni uriaşe dintre două galaxii mai mici, în urmă cu aproximativ trei miliarde de ani, pe vremea când Terra exista deja, potrivit unui studiu citat de Mediafax.

    Calcularea momentului în care a apărut această galaxie a fost o mare provocare pentru astrofizicieni, având în vedere diferenţele mari de vârste ale stelelor care o formează.

    Pentru noul studiu, publicat miercuri în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, cercetători francezi şi chinezi, coordonaţi de Francois Hammer, de la Observatorul din Paris, au folosit „cele mai puternice sisteme computerizate din Franţa” pentru a analiza un terabyte de date.

    Această analiză le-a permis să vadă în profunzime "mecanismele fizice implicate în formarea Andromedei şi să afle informaţii despre originea ei", se arată într-un comunicat al observatorului.

    Studii anterioare au demonstrat o diferenţă majoră între galaxia noastră şi Andromeda - considerate multă vreme gemene, au spus cercetătorii.

    În Andromeda, unele stele orbitează haotic, în timp ce în Calea Lactee toate astrele se rotesc în jurul centrului galaxiei.

    Potrivit noului studiu, în Andromeda stelele se mişcă haotic pentru că această galaxie este mai tânără.|

    Datele au arătat că, în urmă cu 7-10 miliarde de ani, două galaxii - una de patru ori mai mare decât cealaltă - s-au aflat pe o rută de coliziune.

    Cercetătorii au simulat traiectoriile acestora şi au ajuns la concluzia că acestea au fuzionat în urmă cu 1,8 - 3 miliarde de ani, rezultând Andromeda.