Back to Georgiana's profile
Georgiana

Posts by Georgiana

258 posts

  1. #81
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Compania care administrează centrala avariată Fukushima, Tepco, a recunoscut că o cantitate importantă de praf radioactiv a fost eliberată în august 2013 în cadrul lucrărilor de îndepărtare a deşeurilor acumulate deasupra reactorului numărul 3.

     

    Potrivit calculelor efectuate de Tokyo Electric Power (Tepco), explicate miercuri membrilor Autorităţii de reglementare nucleară (NRA), la 19 august 2013 au fost eliberate 280 de miliarde de becquereli de Cesiu 134/137 pe oră, faţă de zece milioane de becquereli pe oră în mod obişnuit. Acest lucru s-a întâmplat timp de patru ore, ceea ce înseamnă un total de 1.120 de miliarde de becquereli.

     

    Tepco, ce promite acum sporirea supravegherii şi o mai bună evaluare lunară a emisiilor, nu a spus nimic public înainte ca Ministerul Agriculturii să pună întrebări în legătură cu acest lucru în martie, după ce a constatat o nouă poluare radioactivă în regiunea Minamisoma, la circa 20 de kilometri de centrală.

     

    Ministerul a emis atunci ipoteza conform căreia contaminarea orezăriilor din împrejurimi ar fi putut fi cauzată de lucrările de îndepărtare a resturilor din partea superioară a reactorului 3.

     

    "Această posibilitate există, nu o putem exclude chiar dacă ea nu a fost dovedită", a declarat săptămâna trecută pentru AFP un purtător de cuvânt al Tepco, fără a oferi cifre.

     

    Clădirile a trei dintre cele şase reactoare ale centralei Fukushima Daiichi au fost distruse de explozii de hidrogen în zilele care au urmat accidentului provocat la 11 martie 2011 de un tsunami gigantic, generat de o seism violent cu magnitudinea 9, produs în nord-estul arhipelagului.

     

    După o anumită perioadă de la operaţiunile de debarasare de la reactorul 3, orezul prelevat din 14 zone ale regiunii Minamisoma prezenta un nivel de contaminare cu cesiu radioactiv de peste 100 de becquereli pe kilogram (limita legală). Acest orez nu a fost introdus pe piaţă, dar ministerul a informat Tepco şi a cerut luarea unor măsuri suplimentare.

     

    "Am sporit măsurile de supraveghere şi modul în care încercăm să împiedicăm emisiile de praf radioactiv", a asigurat purtătorul de cuvânt al Tepco, adăugând că se va face tot ce se poate în timpul lucrărilor de la reactorul 1, care vor începe în curând.

     

    În cazul prezent totuşi, nici Ministerul Agriculturii şi nici Tepco nu au prevenit municipalitatea din Minamisoma în legătură cu riscurile presupuse de acest gen de intervenţii.

     

    "Ei aveau datoria de a oferi explicaţii municipalităţii", s-a plâns un oficial din Minamisoma la postul public de televiziune NHK.

     

  2. #82
    Reply in Relaxation & Entertainment

     

      O pelerină a invizibilităţii ar putea deveni realitate, în curând, afirmă cercetătorii din Statele Unite care au realizat un astfel de dispozitiv, folosind elemente microscopice din aur, ce este capabil să reflecte lumina în jurul unui obiect tridimensional, informează Reuters.

     
    Pelerina invizibilităţii reprezintă un concept relativ comun în universul ştiinţifico-fantastic, însă nu şi în lumea reală. Totuşi, cercetătorii din Statele Unite au anunţat recent că un astfel de dispozitiv ar putea deveni realitate în viitorul apropiat.
    Joi, savanţii americani au dezvăluit că au testat cu succes o pelerină a invizibilităţii foarte subţire, realizată din elemente paralelipipedice microscopice din aur, care, la fel ca pielea, se mulează foarte bine pe forma unor obiecte tridimensionale, pe care poate să le facă să devină nedetectabile în spectrul luminos vizibil.
    Cercetătorii spun că, deşi experimentele lor au constat în acoperirea unor obiecte minuscule, tehnologia ar putea fi utilizată pentru a ascunde şi obiecte mai mari, iar noua invenţie ar putea avea utilizări în multe domenii de activitate, inclusiv în cel militar.
    Pelerina, care are o grosime de 80 de nanometri, a fost plasată peste un obiect tridimensional, care prezenta protuberanţe şi cavităţi. Suprafaţa pelerinei a redirecţionat undele luminoase reflectate de acel obiect, făcându-l să devină astfel invizibil prin prisma detectării optice.
    Va fi nevoie de 5-10 ani pentru ca noua tehnologie să fie utilizată în scopuri practice, afirmă Xiang Zhang, directorul departamentului de Ştiinţa Materialelor din cadrul Laboratorului Naţional Lawrence Berkeley, coordonat de Departamentul pentru Energie din Statele Unite. Xiang Zhang este, de asemenea, profesor la prestigioasa Universitate California din Berkeley. Studiul a fost publicat în revista Science.
    Tehnologia implică aşa-zisele metamateriale, care posedă proprietăţi ce nu există în natură. Suprafeţele lor conţin elemente mult mai mici, ca mărime, faţă de lungimea de undă a luminii. Ele redirecţionează undele luminoase, îndepărtându-le de obiectul ascuns sub acea pelerină.
    Pelerina respectivă acţionează ca o antenă de împrăştiere a luminii microscopice care "sare" pe un obiect tridimensional, ca şi cum ar fi reflectată de o oglindă plană, făcând astfel ca obiectul să devină invizibil.
    "Faptul că nu am putut să facem o suprafaţă curbată să pară plană înseamnă şi că putem să o facem să pară în orice alt fel. Putem face şi o suprafaţă plană să pară curbată", a spus Xingjie Ni, profesor de inginerie electrică de la prestigioasa Penn State University din Statele Unite, coordonatorul studiului.
    Profesorul Ni spune că noua tehnologie ar putea avea aplicaţii militare, pentru a face ca o serie de obiecte mari, precum vehicule, avioane sau chiar soldaţi, să devină "invizibili".
    Xingjie Ni a menţionat şi o serie de aplicaţii mai puţin convenţionale, în industria cosmetică şi modă.

     
    "Cum ar fi o pelerină a invizibilităţii pentru faţă? Toate coşurile şi ridurile nu ar mai fi vizibile", a spus profesorul Ni. "Sau în designul din modă? Pelerina ar putea fi realizată pentru a ascunde abdomenul proeminent al cuiva", a adăugat profesorul de origine chineză.

  3. #83
    Reply in Did you know that

    Capitala Thailandei, Bangkok este cunoscută de locuitorii acestei ţări sub denumirea de Krung Thep Maha Nakho, dar numele de ceremonie este Krung Thep Mahanakhon Amon Rattanakosin Mahinthara Ayuthaya Mahadilok Phop Noppharat Ratchathani Burirom Udomratchaniwet Mahasathan Amon Piman Awatan Sathit Sakkathattiya Witsanukam Prasit.

    Astfel Bangkok are cel mai lung nume de oraş din lume.

    Bangkok este cel mai mare oraş al Thailandei,având o populaţie de aproximativ 8 milioane de locuitori şi atrage anual un număr impresionant de turişti fiind una din cele mai populare destinaţii de vacanţă din lume.

    Printre obiectivele turistice are metropolei se numără unul din cele mai importante temple budiste denumit Wat Pho şi tot aici se găseşte Siam Ocean World, cel mai mare acvariu din sud-estul Asiei.

    În Thailanda există fenomene meteo neprevăzute şi este bine să fim informaţi despre vremea din Bangkok înainte de a planifica o excursie.

     

     

    Ştiaţi că… Numele iniţial al motorului de căutare Google a fost Backrub?

    Larry Page și Sergey Brin s-au întâlnit pentru prima dată la Universitatea Stanford în anul 1995. Larry, în vârstă de 22 de ani, absolvent al Universității Michigan, este interesat de universitate, iar Sergey, în vârstă de 21 de ani, este desemnat să îi servească ca ghid.

    Un an mai târziu, în anul 1996, Larry și Sergey încep să colaboreze la dezvoltarea unui motor de căutare numit BackRub. BackRub a funcționat pe serverele de la Stanford timp de peste un an, până când a ajuns să ocupe prea multă lățime de bandă. Numele de backRub (masaj la spate) a fost ales datorită faptului că back-link-urile aveau o pondere foarte mare în calcularea page rank-ului fiecărui site.

    Numele de Google este un joc de cuvinte pornind de la „googol”, un termen matematic pentru numărul reprezentat de cifra 1 urmată de 100 de zerouri și întruchipează misiunea lui Larry și a lui Sergey, aceea de a organiza o cantitate aparent infinită de informații de pe internet. Domeniul google.com a fost achiziţionat în anul 1997.

    În anul 1998, pe 4 septembrie, este înregistrată în California firma Google Inc. cu ajutorul lui Andy Bechtolsheim care devine cofondator printr-o investiţie de o sută de mii de dolari.

     

     

    Ştiaţi că… Hipopotamul îşi poate deschide gura într-un unghi de 180 de grade?

    Hipopotamul are corpul în forma de butoi cu o gură enormă, picioare scurte și câte patru degete la fiecare picior.

    Noaptea hipopotamii merg pe trasee cunoscute lor, până la 10 km în pășunile din jurul apei, pentru a se hrăni timp de 5-6 ore.

    Are caninii lungi iar incisivii sunt utilizați doar ca armă – păscutul este realizat apucând iarba cu buzele largi și smucind capul cu putere.

    Totuşi hipopotamii mănâncă destul de puţin comparativ cu greutatea lor corporală, aproximativ 35 kg de mâncare pe noapte, deoarece nevoile lor de energie sunt scăzute ca urmare a faptului ca majoritatea timpului îl petrec stând în apa caldă.

    Hipopotamii nu rumegă dar reţin hrana un timp îndelungat în stomac, extrăgând proteinele prin proces de digestie bazat pe fermentaţie.

    Procesul lor digestiv este răspunzător pentru eliberarea unui număr mare de nutrienți în râurile și lacurile africane, favorizând astfel peștii, care sunt la rândul lor o sursă de proteine crucială pentru populația umană locală.

     

     

  4. #84
    Stiati ca..?
    Reply in Did you know that

    Insula Sandhornøya este situată la o mie de km de Oslo și este un loc foarte pustiu, dar familia Hjertefølgerovcov și-a construit casa acolo. Este vorba de un dom vitrat, sub el fiind o locuință ascunsă. Casa este în întregime din materiale naturale.

  5. #85
    Reply in Chat & Socialize

    Chiar dacă nu a avut un an 2016 prea fericit, HTC nu pare gata să predea armele, surse apropriate companiei indicând nu mai puţin de trei noi modele smartphone pregătite pentru debut la începutul anului 2017.

     Anunţul este aşteptat cu ocazia unei conferinţe de presă programată pentru data de 12 ianuarie. Printre candidaţi avem modelul mid-range HTC X10, succesor pentru modelul X9 de anul acesta. Dispozitivul  este aşteptat să ofere un ecran Full HD cu diagonală 5.5”, cameră foto de 13 MP şi o configuraţie motorizată de chipsetul MediaTek Helio P10 (CPU octa-core), ajutată cu 3 GB memorie RAM.

     

    Al doilea model a fost numit până acum după numele de cod - HTC Ocean. Acesta ar putea fi în fapt HTC 11, un nou vârf de gamă pregătit pentru lansare în cadrul expoziţiei MWC 2017, care va avea loc la finalul lunii februarie.

     

     

    Al treilea dispozitiv ar putea fi o versiune supradimensionată a modelului HTC Ocean, cu ecran mai mare şi menit pentru a concura alte phablet-uri high-end, cum este LG V20.

     

    Din păcate detaliile concrete despre acestea sunt puţine, astfel că rămâne de văzut dacă HTC va putea îndrepta parcursul dezamăgitor din ultimul an, culminând cu zvonuri anunţând inclusiv retragerea companiei din unele pieţe importante, cum ar fi cea din Statele Unite.

     

  6. #86
    Reply in Chat & Socialize

    Dupa o perioada destul de lunga in care au circulat pe internet o multime de zvonuri, dispozitivul Huawei P9 a fost lansat oficial in cadrul unui eveniment organizat de companie in Londra. Alaturi de acest flagship a fost anuntata si varianta P9 Plus.

    Huawei P9 Huawei P9 este un smartphone destul de compact, iar dimensiunile lui sunt aproape ca cele intalnite la IPhone 6s dar avem parte de un ecran FullHD IPS LCD cu o diagonala de 5.2 inch. Producatorul din China a folosit procesorul Kirin 955, o versiune modificata a procesorului intalnit pe modelul Mate 8, Kirin 950.

    Pe piata vor ajunge doua versiuni ale lui Huawei P9, prima varianta va beneficia de o memorie RAM de 3 GB si spatiul intern de stocare are o capacitate de 32 GB dar cumparatorii vor avea la dispozitie si un model cu o memorie RAM de 4 GB si un spatiu intern de stocare de 64 GB, iar cele doua smartphone-uri dispun de un slot pentru cardul microSD. Compania a pus foarte mare accent in teaserele oferite publicului pe tehnologia camerei duale ce a fost introdusa pe smartphone Huawei P9. Camera principala a fost dezvoltata impreuna cu cei de la Leica si vine cu doua module foto ce ofera o rezolutie de 12 MP, prima camera va captura culorile in timp ce a doua va fi alb negru pentru o calitate a fotografiilor cat mai buna in conditii slabe de lumina. Avem parte de focalizare prin laser si un blitz dual-LED, iar camera frontala vine cu o rezolutie de 8 MP.  Smartphone-ul vine cu un corp metalic, iar zona in care se afla camera duala este din sticla, un design destul de asemanator cu cel intalnit pe Nexus 6P. Sub camera principala este prezent un scanner pentru amprente, intalnim conectivitate 4G, Wi-Fi, Bluetooth, portul USB este Type-C, avem parte de o baterie de 3000 mAh si ruleaza sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow cu interfata Emotion UI 4.1. Huawei P9 Plus.

    Modelul P9 Plus nu vine cu foarte multe imbunatatiri fata de varianta normal dar avem parte de un display AMOLED mai performant decat cel intalnit pe flagship cu o diagonala de 5.5 inch, iar compania a decis sa introduca si tehnologia Press Touch folosita prima oara pe modelul Mate S.

    Intalnim procesorul octa-core HiSIlicon Kirin 955, memoria RAM este de 4 GB, iar spatiul intern de stocare are o capacitate de 64 GB. Pe spate intalnit tot camera duala cu o rezolutie de 12 MP, iar senzorul frontal este de 8 MP. Versiunea P9 Plus mai beneficiaza si de difuzoare stereo ce vor oferi cea mai buna experienta utilizatorilor, bateria este de 3400 mAh si ofera suport pentru tehnologia Dual-IC Rapid Charge ce va aduce o autonomie baterie de 6 ore pentru convorbiri pentru doar 10 minute de incarcare.  Huawei P9 va ajunge prima oara pe piata incepand cu data de 16 aprilie in 29 de tari, iar modelul P9 Plus isi va face debutul oficial in magazine pe 20 mai. Pretul de comercializare pentru modelul cu 3 GB RAM va fi de 599 euro in timp ce varianta cu 4 GB RAM va putea fi achizitionata in schimbul a 649 euro, iar smartphone-ul P9 Plus va debuta in magazine la pretul de 749 euro.

  7. #87
    Reply in Chat & Socialize

    Noua serie de telefoane inteligente ZenFone 3 include modelul de top ZenFone 3 Deluxe, dotat cu o cameră foto ce duce la un nou nivel fotografierea cu telefonul, ZenFone 3, un terminal echilibrat cu design premium și performanțe superioare, precum și ZenFone 3 Ultra cu ecran FullHD de 6.8”, care excelează în multimedia.

    ZenFone 3 Deluxe – Primul telefon cu design integral metalic și antenă ascunsă

    ZenFone 3 Deluxe este vârful gamei ZenFone 3, ieșind în evidență prin designul desăvârșit. Având o grosime de doar 4,2 mm pe margini, corpul este realizat dintr-o singură bucată din aliaj de aluminiu si camuflează antena integrată.

    ZenFone 3 Deluxe are un ecran Super AMOLED de 5.7”, cu rezoluție Full HD (1920 x 1080 pixeli) și acoperire de peste 100% NTSC, pentru redarea unor culori bogate și vibrante, chiar și atunci când este privit în lumină puternică. Având o ramă foarte subțire, suprafața ecranului în raport cu dimensiunea telefonului este maximizată, rata display-carcasă fiind de 79%. Astfel, utilizatorii vor beneficia de un ecran mai mare într-o carcasă compactă.

  8. #88
    Reply in Chat & Socialize

    Noul monitor AOC AGON UltraWide Curbat vine cu tehnologie NVIDIA G-SYNC

    AOC lansează un monitor curbat dotat cu tehnologie NVIDIA G-SYNC. Monitorul AOC AGON AG352UCG beneficiază de un panou VA de 35″ (88.9 cm) cu rezoluție de 3440 x 1440 pixeli, care permite jucătorilor să pătrundă în lumi cu grafică extrem de detaliată și pricisă. Formatul 21:9 oferă gamerilor un camp visual extins care, pe lângă un avantaj în numeroase jocuri, oferă și o experiență mult mai imersivă. Aceasta din urmă este efectul ecranului cu o curbură de numai 2000mm al noului AG352UCG. Display-ul concav îmbunătățește perspectiva și minimizează distorsiunile imaginii.

    Pe lângă rata de refresh de 100 Hz, modulul built-in NVIDIA G-SYNC sincronizează rata de refresh a monitorului cu placa video a computerelor. Astfel, tehnologia noului monitor AOC AGON AG352UCG elimină distorsiunile și reduce lag-ul. Tehnologia NVIDIA Ultra Low Motion Blur (ULMB) oferă jucătorilor opțiunea de a reduce efectul de ghosting și neclaritatea imaginii.

  9. #89
    Reply in Chat & Socialize

    Disponibil la scară largă începând cu a doua jumătate a anului viitor, procesul de fabricaţie 7nm Leading-Performance (7LP) FinFET ar putea aduce pentru industria de microprocesoare cel mai mare salt de performanţă şi eficienţă din ultimii ani
    .Adecvat pentru aplicaţii de înaltă performanţă, cum sunt procesoarele grafice (GPU) şi procesoare pentru PC-uri (CPU) sau dispozitive mobile (SoC), procesul de fabricaţie 7LP dezvoltat de GLOBALFOUNDRIES este disponibil deja partenerilor pentru testare şi evaluare. Comparat tehnologiei anterioare 14nm FinFET, noul proces de fabricaţie este aşteptat să ridice cu mai mult de 40% puterea de calcul a viitoarelor generaţii de micrprocesoare, dublând totodată numărul de tranzistori care pot fi acomodaţi pe aceeaşi suprafaţă a pastilei de siliciu.

    Primele chipseturi cu tehnologie 7nm FinFET sunt produse în noua fabrică (Fab 8) dezvoltată în regiunea Saratoga County a statului american New York, folosind procedee convenţionale de litografie optică, urmând ca producţia de masă să fie susţinută cu ajutorul echipamentelor EUV de ultimă generaţie, care înlocuiesc lumina vizibilă cu radiaţie din spectrul ultraviolet. 

  10. #90
    Reply in Chat & Socialize

     

    PC Garage a realizat un sistem denumit Red Golem v4, o bestie speciala pentru gaming care ar trebui sa multumeasca orice gamer cu pretentii ceva mai ridicate. Partea buna este ca poti face si streaming de pe acest sistem, lucru tot mai cerut de catre pasionatii de jocuri video. Noi ne-am jucat pe el si am tras niste concluzii.

    Pana sa incepem review-ul vreau sa va spun ca noi am mai testat sisteme cu procesoarele AMD Ryezen. Le gasiti pe toate AICI. Am mai testat chiar o platforma similara, iar in curand incercam sa testam si procesorul Ryzen 3 1200, insa ne-am confruntat cu o serie de probleme tehnice.

    Specificatii

    Procesor: AMD Ryzen 7 1700 3GHz

    Placa video: AMD RX 580 Gigabyte

    Placa de baza: MSI B350 TOMAHAWK

    RAM: 16GB Corsair DDR4 3000 MHz

    Stocare: 1x HDD 1TB Seagate si 1x SSD 120GB Kingston UV400

    Carcasa: SilentiunPC Gladius M35W Pure Black

    Sursa: Seasonic M12II-520 EVO Edition Bronze

     

    Acolo unde s-a putut am folosit chiar benchmark-ul oferit de joc. Oricum, sistemul se descurca excelent asa cum o sa vedeti si voi in tabel. Jocurile au fost rulate pe setarile cele mai inalte. Recunoastem ca nu ne-am jucat excesiv de mult din cauza timpului limitat, insa ne-am putut face o idee despre performanta generala a sistemului.

    Joc    FPS Min    FPS Max    FPS Avg

    Sniper Elite 4    40    136    88

    Rise of the Tomb Raider    23    116    70

    HITMAN    11    103    57

    GTA 5    19    143    81

    Civilization 4    22    89    56

    Witcher 3    37    64    47

    Mafia 3    9    60    39

    Altele

    Acum ca ati vazut cum se descurca in jocuri, vreau sa va povestesc putin despre sistem. Acesta este construit de echipa PC Garage si vine impachetat intr-o cutie normala protejata la interior de spuma. Sistemul arata foarte bine la prima vedere, iar carcasa pare mai mare decat una normala.

     

    Nu este o carcasa full tower, insa este putin mai mare decat o carcasa middle tower clasica, aceasta fiind mai inalta cu cativa cm. Spatiul la interior pentru wire management m-a impresionat. Echipa a facut o treaba fantastica la montare si toate cablurile sunt ascunse in spatele placii de baza. Nici mie nu cred ca imi reusea atat de bine. Plus ca are panou transparent, fan controller inclus  si filtre de praf + posibilitatea de a monta o unitate optica

     

     

    Placa de baza MSI o detin si eu. Sunt foarte multumit de ea si ofera numeroase porturi de 3 pini pentru ventilatoare. Eu am 5 ventilatoare conectate direct pe placa de baza si cred ca mai am un loc liber. Ai porturi SATA la 90 de grade, iluminare cu LED-uri rosii, port M.2 pentru SSD si un design atragator. Singura ei problema este placa de sunet foarte slaba, de aceea eu mi-am achizitonat un ASUS Soar STRIX.

     

     

    Sursa este una de foarte buna calitate, Seasonic fiind cel mai mare producator. Dispune de eficienta crescuta, certificare Bronze, cabluri invelite si condesatori de buna calitate. Sursa o sa tina in viata sistemul fara probleme.

     

  11. #91
    Reply in Chat & Socialize

    “E o veste minunata pentru toti clientii iGen 5,” spune Jim Hamilton, group director, Keypoint Intelligence InfoTrends. “Aceasta lansare ofera multe oportunitati pentru aplicatiile de imprimare. Cred ca designer-ilor li se va parea extrem de util sa poata folosi culoarea alba pe substraturi colorate sau transparente pentru a crea materiale promotionale - brosuri, carti de vizita, felicitari, invitatii, signalistica pentru punctele de vanzare, carti postale, scrisori pentru direct mail si coperti de carte. Oportunitatile includ, de asemenea, zona ambalajelor de tipul cutiilor de carton pliat.”

     

     

     

    Conform InfoTrends, se estimeaza ca volumul imprimarii digitale va avea o rata anuala compusa de crestere (CAGR) de 27% in intervalul 2015 - 2020 si va ajunge la 25 de miliarde de pagini in Statele Unite si in Europa de Vest, pana in 20201. Cu ajutorul tonerului alb disponibil pentru platforma iGen 5, furnizorii de servicii de imprimare pot folosi efecte speciale pentru a transforma materialele imprimate obisnuite in proiecte cu adevarat originale.

     

     

     

    Tonerul alb Xerox a primit in 2017 o distinctie MUST SEE ‘EMS, iar printre avantajele sale se numara:

     

     

     

    Optiunea de a imprima folosind unul sau mai multe straturi de toner alb, sub sau peste suprafetele imprimate CMYK;

     

    Opacitate si stralucire a culorii dintr-un singur strat;

     

    Un mod multi-pass automat pentru pana la doua straturi de alb. De asemenea, pentru aplicatii personalizate, pot fi imprimate straturi suplimentare de alb prin comanda manuala.

     

     

     

    “Am testat tonerul alb pe echipamentele noastre iGen 5 si suntem increzatori ca ne va permite sa extindem oferta pentru clienti,” spune Alan Roberts, vice-presedinte senior, Data Communications Management Corp. “Tonerul alb poate fi folosit cu succes pentru a imprima pe hartie neagra sau de alte culori sau ca baza pentru a crea materiale memorabile - carduri, postere, signalistica sau alte materiale de marketing.”

     

     

     

    Disponibilitate

     

     

     

    Tonerul alb Xerox White Dry Ink este disponibil din 2 octombrie 2017. Va rugam sa verificati disponibilitatea produsului cu partenerii autorizati Xerox. 

     

     

     

    1 InfoTrends Beyond CMYK: The Use of Special Effects in Digital Printing, 2016

     

     

     

    Despre Xerox

     

    Xerox (NYSE: XRX) este o companie de 11 miliarde de dolari si unul dintre liderii industriei de tehnologie, care inoveaza modul in care lumea comunica, se conecteaza si lucreaza. Experienta noastra este mai utila ca niciodata, pe masura ce organizatiile de toate dimensiunile vor sa optimizeze productivitatea, sa sporeasca profiturile si sa creasca nivelul de satisfactie. Xerox ofera sprijin firmelor mici si mijlocii, companiilor, institutiilor guvernamentale, furnizorilor de servicii de imprimare, precum si partenerilor care ii deservesc pe acestia.

     

                     

     

    La Xerox, intelegem care este esenta muncii si care sunt toate procesele pe care aceasta le implica. De asemenea, suntem conectati la o lume din ce in ce mai complexa, care combina hartia cu digitalul, munca la birou cu munca de la distanta, personalul si socialul. in fiecare zi, in peste 160 de tari din intreaga lume, tehnologia, software-ul si angajatii nostri sprijina buna desfasurare a muncii. Ne ocupam de automatizarea, personalizarea, gestionarea, analizarea si securizarea informatiilor, pentru a le permite clientilor nostri sa isi mentina un ritm alert al activitatii.

  12. #92
    Reply in News about sports

    Sulley Muniru îşi amână revenirea în fotbal, după ce Legia Varşovia a decis să nu-i ofere un contract, deşi fostul mijlocaş al FCSB-ului a stat în probe mai bine de două săptămâni.

    Pus pe liber de FCSB în vară, Muniru nu şi-a găsit echipă până acum, însă spera că aşteptarea a luat sfârşit după ce a ajuns în probe la Legia, iar primele semne erau dintre cele mai bune.

    Totuşi, gruparea poloneză a decis să nu-i ofere un contract mijlocaşului, precizând că acesta nu se pliază pe stilul echipei care a reprezentat Polonia în Liga Campionilor în acest sezon, fiind însă eliminată de Astana în preliminarii.

     

    "După două săptămâni de teste şi analize amănunţite, am decis să nu-i oferim un contract lui Sulley Muniru. Este un jucător care ne-a arătat că are multe calităţi, însă profilul său nu se pliază pe conceptul echipei noastre şi la aşteptările noastre din acest moment", a declarat directorul tehnic al Legiei, Ivan Kepcija pentru site-ul oficial al clubului, conform sport.pl.

    Sulley Muniru îşi amână revenirea în fotbal, după ce Legia Varşovia a decis să nu-i ofere un contract, deşi fostul mijlocaş al FCSB-ului a stat în probe mai bine de două săptămâni.

    Pus pe liber de FCSB în vară, Muniru nu şi-a găsit echipă până acum, însă spera că aşteptarea a luat sfârşit după ce a ajuns în probe la Legia, iar primele semne erau dintre cele mai bune.

    Totuşi, gruparea poloneză a decis să nu-i ofere un contract mijlocaşului, precizând că acesta nu se pliază pe stilul echipei care a reprezentat Polonia în Liga Campionilor în acest sezon, fiind însă eliminată de Astana în preliminarii.

     

    "După două săptămâni de teste şi analize amănunţite, am decis să nu-i oferim un contract lui Sulley Muniru. Este un jucător care ne-a arătat că are multe calităţi, însă profilul său nu se pliază pe conceptul echipei noastre şi la aşteptările noastre din acest moment", a declarat directorul tehnic al Legiei, Ivan Kepcija pentru site-ul oficial al clubului, conform sport.pl.

  13. #93
    Reply in News about sports

    Clubul Hapoel Beer Sheva este patronat de o femeie, Alona Barkat, în vârstă de 48 de ani. Gigi Becali nu s-a putut abţine şi a făcut câteva declaraţii în stitlul său caracteristic la adresa omologului său de la formaţia din Israel.

     "Nu mă bat eu cu femeile. Nu mă pot lupta cu o femeie când vine vorba de politică sau fotbal. Eu sunt creştin ortodox şi respect Evanghelia. Fac ce scrie acolo. Nu mă războiesc cu femeile şi nu o voi băga în seamă. Nu are ce căuta în fotbal. Aşa zic eu. Voi puteţi spune că sunt misogin şi că e o lume modernă, în care femeile şi bărbaţii sunt egali. Eu fac ce scrie Sfântul Pavel în epistola către Timotei. Aşa scrie, aşa fac. Nu mă lupt cu nicio o femeie. Dacă vine la meciul retur, o respect, o iubesc şi o stimez. Dar nu vorbesc cu ea de fotbal", a spus Becali, la Pro X.

    Ovidiu Hoban a vorbit pentru Telekom Sport despre stilul în care Alona Barkat conduce clubul din Israel. Actualul jucător al lui CFR Cluj spune că nu există grad de comparaţie între ea şi Gigi Becali.

     

    "Pot să spun că este foarte discretă în relaţia cu jucătorii, dar să ştii că are habar de fotbal. Cred că în 3 ani cât am stat eu la Beer Sheva a venit de 4-5 ori maxim în vestiar la noi şi doar pentru a ne felicita, nicidecum să îţi aducă reproşuri. Nu e ea cea care are ultimul cuvânt, antrenorul acolo are putere deplină şi face exact ceea ce doreşte el. E foarte discretă. Are încredere deplină în antrenorul care i-a adus multă faimă  şi cred că e normal", a declarat Ovidio Hoban, exclusiv pentru Telekom Sport.

  14. #94
    Reply in News about sports

    FSCB face parte din galeria echipelor din grupele Europa League, cu maximum de puncte, alături de Arsenal, Lazio şi Zenit.

    Totuşi, roş-albaştrii au fost dominaţi în multe momente, aseară, în meciul cu Be'er Sheva. Singurele şuturi pe poartă au fost chiar cele două goluri reuşite de Gnohere.

    Israelienii au avut 3 şi doar unul a intrat în poartă. Pase reuşite, posesie, cornere, toate au fost în defavoarea roş-albaştrilor, însă experienţa mai mare a contat pentru ei. I-a ajutat şi Niţă, care a făcut încă un meci mare, după ce şi cu Lugano şi-a salvat colegii în câteva rânduri.

     

    ”El este în mare formă, este foarte greu să îi dai gol, este un portar care are răbdare, stă până în ultimul moment pe picioare, nu se aruncă, nu se lasă pe spate. Este un portar extraordinar, îmi place mult de el”, a declarat Basarab Panduru, despre portarul lui FCSB, la Telekom Sport.

    FSCB face parte din galeria echipelor din grupele Europa League, cu maximum de puncte, alături de Arsenal, Lazio şi Zenit.

    Totuşi, roş-albaştrii au fost dominaţi în multe momente, aseară, în meciul cu Be'er Sheva. Singurele şuturi pe poartă au fost chiar cele două goluri reuşite de Gnohere.

    Israelienii au avut 3 şi doar unul a intrat în poartă. Pase reuşite, posesie, cornere, toate au fost în defavoarea roş-albaştrilor, însă experienţa mai mare a contat pentru ei. I-a ajutat şi Niţă, care a făcut încă un meci mare, după ce şi cu Lugano şi-a salvat colegii în câteva rânduri.

     

    ”El este în mare formă, este foarte greu să îi dai gol, este un portar care are răbdare, stă până în ultimul moment pe picioare, nu se aruncă, nu se lasă pe spate. Este un portar extraordinar, îmi place mult de el”, a declarat Basarab Panduru, despre portarul lui FCSB, la Telekom Sport.

  15. #95
    Reply in News about the world

    Prezentatorul de televiziune Cristi Brancu a făcut dezvăluiri despre tatăl prezentatoarei de televiziune, Eugen Critea, cu care aceasta a înterurpt orice fel de legătură de multă vreme.

     

    Potrivit acestuia, tatăl gabrielei Cristea a avut o reacție nervoasă când a fost întrebat de fiica și de nepoata lui, Victoria.

     

    „Bine, putea să aleagă domnul Cristea să răspundă presei care l-a sunat cu foarte multă cuviinţă. Reacţia lui nervoasă, nici nu îmi dau seama… E nervos că e fiica fericită? Nu prea îmi dau seama de ce…”, a afirmat Cristi Brancu la emisiunea „Agenția VIP”, pe care o prezintă la Antena Stars.

     

    „Tatăl Gabrielei i-a trimis vreun mesaj, a felicitat-o pentru că… uite, are un copil, e bunic. I-a dat un telefon măcar fiicei lui? Întreb şi eu. I-l dăm noi. Am fost şi la el în poartă, Cristi… am stat vreo oră şi ceva şi nu a vrut să…”, a menționat și Adriana Bahmuțeanu.

     

    Paula Crăciunescu, cea considerată mama adoptivă a Gabrielei Cristea, care s-a lăsat fotografiată nemachiată pe patul de spital, a reacționat imediat:

     

    „Unde să o felicite? Dar îi ştie numărul de telefon?”.

  16. #96
    Reply in News about the world

    Petreceri cu sticle de whiskey de 9.000 de lei, chiuluri de saptamani intregi, ineficienta in insusi ADN-ul companiei de stat, contracte dubioase si paguboase. Profit operational “doar pe hartie”. Sunt doar cateva dintre lucrurile pe care Elena Petrascu, director general interimar al Posta Romana, subliniaza, apasat, ca le va schimba si vor disparea complet in urmatoarele saptamani si luni.
    Este un interviu inedit cu ceea ce pare a fi unul dintre cei mai hotarati manageri ai companiei de multi ani incoace. “Daca Posta Romana nu se va redresa…butoiul de pulbere pe care sta va exploda”, puncteaza Elena, plastic.

    Una dintre primele masuri – eliminarea a 56 de posturi de conducere, ramanand “doar” 46 posturi de conducere la sediul central al companiei. “Erau posturi redundante si stiu acest lucru intrucat, de-a lungul anilor, am lucrat cu fiecare dintre ei. Cei 56 de oameni nu vor fi in niciun caz disponibilizati, ci vor avea de ales daca sa ramana in companie, dar pe alte functii”, subliniaza Elena Petrascu, dand-o exemplu pe fosta directoare de la operational, care va deveni consilier pentru ea.

    “Poate un om nu este bun pe o pozitie de manager, insa acest lucru nu este suficient pentru a o disponibiliza. Daca poti sa ii fructifici experienta, de ce sa nu o faci?”, se intreaga, retoric, noul director general al gigantului de stat, incremenit in timp.

    Departamentul de IT – un alt exemplu, are 200 de angajati. “Vi se pare ca Posta a facut ceva cu 200 de angajati in structura centrala? Repet, NIMENI nu va fi dat afara, insa daca cineva considera ca vine la serviciu la 10, va pleca la 16:30 si intre timp nu face nimic, se inseala amarnic. Mai rau, stiu exemple concrete de oameni care au semnat fisa de evidenta pentru o luna si trec pe la munca cand poftesc ei. Acestora le spun – GATA! Gata si cu petrecerile de karaoke, gata si cu pranzurile prelungite in miez de zi, masini de serviciu date iubitilor sau fostilor directori, gata cu irositul banilor!”.

    “Sindicatul nu ma iubeste in mod special, dar au inteles si ei ca nu se mai poate. Acum este “sau…sau”.

    Sa incepem insa cu inceputul: redresare
    Elena Petrascu are in fata un teanc de foi. Unele dintre ele – memorandumul care sta la baza schimbarilor care ar trebui sa eficientizeze compania si, efectiv, sa o scape de la groapa de gunoi a istoriei.

    “Totul a pornit de la o scrisoare pe care presedintele Consiliului de Administratie de acum cateva luni a inaintat-o Ministerului Comunicatiilor si in care se detalia situatia dezastruoasa a Postei. Compania se confrunta, practic, cu o multime de probleme financiare si se afla in iminenta incapacitate de plata incepand cu 16 septembrie”, spune directorul general interimar, cu mandat prestabilit la 4 luni.

    Cand s-a primit o astfel de adresa, din partea unui presedinte al CA, trebuiau luate masuri. Una dintre ele – trimiterea unei scrisori catre toti membrii CA pentru a-si da demisia, insa, evident, nu a fost singura masura luata: ar fi fost absurd sa faci asta, fara a veni cu solutii.

    “S-a constituit un grup de lucru – oameni din minister (de la juridic pana la achizitii si administrativ), reprezentanti nominalizati de Posta, reprezentanti ai Sindicatului. S-a spus pe fata – ne aflam in situatia aceasta, am primit hartia asta, este clar ca situatia nu este roza. Acum suntem toti in aceeasi poveste, avem aceleasi probleme, haideti sa gasim solutii!”. 

  17. #97
    Reply in News about the world

    "Încă în România avem un decalaj foarte mare între elevi, avem un decalaj extraordinar între profesori, avem un decalaj și mai mare între unitățile școlare și e necesar să gândim cum evaluăm sistemul de educație având aceste decalaje", a declarat Pop la un workshop.

    El a menționat că nu sunt condiții de studii egale pentru elevi în unități.

    "Noi, la nivelul Ministerului Educației Naționale, am început rescrierea planurilor-cadru pentru învățământul preuniversitar. Avem puțini ani de la implementarea acestuia, continuăm în toamna acestui an cu planurile-cadru pentru învățământul liceal și putem spune că, după 20 și ceva de ani, avem o primă etapă în rescrierea curricului național, însă este un început, pentru că nu avem finalizată formarea cadrelor didactice, nu avem condiții de muncă pentru profesori și de studii pentru elevi egale în orice unitate școlară din România", a spus ministrul Educației.

    El a informat că 2.600 de unități școlare sunt în programul de reabilitare, consolidare și construcție, ca atare aproape 30% dintre unitățile școlare din România vor arăta în următorii doi ani mult mai bine.

    "Corpul profesoral e între două extreme. Avem profesori extraordinari, cu rezultate deosebite, inclusiv la olimpiadele internaționale, și mai avem aproape 1,5% dintre profesori necalificați. Clar că și aici avem câteva măsuri la nivelul Ministerului Educației. Pe de o parte, legea salarizării unitare care a intrat în aplicare de anul acesta, pe de altă parte, un program de formare a cadrelor didactice pe fonduri europene. 55.000 de colegi de-ai noștri vor fi formați pe noile programe școlare (...). Cele două componente vor duce la o egalitate de șanse pentru toți elevii României. Asta ne dorim", a mai declarat Pop.

    Potrivit ministrului, în România încă mai sunt unități școlare care nu sunt autorizate sanitar.

    "Abia anul trecut am reușit să conectăm la curent electric unele unități școlare care au rămas neconectate. Suntem țara contrastelor. Pe de o parte dezvoltăm cel mai puternic laser din lume și pe de altă parte reușim să conectăm unitățile școlare la resursă electrică", a adăugat Pop.

    El a menționat că, în urmă cu peste un an, Ministerul Educației alături de UNICEF și OECD au început o analiză aprofundată a evaluării și examinării în sistemul de învățământ.

    "Este primul parteneriat minister-OECD-UNICEF în regiunea noastră și vă mărturisesc că sunt mândru de acest lucru, pentru că țara noastră va beneficia în urma acestui parteneriat de multe lucruri bune, spun eu, plecând de la ceea ce în luna mai a acestui an s-a început și continuând cu planul de măsuri pe cele patru capitole importante, adică evaluarea elevilor, evaluarea profesorilor, evaluarea unităților școlare și, nu în ultimul rând, evaluarea sistemului de educație", a explicat Pop.

    Pop a participat, joi, la deschiderea lucrărilor Atelierului Tehnic Regional privind Evaluările și Examinările în Regiunea Europa și Asia Centrală. Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu UNICEF în România, atelierul este un follow-up al raportului de cercetare lansat în mai, pe baza analizei aprofundate a evaluărilor și examinărilor din sistemul românesc de educație începute în 2016 de Ministerul Educației, UNICEF și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

    Potrivit sursei citate, recunoașterea progreselor obținute a venit alături de identificarea unor decalaje, inechități și disfuncționalități din sistem, pe care Ministerul Educației a decis să le remedieze. În acest sens, a fost dezvoltat, cu sprijinul UNICEF, Planul de acțiuni consolidat privind evaluările și examinările în România care să urmeze recomandările-cheie propuse în privința evaluărilor: în privința elevilor — axarea evaluării pe învățare; referitor la personalul didactic — asigurarea unei evaluări care să le susțină mai bine dezvoltarea lor profesională; pentru școli — trecerea de la conformare la dezvoltare și pentru sistemul de educație — valorificarea adecvată a informațiilor în scopul îmbunătățirii sistemului.

     

  18. #98
    Reply in News about the world

    Liviu Dragnea a declarat în marți că legea pensiilor nu este cuprinsă în draftul de buget pentru anul viitor, afirmație care a neliniștit oamenii.

    Și preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat tot marţi că recalcularea pensiilor trebuie făcută, dar trebuie văzut în ce măsură bugetul de anul viitor permite adoptarea unei astfel de măsuri.

    Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a vorbit în emisiunea „Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, despre anunțul făcut de Liviu Dragnea, potrivit căruia legea pensiilor nu se mai aplică în 2018, ci în 2019. 

    „Eu am comunicat în ultima lună ceea ce a spus și domnul Dragnea astăzi. De anul viitor, se aplică punctul de pensie conform programului de guvernare, care este 1100 de lei, de la 1 iulie 2018. După care, în 2019, se va face o recalculare la fiecare pensie în parte. Asta nu înseamnă că anul viitor nu vor crește pensiile românilor. Nu știu cât durează legea în Parlament, dar cu certitudine, asta nu afectează creșterile de anul viitor Legea este încă la Casa de Pensii. Noi trebuie să scoatem din legea pensiilor, pensiile minim garantate, care au crescut anul acesta. Începem să facem o delimitare între ajutoarele sociale, pentru că așa sunt acele pensii pe care le primesc cei care au cinci, șase ani de contributivitate și cei care au cotizat mulți ani în sistem”, a spus ministrul Muncii

     

  19. #99
  20. #100